Nicolae Manolescu confirmă candidatura la preşedinţia USR: Vreau să mă asigur că nu se alege praful

Nicolae Manolescu, actualul preşedinte al Uniunii Scriitorilor din România (USR), a confirmat vineri, pentru MEDIAFAX, că va candida pentru un al treilea mandat în funcţia de preşedinte al USR, precizând că vrea să se asigure că "nu se alege praful" de uniune.

Urmărește
176 afișări
Imaginea articolului Nicolae Manolescu confirmă candidatura la preşedinţia USR: Vreau să mă asigur că nu se alege praful

Nicolae Manolescu (Imagine: Bogdan Stamatin/ Mediafax Foto)

Nicolae Manolescu a confirmat, astfel, informaţia publicată joi de agenţia MEDIAFAX.

Manolescu, care se află la conducerea Uniunii Scriitorilor din anul 2005, spune că vrea să conducă uniunea şi în perioada 2013-2017, deoarece vrea să continue proiectele începute.

"În primul rând vreau să termin ce am început şi în al doilea rând pentru că, după un an - un an şi jumătate absolut îngrozitor din toate punctele de vedere, restabilim în acest moment creditul şi finanţele uniunii. Aş vrea totuşi să mă asigur că nu se alege praful. Suntem în acest moment fără nicio datorie, ne putem susţine şi revistele şi tot. Asta după un an absolut oribil", a spus Nicolae Manolescu.

El a precizat că prioritatea sa la conducerea Uniunii Scriitorilor este "menţinerea stabilităţii". "Ceea ce înseamnă implicit publicarea revistelor (pe care le deţine Uniunea Scriitorilor, n.r.) şi menţinerea tuturor programelor pe care le avem", a mai spus Nicolae Manolescu.

În ceea ce priveşte noul Statut al USR, Nicolae Manolescu a spus că acesta conţine "modificări importante". "Toate sunt făcute în spiritul unei simplificări şi al unei reduceri şi de număr de oameni în consiliile de conducere centrale şi locale şi o descentralizare completă. Totul se decide în filiale", a explicat Nicolae Manolescu.

El a confirmat informaţia că, potrivit noului Statut, se schimbă şi modalitatea de alegere a conducerii Uniunii Scriitorilor.

"În locul unei Conferinţe Naţionale, la care mandatul de reprezentare era de 1 la 5, 1 la 7, acuma teoretic participă toţi membrii care vor şi votează, fără să mai stabilim procente şi alte lucruri şi bineînţeles că rezultatul va fi decis de votanţi. Nu vom mai avea nevoie de cvorum. Nu e o obligaţie votul. Cine vine votează. Pot să vină toţi şi să voteze şi în filialele mai mici vor veni toţi, fără îndoială. Şi în ordinea numărului de voturi se aleg preşedinţii filialelor, comitetele şi preşedintele Uniunii", a spus Nicolae Manolescu.

El a mai spus că, în conformitate cu noul Statut, Consiliul USR se va reduce la jumătate, Comitetul va rămâne aproximativ la fel şi va dispărea un post de vicepreşedinte.

Surse din Uniunea Scriitorilor au declarat, joi, pentru MEDIAFAX, că Nicolae Manolescu, actualul preşedinte al Uniunii Scriitorilor din România, şi scriitorul Dan Mircea Cipariu vor candida la preşedinţia USR, la alegerile care vor avea loc în septembrie - octombrie 2013.

Statutul Uniunii Scriitorilor a fost modificat, pe 12 martie, şi îi permite şi lui Nicolae Manolescu, care se află la al doilea mandat la conducerea USR, să candideze pentru un al treilea mandat în funcţia de preşedinte al uniunii.

Surse din USR au declarat joi, pentru MEDIAFAX, că în noul Statut nu mai apare articolul potrivit căruia "Preşedintele USR e ales prin vot de CN (Conferinţa Naţională, n.r.), în prima sesiune ordinară, pentru un mandat de 4 ani. Orice membru USR poate fi ales în această funcţie pentru cel mult două mandate. Preşedintele poate fi revocat, tot prin vot, de către CN în sesiune extraordinară". Aceste aspecte apăreau în articolul 32 din fostul Statut al USR.

Nicolae Manolescu a fost ales iniţial în funcţia de preşedinte al USR în anul 2005 şi a fost reales în această funcţie în noiembrie 2009. Cel de-al doilea mandat al lui Nicolae Manolescu în fruntea Uniunii Scriitorilor expiră în noiembrie 2013.

Nicolae Manolescu, născut în 1939, este membru corespondent al Academiei Române, critic literar, editorialist, profesor universitar, eseist, istoric literar şi fost politician. Ambasador al României la UNESCO, el este considerat drept unul dintre cei mai importanţi critici literari contemporani. Din 1990, Manolescu este director al publicaţiei România literară.

În prezent, USR cuprinde 2.400 de membri, care activează în cele 12 filiale regionale organizate în România şi în filiala Chişinău.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici