Prima pagină » Cultură-Media » Prinţi şi prinţese, la deschiderea Festivalului Medieval de la Sibiu

Prinţi şi prinţese, la deschiderea Festivalului Medieval de la Sibiu

Peste cinci sute de cavaleri şi domnişoare, prinţi şi prinţese au participat, vineri după-amiaza, la parada care a deschis Festivalul Medieval "Cetăţi Transilvane" de la Sibiu.
Prinţi şi prinţese, la deschiderea Festivalului Medieval de la Sibiu
24 aug. 2007, 18:48, Cultură-Media

Participanţii au străbătut centrul oraşului pe jos sau călare şi s-au oprit în Piaţa Mare, unul dintre locurile unde timp de trei zile muzica, teatrul şi dansul medieval îi aşteaptă pe sibieni.

Ca în fiecare an, primarul Klaus Johannis a fost îmbrăcat şi el în ţinută de cavaler.

Printre domniţele participante la paradă s-a numărat şi prinţesa Briana Caragea. ”E super, super! Un pic cald, dar orice aş îndura numai ca să pot fi de ziua asta, e una dintre cele mai frumoase", a declarat prinţesa Caragea, care a străbătut centrul Sibiului călare.

Festivalul Medieval se va încheia duminică seara cu un foc impresionant de artificii.