Nicolae Breban şi-a lansat romanul "Singura cale", despre stalinism şi tinereţea sa

La lansarea cărţii, publicată la editura Ideea Europeană, au luat cuvântul criticii Eugen Negrici, Bogdan Creţu şi Răzvan Voncu şi scriitoarea Aura Christi. Totodată, printre cei prezenţi au fost scriitorii D.R. Popescu şi Augustin Buzura.

Luând cuvântul, Nicolae Breban s-a declarat emoţionat că o carte a sa "încă mai stârneşte o oarecare curiozitate aplicată". "E adevărat că a fost un act de egoism - plonjarea în tinereţea mea. Mi-am zis: «Ce poate face un scriitor, ce-şi poate el dărui sieşi, decât să-şi retrăiască tinereţea?»", a spus Breban.

Scriitorul a mai spus că a vorbit despre tinereţea sa "ca labirint", făcând referire la debutul său editorial cu un roman ("Francisca" - n.r.), spre deosebire de scriitorii din generaţia sa, D.R. Popescu şi Fănuş Neagu, care pe atunci publicau nuvele.

"Printr-o aroganţă a mea, eu n-am vrut să încep cu nuvele, pentru că ştiam că voi fi mai slab decât ei, decât D.R. şi decât Fănuş, şi-am vrut să încep cu roman. Asta m-a întârziat vreo şapte ani. (...) Ştiţi ce înseamnă şapte ani la vârsta aia? Înseamnă un labirint, înseamnă un infern enorm", a povestit Breban.

"Deci ia să plonjez eu în tinereţea mea, în adolescenţa mea întârziată, zăpăucă, labirintică, confuză, penibilă. Eram tratat de mulţi din Bucureşti ca un ratat", a mai spus scriitorul, mărturisind că, precum orice tânăr, voia să "salveze omenirea", "în disproporţie enormă" cu tot ce era el pe atunci, simţindu-se ca într-o "închisoare" pe care a dorit să o reviziteze în "Singura cale". "Puteam să devin un Don Juan de periferie, aveam talent, arătam bine, puteam să devin alcoolic, puteam să devin securist, puteam să devin orice, numai ce-am devenit nu puteam să devin", a adăugat el.

Breban a mai mărturisit că a avut "răbdare şi un singur prieten, Nichita (Nichita Stănescu - n.r.)", care a crezut în el că va ajunge un scriitor.

"Eu sunt fericit că sunteţi aici, că încă aveţi încredere în ce scriu eu, sunt fericit şi mulţumesc zeilor că la bătrâneţe mi se dă atâta putere să scriu. (...) Dar probabil că şi revenirea în România, acum 20 de ani când am revenit, renunţând la Paris (...). Iată că Balcanii şi România şi terenul, locul de-aicea mă răsplătesc enorm", a mai spus scriitorul.

În "Singura cale", Nicolae Breban ilustrează şi perioada stalinistă a anilor '50 în România. Potrivit lui Eugen Negrici, Breban este "printre primii care scriu despre «obsedantul deceniu» în deplină libertate". Criticul a mai apreciat că romanul este "o exorcizare şi o invitaţie la exorcizare", iar cititorul îi va regăsi între paginile sale, în tipuri, şi nu în personaje, "pe cei care au populat această epocă absurdă".

Nicolae Breban, născut în 1934 la Baia Mare, este romancier şi eseist, precum şi directorul revistei Contemporanul, editată de Fundaţia Culturală Ideea Europeană. El este unul dintre cei mai importanţi şi prolifici prozatori români contemporani.

A debutat literar în revista Viaţa studenţească, în 1957. Opt ani mai târziu, Breban a publicat primul său roman, "Francisca" (tradus în limbile bulgară şi rusă), distins cu premiul Ion Creangă al Academiei Române. În 1966, îi urmează romanul "În absenţa stăpânilor", iar în 1968, "Animale bolnave", premiat de Uniunea Scriitorilor. Breban a fost redactor-şef al revistei România literară.

Breban a semnat scenariul filmului "Răutăciosul adolescent", precum şi scenariul şi regia filmului "Printre colinele verzi", o ecranizare a romanului "Animale bolnave", inclus în selecţia oficială a Festivalului Internaţional de la Cannes.

În 1973 apare romanul "Îngerul de gips", iar în 1975, versiunea în limba suedeză a romanului "În absenţa stăpânilor". Nicolae Breban a mai publicat volumele "Bunavestire" (1977), "Don Juan" (1981), piesele de teatru "Culoarul cu şoareci" şi "Bătrâna doamnă şi fluturele" (1981 - 1982, Paris), ediţia franceză a romanului "În absenţa stăpânilor" (1983, Flammarion, Paris), "Drumul la zid" (1984), versiunea franceză a romanului "Bunavestire" (1985, Flammarion, Paris), "Pândă şi seducţie" (1991), volumul de versuri "Elegii parisiene" (1992), trilogia "Amfitrion" (1994) - "Demonii mărunţi", "Procuratorii","Alberta" -, "Riscul în cultură" (1997), "Ziua şi noaptea" (1998), "Stricte amintiri literare" (2001), "Voinţa de putere" (2001), "Sensul vieţii. Memorii I" (2003), "Sensul vieţii. Memorii II" (2004) şi "Sensul vieţii. Memorii III" (2006).