Prima pagină » Cultură-Media » Utilizatorii Facebook pot stabili nivelul de vizibilitate a conţinuturilor publicate prin aplicaţii

Utilizatorii Facebook pot stabili nivelul de vizibilitate a conţinuturilor publicate prin aplicaţii

Reţeaua de socializare Facebook le oferă utilizatorilor un nou serviciu, care le permite acestora să regleze singuri nivelul de confidenţialitate a conţinuturilor pe care le partajează prin intermediul aplicaţiilor externe platformei.
Utilizatorii Facebook pot stabili nivelul de vizibilitate a conţinuturilor publicate prin aplicaţii
18 feb. 2010, 13:02, Cultură-Media

Încă din luna decembrie, nivelul de vizibilitate a datelor de pe Facebook poate fi reglat pentru fiecare contact în parte, în funcţie de categorii, de la „pentru toată lumea” la „personalizat”.

În prezent, această opţiune a fost extinsă pentru aplicaţiile realizate de dezvoltatori externi pentru utilizatorii de Facebook, se arată pe blogul reţelei de socializare, care are peste 400 de milioane de membri.

„Poate că voi doriţi ca toţi prietenii voştri să vadă felicitarea vocală amuzantă pe care tocmai aţi publicat-o prin intermediul unei aplicaţii. Pe de altă parte puteţi alege ca această să nu fie vizibilă decât pentru o parte din prietenii voştri. Aceste noi instrumente de control vă dau puterea de a determina cu precizie cine poate vedea conţinuturile pe care le publicaţi pe Facebook, nu contează ce aplicaţii folosiţi”, a explicat Ray He, inginer al Facebook, pe blogul companiei.