Fotomodelele Naomi Campbell, Kate Moss şi regizorul Steve McQueen au devenit editori colaboratori ai ediţiei britanice a revistei Vogue, conform contactmusic.com.
Noul editor şef al revistei, Edward Enninful, a declarat: ”În condiţiile în care sunt unele dintre cele mai influente personalităţi în domeniul modei şi supermodele, impactul pe care Naomi şi Kate îl au asupra culturii contemporane este enorm.”
”Fiind un regizor aclamat şi unul din câştigătorii Premiului Turner, Steve va aduce profunzime lumii artistice din paginile revistei.”
Edward Enninful a dezvăluit că fostul model galez şi fost editor al Vogue Grace Coddington va reveni la rândul său: ”Relaţia lui Grace cu Vogue a început de la o vârstă fragedă; ea a devenit sinonimă cu titlul revistei şi este la fel de iubită în Marea Britanie cum este la nivel global. Aşa aştept să lucrez cu aceşti prieteni şi colegi la ideile din numerele viitoare.”
Edward este noul editor-şef şi va prelua frâiele ediţiei britanice a revistei Vogue în august, după plecarea celui mai longeviv editor, Alexandra Shulman, în ianuarie 2016.
Vestea vine după ce fostul director de modă al Vogue, Lucinda Chambers, a spus că a fost concediată fără preaviz de către Edward.
Cu toate acestea, reprezentanţii companiei de media americană Conde Nast, care deţine revistele Vanity Fair, Vogue, The New Yorker, Wired şi Architectural Digest, au afirmat într-un comunicat de presă: ”Este o situaţia obişnuită în care un nou editor face schimbări în echipă. Toate modificările aduse sunt făcute cu deplina cunoştintă a managementului.”