Aurora Liiceanu: Efemerul primează asupra ceea ce este solid şi peren în cultura noastră
„Mă gândesc la patrimoniul cultural naţional, la tot ce avem şi care, din păcate, nu preţuim cum trebuie sau cum fac alţii. Efemerul primează asupra ceea ce este solid şi peren în cultura noastră. Este întărită şi susţinută contagiunea socială a senzaţionalului şi vulgarităţii”, a declarat Aurora Liiceanu, adăugând că nu a ştiut că 15 ianuarie este Ziua Culturii Naţionale.
„Nu am văzut acţiuni sau gesturi de marketing cultural”, a spus aceasta.
„Cultura română nu oferă o imagine în care să existe criterii sigure de a asigura o strategie culturală naţională. Există o toleranţă mare pentru impostură şi o confuzie mare a valorilor”, a declarat scriitoarea.
Aceasta a mai spus că în cultura română lipsesc „măsura şi controlul orgoliilor şi a notorietăţii nemeritate”. „Lipsesc meritocraţia şi stabilitatea socială. Lipseşte grija pentru limba română ca bază a culturii adevărate”, a adăugat ea.
Începând din 2011, pe 15 ianuarie, de ziua poetului Mihai Eminescu, este sărbătorită Ziua Culturii Naţionale, în urma unei legi promulgate în decembrie 2010. Potrivit demersului legislativ, pe 15 ianuarie, autorităţile vor sprijini material şi financiar organizarea de manifestări cultural-artistice, iar Ministerul Culturii va elabora un ghid al acestora. Totodată, societăţile române de televiziune şi radiodifuziune trebuie să realizeze şi să includă în programele lor emisiuni dedicate acestei zile.