Muzicianul care a lansat piesa ”Oh, Ramona! ”, despre film: Se sparg barierele, graniţe şi chestii | VIDEO

Jean Gavril, muzicianul care a lansat piesa ”Oh, Ramona! ” a vorbit miercuri într-o discuţie live cu vloggeriţa Mimi despre filmul pe genericul căruia se regăseşte melodia sa: Se sparg barierele, graniţe şi chestii, au bătut recorduri, a remarcat cântăreţul

Urmărește
1522 afișări
Imaginea articolului Muzicianul care a lansat piesa ”Oh, Ramona! ”, despre film: Se sparg barierele, graniţe şi chestii | VIDEO

Muzicianul care a lansat piesa ”Oh, Ramona! ”, despre film: Se sparg barierele, graniţe şi chestii | VIDEO

”Piesa a ieşit neplanificat, drept urmare a fost băgată în promo după ce a fost lansat trailerul şi vorbeam cu doamna regizor, Cristina, că nu putem să lăsăm pe dinafară piesa aceasta şi a fost o surpriză să fie inclusă”, a povestit muzicianul.

”De câteva zile am piesa asta în cap, mă trezesc şi trebuie să dau drumul la televizor, să pun piesa, pentru că, efectiv, e acolo şi trebuie să o ascult”, mărturiseşte Mimi, despre melodia care a depăşit în mai puţin de o săptămână 100.000 de vizualizări.

”Eram în studio şi lucram cu Şerban Cazan, cu Angus, eram cu chitaristul din trupă şi ne-am dat un vibe care nu avea legătură cu piesa. Eram noi acolo pe ritm şi brusc vine Şerban cu ideea asta, cum ar fi să scriem despre Ramona piesa asta? Eu nu văzusem filmul şi piesa asta este scrisă după cum mi-am imaginat-o eu pe Ramona, acea gagică din liceu care este cool şi inabordabilă, genul meu de gagică după care m-aş fi ţinut în liceu, şmecheră, care dă flit tuturor. Şi eu aş fi fost unul dintre ăia care şi-ar fi luat un mare flit de la ea”, a dezvăluit Jean Gavril.

”Am primit o invitaţie pe care scria că trebuie să merg în pijamale la avanpremieră şi eram super-entuziasmat de treaba asta. Cred că aş fi venit şi dezbrăcat. Filmul mi s-a părut tare, foarte tare! Îmi place că are un scenariu un pic altfel faţă de poveştile obişnuite cu adolescenţi. Nu e un clişeu, e privit din alte unghiuri şi e adus cumva în prezent. Mi s-a părut super-2019. Poveştile, cum se îmbrăca lumea, ce făceau ei, e în prezent. Îmi place să văd că lumea trage către viitor, către dezvoltare. E super-blană!”, a explicat Jean Gavril.

”M-am regăsit într-o scenă. Este Bogdan, Andrei în film, alergând în toată splendoarea lui, îmbrăcat într-un ciorap. Cred că este şi în trailer scena aia. Am făcut şi eu acelaşi lucru doar că fără ciorap”, recunoaşte Jean.

”În UK am fost cu boschetăreala, cu cântatul pe străzi. În Anglia e un obicei, se numeşte busking treaba asta, şi ca să cânţi pe străzile din UK îţi trebuie o licenţă. Chiar te duci să dai un examen ca să primeşti licenţa. Şi eu nu am ştiut şi tot cântam pe stradă şi veneau poliţaii şi îmi spuneau că «no licence, no singing»”, a rememorat artistul.

Muzicianul spune că, odată cu filmul ”Oh, Ramona!”, se vede că ”se sparg barierele, graniţe şi chestii,(...) au bătut recorduri, Cristina a bătut recorduri cu fiecare film al ei, dar şi-a bătut propriile ei recorduri şi nu putem decât să ne bucurăm, să mergem la filme, artiştii trebuie susţinuţi, văzuţi în concerte, actorii trebuie văzuţi la teatru, actorii din filme trebuie văzuţi la cinema şi tot aşa. Noi, ca ţară, trebuie un pic să ne educăm pe noi, ca populaţie, să învăţăm să plătim bilete unde mergem, să nu mai luăm totul pe degeaba că nu e despre asta vorba”, a declarat Jean Gavril.

Jean Gavril spune că, pentru el, muzică înseamnă energie. O energie pe care doreşte să o transmită publicului. Nu crede în graniţe sau limite. Student la Arhitectură, în vârstă de doar 21 de ani, Jean Gavril este descris ca o adevărată orchestra umană – cânta şi compune la toate instrumentele unui full band, de la tobe la clape, chitară, bass şi, bineînţeles, voce.

Timpul liber şi-l dedică tot artei, scriind poezii şi versuri la propria sa maşină de scris. Pe lângă asta, se joacă cu aparatul de fotografiat, realizează navomodele, îl citeşte pe Marchizul de Sade şi ascultă muzică de la Led Zeppelin la The White Stripes şi de la Paolo Nutini la Green Day.

Mihaela Pantea este cunoscută ca Mimi de pe vlog şi este o tânără care la 19 ani a plecat la Londra să îşi continue studiile. Fiind pasionată de YouTube, şi-a deschis propriul canal care acum este urmărit de mai bine de 700.000 de abonaţi.

Comedia ”Oh, Ramona!”, care a devenit primul film românesc din ultimele trei decenii care a depăşit după primul final de săptămână 100.000 de spectatori. Este ecranizarea bestsellerului românesc autobiografic ”Suge-o, Ramona!”, de Andrei Ciobanu, care semnează şi scenariul alături de Alex Coteţ şi Cristina Jacob. În viziunea şi execuţia regizorului, povestea devine un film fără limitări culturale, fără graniţe geografice şi lingvistice, pentru o generaţie care trăieşte planetar experienţele irepetabile ale adolescenţei.

Comedia “Oh, Ramona!”, cu Bogdan Iancu, Aggy K. Adams şi Holly Horne, este o producţie Zazu Film, distribuită de Jacob Bros, şi rulează în prezent în 109 săli de cinema din 50 oraşe din România.

Biletele pot fi achiziţionate de aici: https://www.ohramona.com/get-tickets

Facebook: https://www.facebook.com/OhRamonaMovie/

Instagram: https://www.instagram.com/ohramona_movie/

YouTube: https://www.youtube.com/channel/UC1Dy-5ot2dq5i6MTwbAfwWA

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici