Naşterea Domnului nu s-a petrecut într-un grajd şi nici pe data de 25 decembrie a anului 1

Poveştile cu naşterile miraculoase erau la modă în antichitate

Naşterea lui Iisus Hristos a fost relatată de două dintre cele patru evanghelii canonice - Matei şi Luca. 

După trendurile epocii, naşterea fiecărei personalităţi care a schimbat istoria a fost hiperbolizată, iar povestea capătă elemente supranaturale. Naşterile miraculoase sunt consemnate şi în cazul marilor profeţi şi a generalilor făuritori de imperii.

Iisus Hristos a fost născut de Fecioara Maria la Betleem, fiind însoţită de logodnicul ei Iosif. Naşterea sa a fost anunţată ciobanilor de o ceată de îngeri ce şi-au făcut apariţia, o stea a răsărit, iar apoi, familia divină a plecat în Egipt pentru a scăpa de persecuţia regelui Irod. 

În Vechiul Testament sunt patru profeţii: 

Isaia 7:14: “De aceea Domnul Însuşi vă va da un semn: Iată, fecioara va rămâne însărcinată, va naşte un fiu, şi-I va pune numele Emanuel”.

Mica 5:2: “Şi tu, Betleeme Efrata, măcar că eşti prea mic între cetăţile de căpetenie ale lui Iuda, totuşi din tine Îmi va ieşi Cel ce va stăpâni peste Israel, şi a cărui obârşie se suie până la vremuri străvechi, până în zille veniciei”.

Numeri 24:17: "‘Îl văd, dar nu acum, Îl privesc, dar nu de aproape. O stea răsare din Iacov, Un toiag de cârmuire se ridică din Israel. El străpunge laturile Moabului Şi prăpădeşte pe toţi copiii lui Set".

Osea 11:1 : „Când era tânăr Israel, îl iubeam şi am chemat pe fiul Meu din Egipt". 

Alexandru cel Mare a fost născut de Olimpia care era căsătorită cu regele Filip al Macedoniei, dar potrivit unei legende chiar născocită de ea, tatăl i-ar fi fost chiar Zeus, zeul cerului şi regele Olimpului şi ar fi văzut lumina zilei chiar în timpul arderii Templului lui Artemis din Efes. 

Iulius Cezar s-a născut prin operaţia de cezariană şi se crede că neamul său descindea din zeiţa Venus a dragostei la romani. 

Romulus şi Remus, dar şi Moise, salvaţi de la moarte după ce au fost băgaţi în coşuri de nuiele ce pluteau în derivă pe râu, au devenit oameni providenţiali ai popoarelor lor. Moise a fost scos şi adoptat de fiica faraonului, devenind patriarhul poporului evreu, iar Romulus şi Remus, salvaţi şi alăptaţi de o lupoaică, apoi crescuţi de un cioban, au devenit fondatorii Romei şi a poporului roman. 

Care este realitatea din spatele naşterii miraculoase a lui Iisus Hristos a cărei existenţă este pusă la îndoială de mulţi istorici contemporani, deşi există multe consemnări scrise despre el din secolul I? 

Iisus nu s-a născut în anul 1 al erei noastre, ci mai degrabă undeva între anii 7 şi 6 înaintea erei noastre. Dacă calendarul creştin era corect, azi eram în anul 2028 sau 2029 

Calendarul creştin pe care îl folosim de 2022 ani este eronat.

Teologul Dionisie cel Smerit din Sciţia Minor (Dobrogea de azi) este vinovatul pentru calendarul eronat din cauza căruia predarea istoriei în şcoli este haotică. Pentru că mintea umană este făcută să măsoare timpul, dimensiunile şi distanţa în ordine crescătoare, ne este dificil să învăţăm cei aproximativ 3500 ani de istorie a antichităţii de la apariţia scrierii cuneiforme şi revoluţia agricolă din mileniul al IV-lea î.Hr. la declinul Imperiului Roman şi ascensiunea Islamului în secolele V-VII d.Hr, care reprezintă prima parte a istoriei scrise. Ar fi fost mai comod să utilizăm calendarul holocen propus de savantul Cesare Emiliani în 1993, care debutează acum 10.000 ani, mai exact în timpul revoluţiei din timpul Neoliticului, când oamenii, din vânători-culegători şi nomazi, au devenit agricultori ce s-au sedentarizat şi au clădit primele aşezări urbane. 

Este dificil pentru mulţi elevi şi studenţi să tot memoreze descrescător anii în care s-au petrecut evenimente înaintea naşterii lui Hristos, precum începerea Razboiului Peloponesiac din anul 431 î.Hr. sau întâlnirea dintre Cezar şi Cleopatra în anul 48 î.Hr. 

Dacă începutul calendarului grecesc este marcat de prima olimpiadă din 776 î.en., calendarul evreiesc a debutat de la 3761 î. en (anul Creaţiei), iar calendarul roman a debutat de la fondarea Romei în 753 î.en de către Romulus şi Remus, calendarul creştin începe cu naşterea lui Hristos. 

Potrivit Evangheliilor canonice, Iisus Hristos s-a născut în timpul domniei regelui clientelar al Iudeii, Irod cel Mare, iar potrivit Evangheliei lui Luca, Mântuitorul s-a născut în "zilele acelea când a ieşit poruncă de la Cezarul August să se înscrie toată lume" şi când "Această înscriere s-a făcut întâi pe când Quirinius ocârmuia Siria". 

Istoricii ştiu că în anul al 28-lea de domnie a împăratului Octavian Augustus (anul 1 d.Hr.) , Irod era mort cu cinci ani înainte (4 î.Hr.). Iar recensământul lui Quirinius s-a desfăşurat în anul 6 d.Hr., la zece ani după moartea lui Irod. Irod cel Mare era mort din anul 4 î.en., cu cinci ani înainte de anul 1 al erei noastre marcat ca anul naşterii Mântuitorului. Nu a calculat corect anii de domnie ai împăratului roman Augustus. 

Regatul Iudeii a fost împărţit între succesorii săi - Irod Arhelau, Irod Antipas, Filip Tetrarhul şi Salome I. 

Pare să fie o mare contradicţie, dar Evanghelia lui Luca a fost scrisă între anii 80 şi 110 d.Hr., la aproximativ 90 ani de la naşterea Mântuitorului. Probabil că din cauza trecerii timpului, informaţiile exacte s-au pierdut, iar autorii evangheliilor canonice au comis erori cronologice. 

Cel mai interesant aspect este că la momentul masacrului pruncilor, regele Irod când a decretat ca toţi pruncii de parte bărbătească să fie ucişi, a specificat clar vârsta lor în Evanghelia lui Matei: "Iar când Irod a văzut că a fost amăgit de magi, s-a mâniat foarte şi, trimiţând a ucis pe toţi pruncii care erau în Betleem şi în toate hotarele lui, de doi ani şi mai jos, după timpul pe care îl aflase de la magi".

Iisus ar fi avut vârsta de doi ani la momentul mâniei regelui Irod, aşadar, cursul evenimentelor de la naşterea sa la venirea magilor de la răsărit şi masacrul pruncilor ar fi derulat în doi ani. 

Steaua de la Betleem a fost un mit inspirat după Marea conjuncţie dintre planetele Jupiter şi Saturn în anul 7 î.en., respectiv după apariţia Cometei Halley în anul 12 î.en. 

Un alt aspect interesant este că în anul 7 înaintea erei noastre s-a desfăşurat Marea conjuncţie dintre planetele Jupiter şi Saturn, iar pe cer ar fi apărut ca o singură stea strălucitoare.  În anul 12 înaintea erei noastre, cometa Halley şi-a făcut apariţia pe cer vreme de două luni după consemnările cronicarilor chinezi. 

Aceste două fenomene astronomice au fost suficiente pentru a da naştere mitului Stelei de la Betleem.  

Iisus s-ar fi născut la Betleem potrivit Evangheliei lui Luca pe durata recensământului guvernatorului Quirinus: "Şi s-a suit şi Iosif din Galileea, din cetatea Nazaret, în Iudeea, în cetatea lui David care se numeşte Betleem, pentru că el era din casa şi din neamul lui David. Ca să se înscrie împreună cu Maria, cea logodită cu el, care era însărcinată. Dar pe când erau ei acolo, s-au împlinit zilele ca ea să nască". 

