Mircea Radulian şi Neti Sandu, despre cutremurul din Japonia, luni, la Pro Cinema

Seismologul Mircea Radulian şi astrologul Neti Sandu vor analiza puternicul cutremur care a lovit Japonia, în emisiunea "Crime Time", difuzată luni, de la ora 14:00 la Pro Cinema, informează televiziunea.

Urmărește
4 afișări

Puternicul cutremur de vineri, urmat de un tsunami devastator, a zguduit nu numai Japonia, ci lumea întreagă. Care sunt implicaţiile acestei tragedii, dar şi posibilele explicaţii sunt întrebări la care vor încerca să răspundă invitaţii Elenei Lasconi din ediţia de luni a emisiunii "Crime Time", difuzată de Pro Cinema începând cu ora 14:00 şi care va putea fi urmărită, în reluare şi după "Filmul de 10".

Seismologul Mircea Radulian, directorul ştiinţific al Institutului de Fizică a Pământului, invitat în această ediţie a emisiunii, a declarat că "au existat unele semne" care prevesteau un eveniment de o asemenea amploare. Aceste predicţii sunt însă valabile în cazul Peninsulei Nipone, însă, în ceea ce priveşte zona Vrancei, acelaşi seismolog a declarat în trecut că este "atipică" şi imprevizibilă.

Cât de pregătiţi ar fi românii în cazul unui seism de proporţii şi dacă există totuşi semne care pot prezice un astfel de fenomen telespectatorii Pro Cinema vor afla tot de la seismologul Mircea Radulian.De asemenea, seismologul va explica şi ce repercusiuni are un astfel de seism asupra lumii întregi, ţinând cont de faptul că, în urma sa, s-a produs o modificare a axei Pământului.

Pe de altă parte, în aceeaşi emisiune, Neti Sandu va încerca să le ofere telespectatorilor "Crime Time" posibile explicaţii pentru tragedia prin care trece Japonia. Au existat opinii care susţineau că seismul care a lovit Japonia are legătură cu Super Luna, care îşi va face apariţia pe data de 19 martie. Exemple din istoria mai mult sau mai puţin recentă a omenirii par a veni în sprijinul teoriei care susţine că apropierea Lunii de Pământ, prin fenomenul denumit de astronomi "perigeu lunar" şi care va avea loc pe data de 19 martie, prevesteşte cutremure de proporţii.

Totodată, astrologul Neti Sandu va vorbi în emisiunea "Crime Time" şi despre ceea ce îi va rezerva viitorul Japoniei, ţară născută sub semnul Capricornului.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici