OTV, sancţionat de CNA cu întreruperea temporară a emisiei, după o sesizare a BOR
Decizia CNA a fost luată în şedinţa de marţi, potrivit articolelor 42 şi 71 din Codul de reglementare a conţinutului audiovizual.
Patriarhia a sesizat CNA în legătură cu emisiunea „Dan Diaconescu direct” din 1 iulie, susţinând că invitaţii au făcut afirmaţii nejustificate care aduceau acuze Bisericii Ortodoxe Române, iar moderatorul Dan Diaconescu nu a intervenit. Invitaţii lui Dan Diaconescu au declarat, potrivit CNA, că Biserica Ortodoxă Română este coruptă, că posturile de preoţi se plătesc cu sume mari de bani şi că pentru admiterea la masteratele în teologie se primeşte mită. În emisiune nu a intervenit niciun reprezentant al Bisericii, nici măcar telefonic.
Potrivit articolului 71 din Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, în programele de ştiri şi dezbateri trebuie să se asigure imparţialitatea, echilibrul şi să se favorizeze libera formare a opiniilor, prin prezentarea principalelor puncte de vedere aflate în opoziţie.
Articolul 42 din Cod afirmă că orice persoană are dreptul la propria imagine. Astfel, potrivit articolului, "în cazul în care în emisiunile audiovizuale se aduc acuzaţii unei persoane privind fapte sau comportamente ilegale ori imorale, acestea trebuie susţinute cu dovezi, iar persoanele acuzate au dreptul să intervină pentru a-şi exprima punctul de vedere; dacă acuzaţiile sunt aduse de radiodifuzor, acesta trebuie să respecte principiul audiatur et altera pars".
Tot în şedinţa de marţi, CNA a dat şi o amendă de 5.000 de lei postului OTV, după ce în emisiunea „Emigrarea pas cu pas”, difuzată pe OTV la 20 iulie, a fost prezentat un reprezentant al unei firme de plasare a forţei de muncă în străinătate. Pentru că au fost prezentate pe post numerele de telefon ale respectivei firme, CNA a decis amendarea cu 5.000 lei a postului de televiziune potrivit articolelor din legislaţia audiovizualului care se referă la difuzarea de publicitate.