Nicu Constantin este în continuare în stare critică

Publicat: 19 05. 2009, 17:52
Actualizat: 06 11. 2012, 09:21

"Este uşor mai bine. A reuşit să respire spontan, fără aparate, dar rămâne sub strictă supraveghere şi monitorizare continuă", a explicat generalul Sârbu.

Actorul a fost internat în Spitalul Clinic Militar de Urgenţă în 11 mai şi de atunci este sub strictă supraveghere medicală, în clinica de ATI.

Familia actorului a cerut conducerii spitalului să furnizeze cu prudenţă date despre boala pacientului.

Comandantul unităţii sanitare militare a spus că actorul are o suferinţă pulmonară severă şi alte boli asociate.

Nicu Constantin va împlini 70 de ani în 31 iulie.