Netflix devine post de televiziune şi va avea propriul "canal de cablu TV"

Netflix a încheiat un acord cu trei companii de cablu TV americane mai puţin cunoscute care vor permite în premieră abonaţilor lor să vizioneze conţinuturile acestei platforme de streaming online ca şi cum ar urmări un post de televiziune obişnuit, începând de săptămâna viitoare.

Urmărește
329 afișări
Imaginea articolului Netflix devine post de televiziune şi va avea propriul "canal de cablu TV"

Netflix devine post de televiziune şi va avea propriul "canal de cablu TV" (Imagine: AFP/ Mediafax Foto)

Potrivit washingtonpost.com, acest acord permite adăugarea platformei Netflix sub forma unei aplicaţii video pentru televizoarele moderne ale abonaţilor companiilor de televiziune prin cablu RCN, Grande Communications şi Atlantic Broadband. Abonaţii acestor companii cu acoperire naţională vor avea posibilitatea de a urmări pe televizoarele lor conţinuturile platformei Netflix, pe care, altfel, ar fi putut să le vizioneze doar pe computere, tablete şi pe telefoane inteligente.

În total, acordul îi vizează pe cei peste 500.000 de abonaţi ai celor trei companii de cablu, însă specialiştii se aşteaptă ca acest număr să crească în săptămânile următoare, datorită noului acord.

Pentru a beneficia de acest serviciu, care va fi lansat luni, utilizatorii americani trebuie să fie abonaţi la una dintre cele trei companii de cablu TV şi la platforma Netflix. Serviciul necesită un televizor de tip TiVo care va fi furnizat de companiile de cablu.

Acordul a fost încheiat după colaborările reuşite de Netflix cu companii de cablu TV din Danemarca, Suedia şi Marea Britanie. Potrivit specialiştilor în domeniu, prin această iniţiativă Netflix doreşte să devină un concurent serios pentru posturile de televiziune de cablu consacrate, precum HBO.

Netflix a devenit prima companie exclusiv online care a fost recompensată la gala premiilor Primetime Emmy, cele mai prestigioase trofee decernate în domeniul producţiei de televiziune.

Astfel, "House of Cards" a intrat în istoria televiziunii americane, în 2013, după ce a câştigat trei premii Primetime Emmy, inclusiv unul pentru regizorul David Fincher la categoria "cel mai bun regizor pentru un serial-dramă".

Kevin Spacey şi Robin Wright au fost şi ei nominalizaţi la Primetime Emmy pentru rolurile din acest serial.

Pătrunderea platformei Netflix în domeniul conţinuturilor originale şi popularitatea de care se bucură serialele sale, precum "House of Cards" şi "Orange is the New Black", au remodelat industria televiziunii şi felul în care consumatorii privesc producţii de divertisment.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici