Prima pagină » Cultură-Media » Humanitas lansează romanul lui Paulo Coelho

Humanitas lansează romanul lui Paulo Coelho

Humanitas va lansa, miercuri seara, cel mai recent roman al lui Paulo Coelho, "Vrăjitoarea din Portobello", povestea unei tinere din Transilvania care ajunge să schimbe viaţa celor care au întâlnit-o.
Humanitas lansează romanul lui Paulo Coelho
14 sept. 2007, 18:20, Cultură-Media

Personajul principal al romanului s-a născut în România. Nu avea nici un nume. În Beirut, părinţii adoptivi îi spun Sherine. Apoi primeşte numele zeiţei înţelepciunii, Atena. Călătoreşte în toată lumea, căutându-se pe sine, şi află mult mai mult decât sperase – află adevărul despre lumea în care trăieşte. Şi devine Vrăjitoarea din Portobello. Povestea este spusă de oamenii care au cunoscut-o: mama sa adoptivă, un jurnalist care cercetează vampirismul, un preot, un profesor de caligrafie, o actriţă. Fiecare dintre ei descrie o altă faţă a caracterului Atenei, prin prisma cunoştinţelor, impresiilor, convingerilor şi temerilor sale.

Cartea apare în colecţia "Biblioteca Paulo Coelho", ce cuprinde romane precum "Jurnalul unui mag", "Zahir" şi "Diavolul şi domnişoara Prym".

La lansarea de miercuri, de la Librăria Humanitas Kretzulescu, vor vorbi, printre altele, actriţa Dorina Lazăr, agentul literar Simona Kessler şi traducătoarea Gabriela Banu.

Scriitorul brazilian a vizitat Transilvania şi Bucureştiul în toamna anului 2005.