- Home
- Cultură-Media
- (22.12.2017, 10:19)
- MEDIAFAX
MISTERUL vechi de 500 de ani al Vaticanului a fost rezolvat
Două picturi din vremea Renaşterii, realizate de Rafael, tocmai au fost descoperite, ca urmare a acţiunilor de renovare şi curăţare a unei camere din Muzeul Vatican.
Urmărește
1760 afișări
MISTERUL vechi de 500 de ani al Vaticanului a fost rezolvat
Experţii sunt de părere că ambele lucrări au fost realizate în perioada de dinaintea morţii premature a marelui artist, care a decedat la 37 de ani, în 1520. „Este o experienţă uluitoare”, a spus restauratorul şef al acestui proiect, Fabio Piacentini.
„Ideea că acestea au fost ultimele opere realizate, aproape că te face să simţi prezenţa maestrului”, adaugă Fabio Piacentini.
Fiecare dintre cele două opere ilustrează câte un personaj feminin, una dintre ele Justiţia şi cealaltă Prietenia; se crede că au fost realizate în 1951, dar artistul a murit înainte de a putea finaliza şi cealaltă parte a încăperii. După moartea lui Rafael, restul camerei a fost pictat de alţi artişti, iar cele două opere a lui Rafael au fost uitate, scrie Business Magazin.
În 1508, Rafael a fost angajat de Papa Iulius al II-lea pentru a picta apartamentele sale private. Artistul a realizat în întregime imaginile din trei camere, cunoscute acum drept Camerele lui Rafael, unde se găsesc celebrele opere Şcoala Atenei.
ULTIMELE ȘTIRI
-
FCSB vs Manchester United. Fanii englezi fac spectacol în Centrul Vechi. Angajaţii localurilor surprinşi de modul în care englezii golesc halbă după halbă
-
Guvernul Ciolacu 2 a prezentat bugetul pentru 2025. Estimare: Salariile vor creşte peste rata inflaţiei şi PIB se va majora cu 2,5% / Ţinta de deficit de 7% din PIB
-
Banca Centrală Europeană avertizează cu privire la „vânturile potrivnice” care afectează economia. BCE a redus rata dobânzii sale de referinţă
Apoi a început să lucreze la a patra cameră, cea mai mare din apartament, o sală de bal pe care el a denumit-o Sala lui Constantin. Plănuia să picteze încăperea folosind ulei mai degrabă decât tehnica tradiţională pentru realizarea frescelor.
O carte care datează din 1550, scrisă de Giorgio Vassari, Viaţa celor mai buni pictori, sculptori şi arhitecţi, atestă că Rafael a început să lucrez la cele două opere folosind o tehnică experimentală. Acest indiciu a fost de o importanţă crucială şi a condus la această descoperire.
Când restauratorii au început să lucreze la cea de a patra cameră, au curăţat pereţii şi şi-au dat seama că doar două imagini din întreaga încăpere au fost realizate în ulei, iar restul ca fost decorat folosind tehnica frescei.
Fotografii realizate cu infraroşu şi ultraviolete au confirmat bănuielile experţilor: cele două opere sunt complet diferite de celelalte.
Citeşte şi: La mai bine de 2000 de ani după ce a fost exilat, poetul Ovidiu a fost reabilitat de Roma
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Cine este tânăra care a preluat conducerea afacerii de sute de milioane fondată de părinţi? Businessul include şi o reţea de 80 de magazine
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Noua iubită a lui Bellingham e un model strălucitor, cu un trecut amoros bogat. A fost în relație cu actorul Michael B. Jordan
PROSPORT.RO
Ninge 7 zile fără oprire în București. Pe ce dată vin ninsorile, potrivit meteorologilor Accuweather
CANCAN.RO
Fericirea bate la ușă pentru aceste ZODII, de la 1 februarie 2025. Li se deschide calea spre succes
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe