Muzeul Bellu, MNIR, MNAR şi Muzeul Labirint - peste 10.000 de vizitatori fiecare la Noaptea Muzeelor

Muzeul Bellu, Muzeul Naţional de Istorie a României (MNIR), Muzeul Naţional de Artă al României (MNAR) şi Muzeul Labirint, organizat de Muzeul Antipa şi Muzeul Ţăranului Român, au atras peste 10.000 de vizitatori fiecare, sâmbătă, la Noaptea Muzeelor, fiind cele mai frecventate din Capitală.

Urmărește
17 afișări

Bucureştenii au ales să-şi petreacă noaptea de 14 spre 15 mai parcurgând atât muzee care şi-au făcut o tradiţie din sărbătorirea acestui eveniment, cât şi muzee sau organizaţii culturale care s-au alăturat în 2010 sau chiar în acest an Nopţii Muzeelor, informează un comunicat al Reţelei Naţionale a Muzeelor din România (RNMR).

Printre acestea din urmă s-a numărat Muzeul Bellu, care a propus un tur al monumentelor funerare pe care le adăposteşte, la care au participat peste 10.000 de vizitatori.

La Muzeul Naţional de Artă al României au fost aproximativ 15.000 de vizitatori (11.000 în galeriile permanente şi aproximativ 4.000 la concertele din curtea muzeului).

În acelaşi timp, Muzeul Labirint amplasat în Piaţa "George Enescu", cuprinzând exponate de la Muzeul Antipa şi Muzeul Ţăranului Român, dar şi o scenă de concerte, a atras 16.208 persoane.

La Muzeul Naţional de Istorie a României au intrat 20.000 de persoane în noaptea dedicată muzeelor.

De asemenea, la Biblioteca Centrală Universitară "Carol I" şi la Arhivele Naţionale ale României au fost câte 2.000 de vizitatori, Muzeul Aviaţiei a atras 6.000 de vizitatori, Centrul Cultural Art Society, care şi-a deschis porţile noului sediu - Palatul Cesianu-Racoviţă - pentru Noaptea Muzeelor, cu o expoziţie de tablouri din Pinacoteca Bucureşti, a avut 1.700 de vizitatori, Muzeul de Artă "Vasile Grigore" a fost vizitat de 359 de persoane, dintre care 60% tineri de până în 25 ani, iar Fundaţia Löwendal, care a organizat o expoziţie dedicată scenografului George baron Löwendal, a înregistrat 888 vizitatori, dintre care 550 de tineri până în 30 de ani.

La Muzeul Naţional al Satului "Dimitrie Gusti", care a sărbătorit Dimineaţa Muzeului, au fost 4.600 de vizitatori sâmbătă, în intervalul orar 9.00 - 14.00.

Totodată, RNMR a primit informaţii referitoare la numărul de vizitatori de la Complexul Naţional Muzeal Astra din Sibiu - peste 20.000, Complexul Muzeal Naţional Moldova Iaşi - 16.057, Muzeul de Artă Cluj-Napoca - 7.000, Muzeul Naţional al Unirii Alba Iulia - 5.000, Complexul Naţional Muzeal Curtea Domnească Târgovişte - 3.613, Muzeul Brăilei - 3.500, Complexul Muzeal Arad - 1.300 (dintre care 80% tineri sub 30 de ani).

Reţeaua Naţională a Muzeelor din România este partener oficial al evenimentului la nivel internaţional şi a coordonat desfăşurarea Nopţii Muzeelor în România.

Site-ul dedicat Nopţii Muzeelor în România, www.noapteamuzeelor.ro, a fost creat în anul 2009, când a avut aproximativ 13.000 vizitatori unici. În anul 2010, numărul acestora s-a dublat, ajungând la 28.000, ascensiunea păstrându-se la fel de spectaculoasă şi în acest an, când numărul de vizitatori a ajuns la 50.000, cu 306.000 de pagini vizualizate - ceea ce a şi generat blocarea site-ului pentru aproximativ două ore în ziua de 14 mai. Site-ul a avut, pentru prima dată în acest an, şi o variantă în limba engleză. Timpul petrecut pe site a fost de aproximativ patru minute, iar site-ul a fost accesat şi de vizitatori din peste 50 de ţări, în top fiind Germania, SUA şi Marea Britanie, care au avut între 483 şi 340 accesări.

Muzee din Aiud, Alba Iulia, Alexandria, Arad, Bacău, Baia Mare, Botoşani, Bran, Braşov, Brăila, Bucureşti, Buzău, Caransebeş, Cluj-Napoca, Constanţa, Craiova, Dej, Deva, Galaţi, Giurgiu, Goleşti, Gorj, Iaşi, Mureş, Oradea, Ploieşti, Sf. Gheorghe, Sibiu, Sighişoara, Sinaia, Tecuci, Tulcea şi Târgovişte şi-au deschis porţile publicului. Concerte, proiecţii de filme şi animaţii, personaje care prind viaţă, ateliere pentru copii, prezentări, spectacole sau observaţii astronomice au completat într-un mod inedit programul acestei nopţi speciale. Peste 70 de muzee din România au participat la eveniment.

Peste 3.200 de muzee din 40 de ţări membre ale Consiliului Europei au participat sâmbătă la cea de-a şaptea ediţie a Nopţii Europene a Muzeelor, potrivit AFP.

Noaptea Muzeelor este un eveniment de succes iniţiat de Ministerul Culturii şi Comunicării din Franţa. Evenimentul a fost patronat şi anul acesta de Secretarul General al Consiliului Europei şi, de asemenea, de UNESCO, care s-a alăturat Nopţii Muzeelor în anul 2009.

Noaptea muzeelor este pandantul nocturn al Zilei Internaţionale a Muzeelor, instituită de Consiliul Internaţional al Muzeelor (ICOM), care are loc pe 18 mai. În anul 2011, Noaptea Muzeelor a fost pentru prima dată patronată oficial şi de ICOM.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici