Expoziţia cuprinde cinci filme şi lucrări video, semnate de Dan Acostioaei, Lida Abdul, Sanford Biggers, caraballo-farman şi Valerie Mrejen, care explorează relaţia dintre credinţa religioasă şi condiţiile politice şi sociale contemporane.
Filmul "Crossroad", cu o durată de 2’32”, realizat în 2005 de Dan Acostioaei, surprinde trecători care fac gestul crucii când întâlnesc o biserică, în Iaşi, oraşul natal al artistului. Gestul este comun unei largi varietăţi de români, de vârstă şi educaţie diferite. Filmul are în centru persistenţa spiritului mistic şi a valorilor tradiţionale în societatea românească, în ciuda eforturilor de modernizare.
Expoziţia, ai cărei curatori sunt Lucy Askew şi Ben Borthwick, va fi vernisată pe 13 decembrie.
Dan Acostioaei (1974, Iaşi) a absolvit Universitatea de Arte Frumoase din Iaşi. A avut rezidenţe la Arts Link, Cleveland (2006), Kulturkontakt Viena (2004) şi Rotor, Graz (2002). Expoziţii de grup: "The Uncanny in Contemporary Romanian Video", Florence Lynch Gallery, New York (2007), "Brief Encounters", 11th Bristol International Short Film Festival, UK (2005), "Irreducible", Bronx Museum, New York & CCA Wattis Institute for Contemporary Arts, San Francisco (2005), "Cover Story", Display Gallery, Praga (2005).
Participarea lui Dan Acostioaei la expoziţie este sprijinită de Institutul Cultural Român din Londra.