Dumitru Galani, prieten de familie al actorului, a declarat că acesta va fi depus, joi, la orele prânzului, în foaierul Teatrului „Fantasio” din Constanţa, unde va rămâne până vineri, când va avea loc înmormântarea la Cimitirul Central din Constanţa.
La rândul său, directorul Direcţiei de Cultură a Consiliului Judeţean Constanţa, Cristian Zgabercea, a spus că a propus familiei ca trupul neînsufleţit al actorului să fie depus în foaierul Teatrului „Fantasio” din municipiu, unde artistul a debutat pe scenă, în 1957.
„Am propus familiei ca trupul lui Jean Constantin să fie depus în foaierul Teatrului Fantasio astfel încât toţi cei care l-au îndrăgit să-şi poată lua adio de la celebrul actor. Familia a spus că ne va contacta şi ne va oferi un răspuns în cel mai scurt timp”, a declarat corespondentului MEDIAFAX directorul Direcţiei de Cultură din cadrul Consiliului Judeţean Constanţa.
Miercuri seară, zeci de prieteni şi cunoscuţi ai actorului veniseră la locuinţa acestuia de pe bulevardul Ferdinand din Constanţa.
Actorul Jean Constantin a decedat, miercuri, la vârsta de 81 de ani, în locuinţa sa de la Constanţa. În ultimul an, Jean Constantin a fost internat la spitale din Constanţa şi din Capitală, cu afecţiuni cardiace.