Prima pagină » Cultură-Media » Spectacolul „Răscrucea”, în coregrafia lui Ioan Tugearu, miercuri, la Opera Naţională Bucureşti

Spectacolul „Răscrucea”, în coregrafia lui Ioan Tugearu, miercuri, la Opera Naţională Bucureşti

Spectacolul "Răscrucea", în coregrafia lui Ioan Tugearu, va fi prezentat miercuri pe scena Operei Naţionale Bucureşti (ONB), publicul urmând să fie aşezat chiar în spaţiul scenic şi să aibă intrarea liberă, potrivit unui comunicat al instituţiei de spectacole.
28 apr. 2011, 19:05, Cultură-Media

Evenimentul găzduit de ONB va începe la ora 19.00 şi se va desfăşura într-o formulă mai puţin convenţională, publicul fiind aşezat chiar în spaţiul scenic, unde vor fi amplasate gradene. Intrarea la spectacol este liberă, în limita locurilor disponibile.

Creaţia semnată de Ioan Tugearu este rezultatul studiilor de specializare, de masterat, în cadrul secţiei de coregrafie a Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale”, Bucureşti. Coregrafia spectacolului a fost concepută pe fragmente din simfoniile lui Gustav Mahler.

„Răscrucea sau răspântia este locul de încrucişare a două sau mai multe drumuri, iar la modul figurat este un moment hotărâtor în viaţa unui om. În acest spectacol sunt luate în considerare amândouă sensurile cuvântului «răscruce» şi, pentru a le ilustra, patru personaje o vor apuca, pe rând, pe acelaşi drum. Ajunşi la o răspântie, unde vor avea de întâmpinat presiunea strivitoare a unei forţe opresive, vor căuta, fiecare în felul său, să facă faţă acestei împrejurări. Calea fiind însă una personală, fiecare o va apuca pe alt drum, drumul ales marcându-le întreaga existenţă”, afirmă Ioan Tugearu despre noua sa creaţie.

Artist cu o vastă experienţă coregrafică în ţară şi străinătate, Ioan Tugearu, născut în 1937, a fost prim balerin al Operei Naţionale Bucureşti, unde, din 1977, montează spectacole de balet.