Irod îşi cheamă laolaltă cărturarii şi preoţii săi care, citând un verset din Cartea lui Mica, îl interpretează ca pe o profeţie că un Mesia se va naşte în Betleem, la sud de Ierusalim. Steaua apărută pe cer îl îngrijorează pe rege. Magii veniţi de la răsărit s-au orientat după steaua strălucitoare, interpretând-o ca naşterea unui nou rege al iudeilor. 

"Unde este regele Iudeilor, Cel ce S-a născut? Căci am văzut la Răsărit steaua Lui şi am venit să ne închinăm Lui".

Iisus nu s-a născut pe 25 decembrie. Ziua lui Cristos (Crăciunul) a înlocuit ziua lui Saturn (Saturnalia)

Nu scrie nicăieri în Biblie că Iisus s-a născut pe 25 decembrie. Dar a fost decretată ca ziua naşterii sale de către Biserica Creştină timpurie din anul 336, în timpul împăratului Constantin. Deoarece Constantin a făcut din creştinism religia oficială a imperiului, unii au speculat că alegerea acestei date a avut motivul politic de a diminua nemulţumirile romanilor vizavi de anularea sărbătorile păgâne.

În decembrie era sărbătorită Saturnalia şi a fost înlocuită cu Crăciunul. 

În Imperiul Roman, anual, între zilele 17 decembrie şi 23 decembrie organizau festivităţi în cinstea lui Saturn, zeul timpului şi al agriculturii, echivalentul roman al titanului Cronos din mitologia greacă.

În decembrie era anotimpul rece când nu creşteau recoltele.Era momentul când timpul îngheţa totul. Fiind climă mediteraneană, nu erau ninsori, dar era o perioadă sărăcăcioasă agrar.Iar romanii din tot cuprinsul imperiului trebuiau să-l cinstească pe tatăl-timp. Animalele pure erau jertfite pe altarele templului lui Saturn şi Forumului Roman. Carnavalele, banchetele publice şi petrecerile private erau organizate, participând toate categoriile sociale.Era aceea perioadă stranie când sclavii făceau schimb cu patricienii.

Sclavii se îmbrăcau cu toga şi dădeau porunci, iar patricienii îi serveau. Majoritatea romanilor purtau pălării conice numite pileus la fel cum creştinii moderni poartă căciuli de Moş Crăciun şi se îmbrăcau în tunici colorate. Femeile romane defilau în tunici de mătase sau bumbac.

Tot atunci se desfăşura o competiţie în care era ales Regele Saturnaliilor, având privilegiul de a da ordine oamenilor şi să prezideze veselia. El putea să dea ordine oamenilor să cânte goi sau să poruncească unora să-l arunce pe vecinul său vrăşmaş în apă. Chiar şi aşa, tot împăratul avea autoritatea cea mai presus şi de multe ori, împăraţi precum Caligula şi Nero câştigau titlul de "Regele Saturnaliilor".

Mulţi romani participau la jocuri de noroc pe nuci sau pe dinari.Se desfăşurau şi sacrificii umane în forma luptelor dintre gladiatori. Gladiatorii înfrânţi mureau din cauza rănilor sau executaţi cu mândrie, ştiind că sufletele lor îl vor încânta pe Saturn.Dar ce cadouri se ofereau? Romanii îşi dăruiau figurine mici din ceară sau ceramică,tăbliţe de scris, zaruri, cutii de bani, piepteni, scobitori, pălării, cuţite de vânătoare, topoare,lămpi, bile, parfumuri, ţevi, porci, cârnaţi, papagali,mese,căni,linguri,articole de îmbrăcăminte, statui, măşti, cărţi şi animale de companie precum câini sau pisici. Poetul Catullus scria că erau cele mai tari zile ale anului la romani.

În 2008, astronomii au declarat că Iisus s-ar fi născut pe 17 iunie, anul 2 î.en., când a avut loc conjuncţia dintre Venus şi Jupiter, dar au estimat în mod eronat fiindcă Irod cel Mare era mort de doi ani 

Nu ştim în ce zi s-a născut Iisus şi probabil că nu vom ştii niciodată. Nu ştim nici măcar în ce lună s-a desfăşurat recensământul lui Quirinus. 

Dar este probabil să se fi desfăşurat undeva în septembrie. 

Septembrie a fost o lună importantă pentru vechii romani pentru că vara se încheia şi temperaturile scădeau, iar  fermierii şi sătenii se apucau de recoltarea grâului, iar mulţimile se adunau în toate târgurile şi centrele oraşelor ale Imperiului Roman 

Nu există dovezi ale masacrului pruncilor, dar regele Irod şi-a executat trei fii chiar în intervalul în care s-a născut Iisus (între anii 7 şi 4 î.en.) 

Masacrul pruncilor s-ar fi desfăşurat în anul 5 sau 4 î.Hr., înainte de moartea regelui Irod: "Iar când Irod a văzut că a fost amăgit de magi, s-a mâniat foarte şi, trimiţând a ucis pe toţi pruncii care erau în Betleem şi în toate hotarele lui, de doi ani şi mai jos, după timpul pe care îl aflase de la magi". 

Iisus ar fi avut doi ani la vremea respectivă. 

Iosif şi Maria l-au transportat pe Iisus în Egipt: "După plecarea magilor, iată îngerul Domnului se arată în vis lui Iosif, zicând: Scoală-te, ia Pruncul şi pe mama Lui şi fugi în Egipt şi stai acolo până ce-ţi voi spune, fiindcă Irod are să caute Pruncul ca să-L ucidă. Şi sculându-se, a luat, noaptea, Pruncul şi pe mama Lui şi a plecat în Egipt. Şi au stat acolo până la moartea lui Irod, ca să se împlinească cuvântul spus de Domnul, prin proorocul: "Din Egipt am chemat pe Fiul Meu".

După moartea lui Irod, iată că îngerul Domnului s-a arătat în vis lui Iosif în Egipt, şi-a zis: Scoală-te, ia Pruncul şi pe mama Lui şi mergi în pământul lui Israel, căci au murit cei ce căutau să ia sufletul Pruncului. Iosif, sculându-se, a luat Pruncul şi pe mama Lui şi s-au întors pe Pământul lui Israel, dar auzind că domneşte Irod Arhelau în Iudeea, în locul lui Irod, tatăl său, s-a temut să meargă acolo şi s-a dus în părţile Galileii. 

Istoricii şi arheologii nu au găsit dovezi care să indice că Irod cel Mare ar fi comis un masacru la nivel local, dar este cunoscut că şi-a executat trei dintre băieţii săi. 

Irod a avut cel puţin nouă copii de sex masculin. El a ordonat să-i omoare pe doi dintre fiii săi adulţi (Alexander şi Aristobulus) în anul 7 î.Hr. şi pe al treilea (Antipater) în 4 î.Hr. cu patru zile înainte de moartea sa. Toţi au fost executaţi sub acuzaţia că ar fi uneltit împotriva regelui. 

Autorii evangheliei lui Luca ar fi exagerat la 80 ani de la naşterea lui Hristos, născocind povestea masacrului inspirată după cea din Cartea Exodului.

Cu 1300 ani în urmă, când poporul evreu ar fi fost în robie în Regatul Nou Egiptean, faraonul Seti I a decretat execuţia pruncilor evrei de parte bărbătească care aveau sub doi ani pentru a reduce natalitatea populaţiei evreieşti. Pruncii evrei de parte bărbătească erau înecaţi în Nil. 

Moise, care era fiu al unor sclavi evrei, Amran şi Iochebed, a fost ascuns într-un coş de nuiele şi transportat fiicei faraonului,cunoscută în tradiţia iudaică ca Bithiah. După ce a crescut, a ucis un egiptean care bătea un sclav evreu şi a fugit vreme de 40 ani în Madian pentru a scăpa de furia faraonului. După ce faraonul Seti a murit, Moise a fost trimis de Dumnezeu să elibereze poporul evreu de sub robia noului faraon egiptean, Ramses al II-lea (Geneza, Exodul şi Numerii îi pomenesc numele faraonului Ramses, inclusiv oraşul  Pi-Ramses care a fost construit în timpul domniei sale). 

