- Home
- Cultură-Media
- LONDRA, (30.07.2015, 15:49)
- Madalina Cerban
Noul show pregătit de fosta echipă a "Top Gear" va fi difuzat pe platforma online Amazon Prime
Noul show automobilistic pregătit de fosta echipă a "Top Gear", formată din Jeremy Clarkson, Richard Hammond şi James May, va fi difuzat începând din 2016 pe serviciul video la cerere Amazon Prime, care este deţinut de gigantul online american Amazon, potrivit theguardian.com.
Urmărește
946 afișări
Noul show pregătit de fosta echipă a "Top Gear" va fi difuzat pe platforma online Amazon Prime (Imagine: AP/Mediafax Foto)
Fostele staruri ale radiodifuzorului public britanic (BBC) au preferat pentru noul lor show gigantul american Amazon, care are numeroase operaţiuni în zona online, în defavoarea televiziunii private britanice ITV şi a platformei online americane Netflix, care, în ultima perioadă, şi-a intensificat eforturile de expansiune la nivel european.
Astfel, potrivit unui anunţ făcut joi, Jeremy Clarkson, Richard Hammond şi James May au semnat un contract cu grupul Amazon, pentru noul lor show, care va concura cu programul "Top Gear", ce va fi difuzat de BBC într-o versiune relansată, care îl va avea ca prezentator principal pe Chris Evans.
Din echipa noului show realizat de Jeremy Clarkson, Richard Hammond şi James May va face parte şi Andy Wilman, care a fost producător al "Top Gear".
ULTIMELE ȘTIRI
-
BREAKING NEWS: Databricks, compania de date şi AI în spatele căreia se află Ion Stoica şi Matei Zaharia, a obţinut o finanţare de peste 5 mld. dolari de la fonduri precum Blackstone, Apollo Global Management şi Blue Owl Capital. Acordul vine în paralel cu o rundă de finanţare de la investitori de 10 mld. dolari, care a ridicat valoarea companiei la 62 de mld. dolari
-
Sebastian Burduja îl atacă pe Ilan Şor: Să stea liniştit, România are grijă de ea şi de fraţii de peste Prut
-
Starbucks impune o nouă regulă în cafenele: Cumpără ceva sau pleacă
-
George Simion, ales vicepreşedinte al Partidului Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni
Contractul semnat de Clarkson, Hammond, May şi Wilman cu Amazon vizează realizarea a trei serii pentru serviciul pe bază de abonament Prime al Amazon. Producţia pentru prima serie va începe în curând, show-ul urmând să fie lansat anul viitor.
Denumirea noului show al lui Clarkson, Hammond şi May nu a fost încă stabilită, având în vedere că aceştia nu mai pot folosi brandul "Top Gear", care aparţine BBC.
Noul show al fostelor staruri "Top Gear" va fi disponibil abonaţilor serviciului Amazon Prime, care le furnizează utilizatorilor săi o uriaşă arhivă de filme şi show-uri TV, dar şi o serie în creştere de programe originale ale Amazon, între care se numără serialul de comedie "Transparent", ce a câştigat anul acesta două premii Globul de Aur, şi serialul de tip dramă "Ripper Street".
Jay Marine, vicepreşedinte al Amazon Prime Video în Europe, a declarat că utilizatorii acestui serviciu online au spus că îşi doresc să vadă fosta echipă a "Top Gear" reunită. "Suntem încântaţi să facem posibil acest lucru", a spus Jay Marine, precizând că milioane de utilizatori ai serviciului Prime al Amazon se bucură deja de show-uri originale.
"Abia aşteptăm să vedem ce vor crea Jeremy, Richard, James şi echipa lor în ceea ce va fi unul dintre cele mai aşteptate show-uri ale anului 2016, la nivel internaţional", a mai spus Jay Marine.
"Top Gear", unul dintre cele mai profitabile show-uri ale BBC, atrăgea pe vremea când era prezentat de Jeremy Clarkson, Richard Hammond şi James May aproximativ 50 de milioane de lire sterline pe an, pentru BBC Worldwide, compania prin care BBC îşi desfăşoară operaţiunile comerciale la nivel internaţional. Versiunea relansată a "Top Gear", care îl va avea ca star pe Chris Evans, se va întoarce la televiziunea BBC2 anul viitor.
