- Home
- Cultură-Media
- BUCUREŞTI, (23.05.2011, 13:52)
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Muzică, fotografie, promovarea modei şi gastronomiei italiene, la Festivalul Italian de la Bucureşti
Festivalul Italian de la Bucureşti se desfăşoară până pe 25 iunie şi cuprinde evenimente culturale - concerte, proiecţii de film şi o expoziţie de fotografie -, precum şi de promovare a produselor italiene, de la cele din supermarketuri la restaurante şi mărci de modă.
Urmărește
50 afișări
Ambasadorul Italiei la Bucureşti, Mario Cospito, a susţinut luni o conferinţă de presă în care a prezentat cea de-a 3-a ediţie a Festivalului Italian, organizat de ambasadă, alături de Institutul Italian de Comerţ Exterior şi Institutul Italian de Cultură. El a subliniat importanţa acestei ediţii, prin faptul că are loc la 150 de ani de la unificarea Italiei, care a fost sărbătorită pe 17 martie şi la Bucureşti. Totodată, prin acest festival va fi sărbătorită Ziua Republicii Italiene, pe 2 iunie.
Marţi, la Teatrul Odeon, Sala Studio, de la ora 19.00, va avea loc un eveniment-tribut dedicat scriitorului italian Eugenio Montale (1896 - 1981) şi succesului de care s-a bucurat în România. Actori ai Teatrului Odeon vor oferi o lectură din opera poetică şi narativă a lui Montale. Va fi prezentat volumul de povestiri "Fluturele lui Dinard", pentru a ilustra latura narativă, mai puţin cunoscută, a poetului italian laureat al premiului Nobel, inclusiv prin punerea în scenă de către micii actori de la Şcoala Italiană "Aldo Moro" din Bucureşti. Evenimentul a fost iniţiat de Asociaţia culturală "Amicii lui Pavese".
Joi, la Sala ArCuB, de la ora 20.30, va avea loc o întâlnire cu jazz-ul italian, în interpretarea muzicienilor Gino Paoli, Danilo Rea, Flavio Boltro, Rosario Bonaccorso şi Roberto Gatto.
Un spectacol al Grupului istoric de mânuitori de steaguri din Castiglion Fiorentino va avea loc pe 1 şi 2 iunie, în aer liber, în Capitală.
Expoziţia de fotografie "Trecutul apropiat" a lui Michele Bressan va fi inaugurată pe 4 iunie, la Institutul Italian de Cultură din Bucureşti, dar va fi deschisă concomitent şi la Bienala de la Veneţia.
Pe 14 iunie, va avea loc un recital la Muzeul Cotroceni, susţinut de Ilinca Dumitrescu, la pian, alături de Vasile Macovei, la fagot.
Institutul Italian de Cultură "Vito Grasso" se alătură şi anul acesta Nopţii Institutelor Culturale din Bucureşti, pe 24 iunie, cu spectacolul "De la Goldoni la Goldoni", concertul "Vivaldi Jazz - cele patru Anotimpuri", susţinut de pianistul Riccardo Arringhini, proiecţia filmului "Ceai cu Mussolini", de Franco Zeffirelli, şi degustare de produse tipice italiene.
Seria manifestărilor culturale din festival se încheie pe 25 iunie, cu concertul "Melodie şi virtuozitate în muzica italiană", susţinut de orchestra I Solisti Veneti, la Ateneul Român.
Ambasadorul a mai anunţat, luni, că Italia va fi ţară invitată la ediţia din acest an a Târgului de Carte Gaudeamus din noiembrie.
Însă la Institutul Italian de Cultură vor avea loc până în octombrie proiecţii din ciclul "Cinematografia italiană a anilor 2009 - 2010", ce intenţionează să ofere o imagine a Italiei de sfârşit de deceniu.
Un festival dedicat floriculturii italiene se va desfăşura la Cercul Militar pe 15 şi 16 iunie.
Pe de altă parte, în cadrul Festivalului Italian au loc evenimente menite să promoveze produsele italiene şi marca "Made in Italy" în trei domenii - agroalimentar, modă şi decoraţiuni interioare - , după cum a explicat Mario Iaccarino, directorul Institutului Italian de Comerţ Exterior, prezent la conferinţă.
Astfel, va avea loc Săptămâna bucătăriei italiene - "La masă în restaurantele italiene", în perioada 27 mai - 5 iunie, la Bucureşti şi Timişoara, în cadrul căreia unele dintre cele mai renumite restaurante italiene din cele două oraşe vor pregăti meniuri promoţionale, inspirate din tricolorul italian, şi vor oferi posibilitatea de a degusta la preţ promoţional un meniu tipic, însoţit de un pahar de vin italian.
În Săptămâna modei italiene (29 mai - 5 iunie) la Bucureşti, câteva dintre cele mai importante magazine de îmbrăcăminte şi accesorii italiene prezente în România vor lansa o campanie specială de reduceri.
În aceeaşi perioadă, în cadrul Săptămânii de promovare a designului interior în stil italian, unele dintre cele mai importante firme de mobilă italiene vor propune o campanie de preţuri promoţionale.
Produsele alimentare italiene vor fi promovate şi în supermarket-uri şi alte puncte de vânzare, în mai şi iunie, în toată România.
Programul detaliat al Festivalului Italian se regăseşte pe site-ul dedicat evenimentului, www.festivalitalian.ro.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Trump cere Curții Supreme din SUA să suspende legea ce ar interzice TikTok-ul
-
Ucraina vrea să deschidă mai bine de 150 de şcoli subterane până în toamna anului 2025
-
Se întoarce obligativitatea purtării măştilor în mai multe spitale din Ţara Galilor
-
Războiul din Ucraina, ziua 1039. Bloomberg: Oficialii americani cred că Ucraina ar putea fi forţată să se retragă din regiunea Kursk în primăvară / SUA trimite noi ajutoare militare Ucrainei / Trupele nord-coreene au suferit peste 1.000 de pierderi în regiunea Kursk în ultima săptămână
Citește pe alephnews.ro: Specialiștii britanici au realizat un plan alimentar pentru ultimele zile din an. Cum rămâi fresh până în 2025?
Citește pe www.zf.ro: S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Citește pe www.zf.ro: Cum poate România să ajungă o forţă în regiune şi să lase în urmă toţi vecinii
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Una dintre cele mai râvnite femei din lume s-a despărțit de iubitul fotbalist. Cine e latino loverul de care s-a îndrăgostit
PROSPORT.RO
BREAKING! Încă o dramă pentru familia celor trei români morți pe E85! Din păcate, este vorba despre tatăl bărbatului
CANCAN.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 12:05
LIVE TEXT Războiul din Ucraina, ziua 1039. Bloomberg: Oficialii americani cred că Ucraina ar putea fi forţată să se retragă din regiunea Kursk în primăvară / SUA trimite noi ajutoare militare Ucrainei / Trupele nord-coreene au suferit peste 1.000 de pierderi în regiunea Kursk în ultima săptămână
-
astăzi, 11:44
Ţigări în valoare de 66.600 de lei, descoperite la Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu-Ruse