Relatarea naşterii lui Iisus Mântuitorul şi fondatorul creştinismului, a fost inspirată după cea a lui Moise, considerat un mare patriarh al iudaismului. 

Iisus nu a fost născut într-un grajd

Naşterea lui Hristos poate fi cea mai faimoasă poveste biblică dintre toate, reluată anual în scenele  din întreaga lume în fiecare Crăciun: Isus s-a născut într-un grajd pentru că nu era loc la han. Sau într-o peşteră cum vedem în nenumărate icoane. 

Dar savantul evanghelic Rev Ian Paul a susţinut că întreaga poveste se poate baza pe o interpretare greşită a Noului Testament, reînviind o teorie antică conform căreia Isus nu s-a născut, de fapt, într-un grajd.

„Îmi pare rău că vă stric pregătirile pentru Crăciun înainte ca luminile de Crăciun să se aprindă”, a scris Rev Paul, teolog şi fost decan de studii la St John's Theological College, Nottingham, pe blogul său personal în 2014 ce a fost preluat de Guardian.

„Dar Isus nu s-a născut într-un grajd şi, în mod curios, Noul Testament nici măcar nu sugerează că acesta ar fi putut fi cazul”

.Pavel susţine că cuvântul grecesc, kataluma, tradus de obicei ca „han” a fost de fapt folosit pentru o cameră de primire într-o locuinţă – acelaşi termen este folosit pentru a descrie „camerul de sus” în care Isus şi discipolii săi au mâncat ultima cină. Un cuvânt complet diferit, pandocheion, este folosit pentru a descrie un „han” sau orice alt loc în care străinii sunt primiţi.

Chiar dacă ar exista un han în Betleem, susţine Pavel, Iosif şi Maria nu ar fi stat acolo. Singurul motiv pentru care ei să călătorească la Betleem pentru recensământ a fost pentru că avea familie acolo şi dacă avea, obiceiurile Palestinei din secolul I îl obligau să stea la rude şi nu la străini.

În acel context, kataluma în care a stat nu ar fi fost un Han, ci o cameră de oaspeţi în casa familiei în care erau cazaţi Iosif şi Maria, în care se aflau alte rude care sosiseră înaintea lor.

„Designul propriu-zis al caselor palestiniene (chiar şi până în prezent) are sens întregii poveşti”, scrie Paul. „Majoritatea familiilor ar locui într-o casă cu o singură cameră, cu un compartiment inferior pentru ca animalele să fie aduse noaptea şi fie o cameră în spate pentru vizitatori, fie spaţiu pe acoperiş. Zona de locuit a familiei avea, de obicei, goluri în pământ, umplute cu paie, în zona de locuit, unde se hrăneau animalele”.

Deci Iisus nu s-ar fi născut într-un grajd detaşat, ci la etajul inferior al unei case ţărăneşti sau la parter, unde erau ţinute animalele.

Îngerii sunt prezentaţi în mod eronat în icoane şi picturi 

În toate picturile şi icoanele ce au ca temă Naşterea Domnului o să vedeţi adesea păstorii de oi şi capre care sunt înfricoşaţi de vederea unui cor de îngeri înaripaţi, unii arătaţi ca nişte bebeluşi blonzi şi goi, cu aripioare, după modelul lui Cupidon, sau ca tineri adulţi cu păr lung şi chipuri androgine în veşminte strălucitoare şi cu aripi. 

În tradiţia iudaică şi în Biblie, îngerii au aspect înfricoşător, de obicei fiind descrişi în Vechiul Testament aidoma unor entităţi cu aspect non-uman, ca serafimi cu patru sau şase perechi de aripi pline de ochi, unii chiar cu capete de animale, iar alţii sunt descrişi ca ofanimi - inele cu mii de ochi. 

8. Şi în ţinutul acela erau păstori, stând pe câmp şi făcând de strajă noaptea împrejurul turmei lor.
9. Şi iată îngerul Domnului a stătut lângă ei şi slava Domnului a strălucit împrejurul lor, şi ei s-au înfricoşat cu frică mare.
10. Dar îngerul le-a zis: Nu vă temeţi. Căci, iată, vă binevestesc vouă bucurie mare, care va fi pentru tot poporul.
11. Că vi s-a născut azi Mântuitor, Care este Hristos Domnul, în cetatea lui David.
 

Magii nu erau regi, ci preoţi zoroaştri din Persia (Iranul de azi)

Magii sau Înţelepţi, denumiţi Pelerinii de la Răsărit în tradiţia creştină, au urmat o stea călăuzitoare miraculoasă până la Betleem (Cometa Halley sau Conjuncţia dintre Jupiter şi Saturn) unde au adus un omagiu pruncului Isus ca rege al evreilor (Matei 2:1–). În unele icoane, ei apar încoronaţi, fiind reprezentaţi ca regi de la răsărit. Se specula chiar şi numele lor într-un manuscris grecesc din secolul V. 

Potrivit Britannica, Baltazar era din Etiopia sau Arabia şi a adus smirna, Melchior era din Persia şi a adus aur, iar Gaspar era din India şi a adus tămâie. 

Tradiţia orientală stabileşte numărul magilor la 12, dar tradiţia occidentală stabileşte numărul lor la trei, probabil pe baza celor trei daruri - „ aur , tămâie şi smirnă ” (Matei 2:11) oferite pruncului.

Un mag este în realitate un preot sau un adept al zoroastrismului sau al lui Zoroastru. Cea mai veche folosire cunoscută a cuvântului magi este în inscripţia trilingvă scrisă de Darius cel Mare, cunoscută sub numele de Inscripţia de la Behistun.  

Circumcizia lui Iisus şi bătrânul în vârstă de 300 ani 

Tăierea împrejur a lui Isus a fost relataăt de Evanghelia după Luca în capitolul 2,  care spune:

Şi când s-au împlinit opt ​​zile pentru a tăia împrejur copilul, i s-a pus numele Iisus, numele pe care l-a numit îngerul înainte de a fi zămislit în pântece. 

Cele opt zile de la naşterea lui sunt respectate în mod tradiţional la 1 ianuarie, la opt zile de la data de 25 decembrie când Constantin cel Mare a decretat-o ca ziua lui Cristos - Crăciunul.

Acest lucru este în conformitate cu legea evreiască care spune că bărbaţii ar trebui să fie circumcişi la opt zile după naştere în timpul unei ceremonii Brit milah la care li se dă şi numele.

Evanghelia lui Luca, spre deosebire de cea a lui Matei, nu menţionează nimic de steaua de la Betleem sau despre masacrul pruncilor, nici despre magi, dar detaliază relatarea păstorilor şi circumcizia lui Hristos.  

Un om din Ierusalim, cu numele Simeon, i-a luat pruncul Mariei în braţe şi l-a binecuvântat. 

Unele tradiţii creştine susţin că Simeon avea 300 ani, deşi Evangheliile nu menţionează nimic despre vârsta sa, decât că era foarte bătrân. 

Simeon făcea parte din cei 72 de bătrâni care au plecat în Alexandria, Egiptul Ptolemaic, în anul 280 î.en  ca să traducă Scriptura Vechiului Testament din ebraică în greacă, iar când s-a apucat să traducă versetele din cartea proorocului Isaia 7:14, «Iată Fecioara va lua în pântece şi va naşte fiu şi I se va pune lui numele Emanuel, care se chema, „cu noi este Dumnezeuˮ.», a început să râdă, că el nu concepea cum o fecioară va naşte.

El a preferat să traducă, „Femeia sau tânăra va lua în pântece”,dar de fiecare dată cuvântul femeie se ştergea  şi se scria „fecioară”.

Atunci i s-a arătat Marele Arhanghel Gavriil care l-a blestemat. 

«Nu vei gusta moarte până nu vei vedea cu ochii tăi pe Fiului lui Dumnezeu întrupat», lucru care s-a şi întâmplat.

Atunci Simeon a spus cunoscuta rugăciune, „Acum slobozeşte pe robul tău, Stăpâne”.

La mult timp după moartea sa, multe biserici i-au revendicat Sfântul Prepuţ al lui Iisus, fiindu-i atribuite puteri miraculoase.