Acesta este primul premiu Gopo, la prima nominalizare, din cariera lui Florin Şerban.
Născut în Reşiţa în 1975, Florin Şerban a studiat filosofia la Universitatea „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca, apoi a urmat cursurile masterului de Filozofia Culturii şi Hermeneutică la aceeaşi universitate. După terminarea studiilor de filozofie, a fost admis la Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti, secţia Regie film. În timpul studiilor a lucrat ca producător şi regizor la ProTV Bucureşti, a scris şi regizat câteva scurtmetraje şi a jucat în altele. După finalizarea studiilor de regie a obţinut o bursă de la facultatea de film a Universităţii Columbia din New York şi s-a înscris la masteratul în regie de film al acestei facultăţi.
După aproape cinci ani a absolvit Columbia University şi s-a întors în România unde a regizat primul său film de lungmetraj „Eu când vreau să fluier, fluier”. Filmul a avut premiera la Festivalul Internaţional de la Berlin în 2010, unde a obţinut Ursul de Argint – Marele Premiu al Juriului şi Premiul „Alfred Bauer” pentru inovaţie în domeniul cinematografiei.
La aceeaşi categorie au mai fost nominalizaţi Peter Călin Netzer – „Medalia de onoare”, Marian Crişan – „Morgen”, Radu Muntean – „Marţi, după Crăciun” şi Răzvan Rădulescu şi Melissa de Raaf – „Felicia, înainte de toate”.
Anul trecut, premiul pentru cea mai bună regie i-a revenit lui Corneliu Porumboiu, pentru lungmetrajul „Poliţist, adjectiv”.