- Home
- Cultură-Media
-
PARIS, (11.04.2013, 12:56)
- Florin Badescu
Muzeul Luvru, ţinta hoţilor de buzunare, redeschis în prezenţa unor echipaje de poliţie suplimentare
Muzeul Luvru din Paris a fost redeschis joi dimineaţă, în prezenţa unor echipaje de poliţie suplimentare, la o zi după greva agenţilor de pază ai muzeului, care au protestat faţă de creşterea alarmantă a numărului de agresiuni comise de hoţii de buzunare.
![Imaginea articolului Muzeul Luvru, ţinta hoţilor de buzunare, redeschis în prezenţa unor echipaje de poliţie suplimentare](https://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1/1706/10734331/2/muzeul-luvru.jpg?width=560)
Muzeul Luvru, ţinta hoţilor de buzunare, redeschis în prezenţa unor echipaje de poliţie suplimentare (Imagine: AFP/ Mediafax Foto)
Un dispozitiv alcătuit din 20 de poliţişti a fost desfăşurat în muzeu, a precizat conducerea instituţiei. Cinci dintre ei patrulau, joi dimineaţă, în uriaşul hol situat sub piramida din sticlă, în timp ce turiştii intrau în cel mai mare muzeu din lume.
Miercuri, agenţii de pază de la Luvru au făcut grevă, protestând astfel faţă de agresiunile cărora le cad victime, comise de hoţii de buzunare.
Agenţii de pază "sunt din ce în ce mai des victime ale agresiunilor, sunt scuipaţi, ameninţaţi, loviţi şi insultaţi de hoţii care circulă în bande, adeseori minori, care fură din buzunarele vizitatorilor şi pe care nimic nu îi împiedică", au denunţat sindicatele franceze.
Aceşti hoţi, spun mai mulţi agenţi de pază, sunt adeseori minori din Europa de Est, care intră în muzeul Luvru, o instituţie care permite accesul gratuit pentru persoanele în vârstă de până la 26 de ani.
Miercuri seară, conducerea muzeului s-a angajat să ia măsuri preventive, afirmă sindicatele.
Pe lângă prezenţa poliţiştilor, efectivele agenţilor de pază din interiorul muzeului urmează să fie reorganizate, iar accesul în muzeu va fi interzis pentru persoanele identificate anterior ca fiind hoţi de buzunare.
![](https://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1481/21333/22686625/1/matthews-hall-harvard-university-2023-wikipedia-org.jpg?width=110)
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1481/21333/22686625/1/matthews-hall-harvard-university-2023-wikipedia-org.jpg?width=200)
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/401/341/5539/22676824/2/imgl8472.jpg?width=200)
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/2/2921/35768/22283181/1/ghsmfrmw0aisejn.jpg?width=200)
![](/images/pixel.png)
PROSPORT.RO
![](https://feeds.gandul.info/uploads/2025/02/ail-1739298256.jpg?width=200)
CANCAN.RO
![](https://feeds.gandul.info/uploads/2025/02/8-main-1739303703.jpg?width=200)
GANDUL.RO
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/2/2961/35615/19854212/1/7458985-mediafax-foto-andreea-alexandru.jpg?width=200)
![](https://cnt.m.ro/c.gif?id=10734331&pid=1)
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe