Muzeul Naţional de Istorie a României sărbătoreşte, marţi, 40 de ani

Simpozionul "Muzeul Naţional de Istorie la 40 de ani. Momentul Zero - 8 mai 1972" va avea loc marţi, începând cu ora 10.00, în Sala "Mihai Viteazul".

În cadrul simpozionului vor lua cuvântul foşti cercetători şi muzeografi care şi-au dedicat întreaga carieră acestei instituţii, dar şi specialiştii actuali ai muzeului. Simpozionul va fi urmat de vernisajul unei expoziţii foto-documentare.

Ideea înfiinţării unui muzeu naţional de istorie reprezentativ a fost vehiculată de multe ori după cel de-Al Doilea Război Mondial. În 1968 s-a creat cadrul legal corespunzător pentru organizarea Muzeului Naţional de Istorie, prin Hotărârea nr. 1448 din 03/07/1968, a Consiliului de Miniştri al Republicii Socialiste România (urmată de Hotărârea Consiliului de Miniştri al Republicii Socialiste România privind înfiinţarea Muzeului de Istorie al Republicii Socialiste România, din 20 martie 1970).

Pentru constituirea patrimoniului muzeului se avea în vedere transferarea tuturor pieselor de valoare republicană sau, în caz excepţional, a copiilor acestora, aflate în muzeele din Capitală şi provincie, în colecţii particulare şi ale altor instituţii: Academia Română, Biblioteca Centrală de Stat, Arhivele Statului, ministere etc.

Pentru sediul muzeului a fost aleasă clădirea Poştei Centrale din Bucureşti (Calea Victoriei nr. 12). Amenajarea s-a făcut în ritm accelerat (partea tehnică fiind încredinţată Trustului Carpaţi şi Întreprinderii de Stat Decorativa). Comisia de organizare a Muzeului Naţional de Istorie era formată din 35 de personalităţi din domeniul istoriei şi reţelei muzeografice, dar şi din reprezentanţi ai conducerii PCR. Preşedinte a fost numit academicianul Contantin Daicoviciu, printre membri găsindu-se nume de seamă ale ştiinţei istorice din România: Emil Condurachi, Constantin C. Giurescu, Mihai Berza, Andrei Oţetea, Dumitru Berciu, Mircea Petrescu-Dîmboviţa, Ştefan Pascu etc.

Realizarea expoziţiei de bază a Muzeului de Istorie al R.S.R. a fost o chestiune foarte complexă. În cadrul acesteia trebuiau expuse obiecte cu o mare relevanţă istorică, dar, mai presus de aceasta, trebuia să coabiteze adevărul istoric cu cerinţele ideologice. Organizarea expoziţiei permanente a presupus amenajarea, proiectarea şi realizarea a peste 50 de săli, cu o suprafaţa expoziţională de 15 000 de metri pătraţi, au fost instalate 1.500 de sisteme de expunere în care au fost prezentate circa 50.000 de exponate, au fost întocmite 300 de texte explicative pentru săli şi vitrine, alcătuite 64 de hărţi, 80 de grafice, 9 000 de etichete. Prima formă a expoziţiei permanente a fost organizată în 40 de zile, lucrându-se aproape zilnic câte 14 - 16 ore. Expoziţia permanentă a Muzeului de Istorie a R.S.R., aşa cum a rezultat, era întinsă în 50 de săli (de la paleoliticul inferior, până la epoca contemporană), la care se adăugau Cabinetul Numismatic, Lapidarium-ul şi Tezaurul Istoric.

Pe 8 mai 1972, în prezenţa conducerii statului, era deschis pentru public cel mai mare şi mai important muzeu de istorie din România (deşi iniţial se avusese în vedere ca inaugurarea să aibă loc pe 8 mai 1971, cu ocazia împlinirii a 50 de ani de la înfiinţarea PCR).

În cele patru decenii de existenţă, Muzeul Naţional de Istorie a cunoscut mai multe momente de cotitură. Unul dintre acestea s-a întâmplat în anul 1978, când, pe 23 ianuarie, a fost deschisă expoziţia "Dovezi ale dragostei, înaltei stime şi profundei preţuiri de care se bucură tovarăşul Nicolae Ceauşescu şi tovarăşa Elena Ceauşescu, ale amplelor relaţii de prietenie şi colaborare dintre poporul român şi popoarele altor ţări", cunoscută sub numele de "Expoziţia Omagială". Aceasta ocupa 10 săli la etajul al doilea al muzeului, întinzându-se pe circa 2.500 de metri pătraţi şi era o adevărată "odă" la adresa cuplului Ceauşescu. Evident că, odată cu deschiderea acesteia, spaţiul acordat epocii contemporane (perioadei comuniste în special) s-a extins foarte mult, în comparaţie cu celelalte perioade istorice.

Evident, un alt moment important a fost după decembrie 1989, când expoziţia de bază a fost din nou reorganizată, fiind închisă şi, apoi, dezmembrată "Expoziţia Omagială" şi regândite celelalte segmente, pentru a corespunde realităţilor istorice şi nu influenţei politico-ideologice.

În anul 2002, expoziţia de bază a fost strânsă, muzeul urmând să fie supus unui amplu proces de renovare, consolidare şi reamenajare. A fost semnat în acest sens un contract cu firma Romconstruct, însă, în 2006, Ministerul Culturii a cerut încetarea lucrărilor din cauza că fuseseră depăşite atât valoarea contractului, cât şi termenele prevăzute. Firma nu a fost însă de acord cu rezilierea contractului, susţinând că are în continuare o sumă de bani de încasat, însă până acum nicio instanţă nu i-a dat câştig de cauză, a explicat pentru MEDIAFAX directorul MNIR Ernest Oberländer Târnoveanu.

Pe de altă parte, în lipsa rezilierii acestui contract, lucrările de renovare nu au putut fi reluate cu un alt constructor, din tot muzeul în prezent fiind vizitabile Lapidarium-ul şi Teazaurul Istoric, în timp ce în holul de la instrare sunt organizate expoziţii temporare.