- Home
- Cultură-Media
- BUCUREŞTI, (23.04.2015, 14:25)
- Madalina Cerban
Mohammad Murad vrea să lanseze televiziunea Money News, după închiderea The Money Channel
Omul de afaceri Mohammad Murad, unul dintre cei mai mari proprietari de hoteluri din România, vrea să lanseze o televiziune de business cu denumirea Money News şi a depus în acest sens o solicitare la Consiliul Naţional al Audiovizualului, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse din industria media.
Urmărește
332 afișări
Mohammad Murad vrea să lanseze televiziunea Money News, după închiderea The Money Channel (Imagine: Alexandru Raita/Mediafax Foto)
Solicitarea a fost depusă la Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA), în contextul în care televiziunea The Money Channel, care este deţinută de societatea Realitatea Media SA, dar care a fost susţinută în ultimii ani de Mohammad Murad, se va închide oficial pe 25 aprilie.
Astfel, Mohammad Murad vrea să îşi obţină propria licenţă audiovizuală, care să funcţioneze separat de Realitatea Media SA, au declarat, pentru MEDIAFAX, mai multe surse din industria media.
În acest sens, societatea M&M Channel SRL din Bucureşti, aflată în sfera de influenţă a lui Mohammad Murad, a depus deja la CNA un dosar prin care solicită acordarea unei licenţe audiovizuale pentru televiziunea Money News, care ar urma să aibă un profil şi o echipă similare cu The Money Channel.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Cei trei suspecți arestați de poliția olandeză în cazul furtului Tezaurului Dacic vor fi reținuți pentru încă 2 săptămâni
-
A început războiul tarifelor. Administraţia Trump a lansat chiar acum tarife împotriva Chinei, Mexicului şi Canadei. Ottawa anunţă că va răspunde imediat cu o serie de contramăsuri
-
Cât dăm la apărare: MApN are zeci de contracte de achiziţie în derulare sau pregătire. Armata primeşte în 2025 un buget de 42,8 miliarde lei (8,5 miliarde euro), la care se adaugă credite de angajament, putând ajunge la 5,6% din PIB
-
David Popovici a cerut ordin de protecţie după ce un vecin a vrut să-i dea foc la maşina de 150.000 de euro
Societatea M&M Channel SRL a fost înregistrată la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului pe 8 mai 2013 şi are sediul în Bucureşti. Administratorul societăţii este Mihaela-Anca Basarab, o apropiată a lui Murad.
CNA nu a prelungit, în şedinţa de joi, licenţa audiovizuală a televiziunii The Money Channel, deţinută de Realitatea Media SA, care va expira pe 25 aprilie, după ce a constatat că nu sunt îndeplinite condiţiile legale pentru prelungire. Licenţa nu a fost prelungită având în vedere că societatea Realitatea Media SA, aflată în insolvenţă, are datorii la bugetul de stat, acestea nefiind eşalonate. De asemenea, Realitatea Media nu are un plan de reorganizare aprobat de instanţă, potrivit informaţiilor prezentate în şedinţa de joi a CNA.
Neprelungirea unei licenţe a unei televiziuni este echivalentă cu faptul că respectivul post TV nu mai poate emite.
Aflată în insolvenţă din septembrie 2011, societatea Realitatea Media SA este controlată de Cozmin Guşă şi Maricel Păcuraru (aflat în prezent în arest, după ce, în noiembrie 2014, a fost condamnat definitiv la patru ani de închisoare cu executare într-un dosar privind poliţele de asigurare pentru angajaţi, în care prejudiciul este de peste patru milioane de euro).
În ultimii ani, televiziunea The Money Channel a funcţionat în baza unui parteneriat pe care Realitatea Media SA l-a avut cu omul de afaceri Mohammad Murad, unul dintre cei mai mari proprietari de hoteluri din România.
Pe 30 aprilie 2013, odată cu structura de programe a The Money Channel, Consiliul Naţional al Audiovizualului a aprobat şi funcţionarea televiziunii din noile sale studiouri din Bucureşti. Imobilul în care au fost amenajate noile studiouri ale The Money Channel este deţinut de Mohammad Murad, cel care finanţa televiziunea în noua formulă, după cum au declarat la momentul respectiv, pentru MEDIAFAX, surse din Realitatea Media.
Pe de altă parte, la începutul anului 2014, Mohammad Murad a încercat, fără succes, să obţină o licenţă de la CNA pentru a-şi lansa propria televiziune de business şi lifestyle, cu denumirea TV Life.
Citește pe alephnews.ro: La cinci ani după ce au spus „la revedere” UE, britanicii regretă amarnic Brexitul
Citește pe www.zf.ro: Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Citește pe www.zf.ro: Se naşte un nou pol imobiliar în Bucureşti. Preţurile apartamentelor din această zonă au explodat cu 30% în doar doi ani VIDEO
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Cine este tânăra care a preluat conducerea afacerii de sute de milioane fondată de părinţi? Businessul include şi o reţea de 80 de magazine
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Monalisa, o femeie de afaceri de 35 de ani, a murit subit în timpul unei proceduri estetice 😲
CANCAN.RO
Milionarul Bryan Johnson nu-și mai injectează „sângele FIULUI său”, după ce a descoperit un alt tratament: „Cine dorește punga mea cu plasmă?”
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe