- Home
- Cultură-Media
- BUCUREŞTI, (14.01.2015, 12:55)
- Dorina Călin
Mircea Diaconu: Valentin Nicolau a strălucit în tot ceea ce a făcut
Mircea Diaconu, fost director al Teatrului Nottara din Capitală, unde s-a jucat peste 10 ani spectacolul "Uzina de plăceri S.A.", o adaptare după o piesă de Valentin Nicolau, a declarat pentru MEDIAFAX că scriitorul "a strălucit" în tot ceea ce a făcut.
Urmărește
192 afișări
Mircea Diaconu (Imagine: Bogdan Stamatin/Mediafax Foto)
Valentin Nicolau a decedat marţi, la vârsta de 54 de ani, în urma unui stop cardio-respirator, au declarat pentru MEDIAFAX surse medicale.
Mircea Diaconu, fost director al Teatrului Nottara din Bucureşti, unde piesa "Ca zăpada şi cei doi" scrisă de Valentin Nicolau s-a jucat începând din 2002, sub titlul "Uzina de plăceri S.A.", a declarat pentru MEDIAFAX că acesta "a strălucit" în tot ceea ce a făcut.
"În tot ce a făcut a strălucit. Dacă a făcut inginerie, a fost foarte bun. După aceea, s-a apucat de afaceri - ciudat, un inginer care face o editură de foarte mare succes în România e o combinaţie spectaculoasă, un inginer care scrie piese de teatru, care s-au jucat la Teatrul Naţional şi la Teatrul Nottara. La Teatrul Nottara s-a jucat spectacolul lui vreo 12 ani, cu foarte, foarte mare succes. Pe de altă parte, când a fost preşedintele Televiziunii (Române, n.r.), a fost singurul dintre preşedinţii Televiziunii care a lăsat Televiziunea cu plus şi care a ştiut s-o conducă. Singurul, din păcate. Singurul. Îmi pare enorm de rău, cu atât mai mult cu cât s-a dus atât de devreme", a declarat Mircea Diaconu, precizând că Valentin Nicolau "era o forţă".
ULTIMELE ȘTIRI
-
TU l-ai vota pe Donald Trump, dacă ar candida la Președinția României? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Cseke Attila: Sporul de antenă trebuie eliminat
-
Suspect arestat după ce ar fi înjunghiat mortal două persoane într-un parc din Germania
-
Avertismentul lansat de premierul polonez Tusk: UE trebuie să se înarmeze pentru a „supravieţui” unei lumi incerte
Valentin Nicolau va fi înmormântat vineri, în Bucureşti, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX, miercuri, de editura Nemira. Detaliile privind slujba şi înmormântarea nu au fost încă stabilite, urmând să fie făcute publice în următoarea perioadă, după cum au declarat pentru MEDIAFAX reprezentanţii editurii Nemira.
Scriitor, proprietar al grupului Nemira, fost preşedinte-director general al Societăţii Române de Televiziune, Valentin Nicolau a fost de formaţie geofizician.
Valentin Nicolau a condus Televiziunea Română, din funcţia de preşedinte-director general, în perioada 2002 - 2005. De asemenea, Valentin Nicolau a fost membru în fostul Consiliu de Administraţie al TVR, care a fost demis pe 10 decembrie 2013 de Parlament, odată cu respingerea raportului de activitate al SRTv pe anul 2012.
În 2013, Valentin Nicolau s-a numărat printre numele vehiculate pentru preluarea din nou a şefiei TVR.
În 1999 şi 2000, talentul de dramaturg i-a fost confirmat oficial prin cele două nominalizări succesive la premiul Uniunii Teatrale din România (UNITER) pentru cea mai bună piesă a anului şi apoi prin câştigarea, în anul 2000, a marelui premiu "Camil Petrescu" pentru dramaturgie al Ministerului Culturii, pentru "Ca zăpada şi cei doi", pusă ulterior în scenă la Teatrul Nottara din Bucureşti sub titlul "Uzina de plăceri S.A.".
Valentin Nicolau a publicat mai multe volume de teatru, "Dacă aş fi un înger", "Ultimul împărat", "Mai jos de Figueras", antologia "Taina îngerilor" şi, printre cele mai recente, "Poveşti din al nouălea cer" şi "Păstrează copia şi nu uita originalul". De asemenea, piesa "Taina îngerilor" a apărut în traducere în limba franceză în Belgia, sub titlul "Le mystère des anges", la editura Lansman. Multe alte piese ale sale au fost traduse şi publicate în antologii colective.
La ediţia de anul trecut a Târgului de Carte Gaudeamus, Valentin Nicolau şi-a lansat volumul "Basmania, Răspântia gândurilor" (cartea 1), cu ilustraţii de Tudor Popa. Potrivit editurii Nemira, romanul "Basmania. Răspântia gândurilor" este "un îndemn adresat nouă, tuturor, de a nu înceta să visăm şi să credem că poveştile încă ne mai pot salva".
Citește pe alephnews.ro: Dezbateri cruciale la Davos: Liderii europeni discută viitorul economic al Europei în era Trump
Citește pe www.zf.ro: Lovitură în plin pentru economia românească: Chinezii de la Haier închid fabrica din judeţul Prahova, un proiect de 70 de milioane de euro unde creaseră peste 1.000 de locuri de muncă. Proiectul a fost inaugurat în 2021
Citește pe www.zf.ro: Unul dintre cele mai vechi business-uri din lume. În România, companiile se bat să câştige loc
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Prințul Harry soluționează procesul împotriva tabloidelor lui Rupert Murdoch. News Group Newspapers și-a cerut scuze public
Surpriză la început de an: FMI a schimbat şeful pentru România şi descinde la Bucureşti la începutul lunii februarie să se întâlnească cu Guvernul şi BNR pentru a ”analiza evoluţiile economice şi financiare recente”
Undă verde pentru afacerea secolului: Donald Trump nu are nimic împotriva achiziţiei Tik Tok de către armata sa de miliardari. Cine sunt cei doi titani ai lumii financiare care vor fi vârful de lance al tranzacţiei
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Jurata de la show-ul de talente, fotografiată de paparazzi la întâlnirea cu celebrul milionar mai tânăr cu 12 ani decât ea
PROSPORT.RO
Victor Ponta rupe tăcerea după ce s-a aflat că a divorțat de Daciana Sârbu: „Au avut prea mult de suferit toți din cauza…”
CANCAN.RO
Orașul din România în care ești AMENDAT cu 2.500 lei dacă nu ai numărul apartamentului pe ușă
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe