Muzeul Henri Coandă va fi reînfiinţat în imobilul donat de familia savantului

Muzeul Henri Coandă din Bucureşti va fi reînfiinţat în imobilul din Bulevardul Lascăr Catargiu nr. 29, clădire donată Academiei Române de către familia savantului şi în care instituţia a mai funcţionat, în perioada 1969 - 1977.

Urmărește
535 afișări
Imaginea articolului Muzeul Henri Coandă va fi reînfiinţat în imobilul donat de familia savantului

Muzeul Henri Coandă va fi reînfiinţat în imobilul donat de familia savantului (Imagine: www.jet100.com)

Guvernul a decis în acest scop, miercuri, prin hotărâre, ca acest imobil să fie trecut din domeniul privat al statului şi din administrarea Regiei Patrimoniului şi Protocolului de Stat (RA-APPS) în domeniul public al statului şi în administrarea Ministerului Culturii.

Familia Coandă a donat, în 1969, o jumătate din imobil Academiei Române, cu condiţia realizării unei case memoriale dedicate savantului de origine română.

Muzeul Coandă a funcţionat în imobil în perioada 1969 - 1977, dar în 1977 clădirea a fost trecută de la Academia Română la Ministerul Afacerilor Externe, după care a fost preluată de Partidul Comunist.

Potrivit deciziei Guvernului, Ministerul Culturii va iniţia toate demersurile pentru preluarea bunurilor ce au aparţinut Muzeului Coandă şi au fost transferate apoi la Muzeul Tehnic "Dimitrie Leonida" din Bucureşti sau arhivate la Muzeul Aviaţiei.

Guvernul a precizat că, în prezent, imobilul nu se află în vreun litigiu, iar muzeul va funcţiona la parterul clădirii, etajul urmând a reveni Academiei.

Henri Coandă (7 iunie 1886 - 25 noiembrie 1972) a fost un inginer român, pionier al aviaţiei, fizician, inventator al motorului cu reacţie şi descoperitor al efectului care îi poartă numele. A fost membru titular al Academiei Române din 1970.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici