- Home
- Cultură-Media
- PARIS, (28.03.2013, 16:31)
- Alina Dan - Mediafax
Nouă tablouri semnate de Nicolae Tonitza, vândute cu suma totală de 122.300 de euro, la Paris
Nouă tablouri semnate de pictorul român Nicolae Tonitza, din colecţia privată a Ştefaniei Manoliu, au fost vândute, la o licitaţie organizată la Paris de casa Sadde Auctions, cu suma totală de 122.300 de euro.

Nouă tablouri semnate de Nicolae Tonitza, vândute cu suma totală de 122.300 de euro, la Paris (Imagine: Alin Matei/Mediafax Foto)
Potrivit site-ului casei de licitaţii, tabloul cu cea mai mare valoare de adjudecare, 26.000 de euro, este "Portrait en profil d'une fillette". Lucrarea a fost estimată de specialişti la 15.000-20.000 de euro.
Celelalte tablouri semnate de Nicolae Tonitza şi vândute la licitaţia de pe 25 martie sunt: "Portrait de jeune fille" (4.100 de euro), "Petite fille au turban à la lecture" (4.200 euro), "Petite fille à la lecture" (7.600 de euro), "Portrait de femme (Ecatarina ?)" (10.200 de euro), "Portrait d'enfant au chapeau" (13.000 de euro), "Nu debout" (22.000 de euro), "Rosier grimpant" (18.000 de euro) şi "Nu assis à l'étole rouge" (17.200 de euro).
La licitaţia organizată de casa Sadde Auctions de la Paris au fost vândute şi tablouri semnate de pictorii români Ştefania Manoliu şi Francisc Şirato - "Sighişoara" (1.200 de euro) şi "Cârciumărese" (750 de euro) -, precum şi lucrări aparţinând Şcolii Româneşti de secol 19.
Fosta colecţie a Ştefaniei Manoliu, născută în 1887, la Bacău, şi decedată la Paris, în 1972, a fost expusă în premieră la Paris cu ocazia acestei licitaţii. Artista l-a avut ca mentor pe Nicolae Tonitza, care a fost desemnat, în 2012, drept cel mai valoros pictor autohton la licitaţiile din România. Astfel, potrivit Top 100 cei mai valoroşi pictori, tabloul lui Tonitza "Nud în iatac" a fost vândut, la Licitaţia de Iarnă Artmark din decembrie 2011, pentru suma de 290.000 de euro.
Printre tranzacţiile semnificative ale lucrărilor de Nicolae Tonitza se numără: "Golgota" (Artmark, noiembrie 2010 - 125.000 de euro), "Pe verandă" (Artmark, iunie 2011 - 155.000 de euro), "Trei fraţi" (Artmark, martie 2012 - 170.000 de euro) şi "Două surori" (Artmark, iulie 2012 - 125.000 de euro).


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.




CANCAN.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 22:57
LIVE TEXT Oficial! Călin Georgescu este inculpat. Procurorii anunţă punerea în mişcare a acţiunii penale. Acuzaţii grave / El a fost pus sub control judiciar / Ce interdicţii are Călin Georgescu / Magistrat cercetat în dosarul lui Călin Georgescu
-
ieri, 22:55
Live text Războiul din Ucraina, ziua 1099. Trump se va întâlni cu Zelenski pe 28 februarie la Washington pentru un acord important privind mineralele / Polonia va adapta toate aeroporturile civile pentru utilizare militară / Oficialii Departamentului de Stat doresc să deblocheze ajutorul SUA pentru Ucraina / Polonia va transfera Ucrainei încă 5.000 de terminale Starlink