Într-o glumă referitoare la cheltuielile BBC cu această producţie, Clarkson a spus: "Mă simt ca şi cum am ieşit dintr-un biplan şi am intrat într-o navă spaţială".
May a adăugat: "Am devenit parte a noii ere a televiziunii inteligente (smart TV). Ironic, nu-i aşa?"
BBC a anunţat, pe 25 martie, că a decis să nu reînnoiască contractul lui Jeremy Clarkson pentru "Top Gear", după ce starul acestui show fusese suspendat pe 10 martie, ca urmare a unei dispute violente a acestuia cu producătorul Oisin Tymon.
Potrivit lui Tony Hall, directorul general al corporaţiei britanice de media, această decizie nu a fost luată cu uşurinţă. Hall a precizat însă că "a fost depăşită o limită" şi acest lucru nu poate fi "trecut cu vederea", potrivit bbc.com.
La fel ca în cazul lui Jeremy Clarkson, contractele lui James May şi Richard Hammond cu BBC s-au încheiat şi ar fi trebuit renegociate. Însă aceştia au refuzat să revină în postura de prezentatori ai "Top Gear" fără Clarkson.
Jeremy Clarkson este celebru pentru remarcile sale explicite şi atitudinea acerbă împotriva conceptului de "corectitudine politică".
Anul trecut, Jeremy Clarkson a primit un avertisment final din partea BBC, după ce a fost acuzat că a folosit o expresie rasistă în timp ce filma un episod din emisiunea "Top Gear". Acel incident a fost cel mai recent dintr-o serie mai lungă de momente controversate - intens comentate şi criticate - în care a fost implicat starul britanic.
Pe de altă parte, pe 16 iunie, BBC a anunţat oficial că prezentatorul de radio şi televiziune Chris Evans va prezenta emisiunea "Top Gear", în locul lui Jeremy Clarkson.
Chris Evans a semnat un contract pe trei ani şi va începe filmările pentru noul sezon "Top Gear" peste câteva săptămâni, a precizat BBC.
Versiunea relansată a "Top Gear" va fi difuzată la BBC începând din 2016.
Lansat ca o simplă librărie online, retailerul Amazon şi-a dezvoltat foarte mult activitatea în ultimii ani, lărgindu-şi gama de produse pe care le vinde şi dezvoltându-se în sectoare diferite.
Amazon a devenit astfel un actor important în sectorul informaticii dematerializate (cloud) şi închiriază pentru multe alte servicii centrele de date ale diviziei sale AWS.
În ceea ce vizează publicul larg, grupul american este prezent pe piaţa tabletelor informatice cu gama sa Kindle şi a pus în paralel accentul pe conţinuturile digitale, în special pe cele video.
Amazon se impune astfel ca un concurent din ce în ce mai serios pentru site-ul video online Netflix prin serviciul său Prime, ai cărui abonaţi, pe lângă o livrare gratuită a comenzilor lor, pot să privească în streaming un catalog, în creştere constantă, de seriale TV, seriale online şi filme.
Pe de altă parte, Jeff Bezos, fondatorul şi directorul executiv al Amazon, a anunţat, în august 2013, că va cumpăra în nume personal, pentru o sumă de 250 de milioane de dolari, cotidianul The Washington Post.
Citește pe alephnews.ro: Arhivele Naționale ale Marii Britanii desecretizează documente MI5: Mărturisirile celor mai cunoscuți agenți ai Uniunii Sovietice. Cine sunt cei 5 „agenți Cambridge”
Citește pe www.zf.ro: În timp ce gazul din Marea Neagră deja a început să se vândă, România are o listă de 22 de centrale de energie care vor avea nevoie de peste 8 mld. metri cubi pe an, cam cât se va scoate anual din Neptun Deep. Care este stadiul pe fiecare proiect?
Citește pe www.zf.ro: Unul dintre cele mai vechi business-uri din lume. În România, companiile se bat să câştige loc
Citește și: Noul show pregătit de fosta echipă a "Top Gear" ar putea fi difuzat pe platforma online Netflix
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
TikTok respinge zvonurile că Elon Musk va cumpăra platforma, înainte de a fi interzisă în SUA: „Pură ficțiune”
Cum ar arăta viaţa fără asigurări: câţi bani ar trebui să scoată din buzunar un român fără asigurare de călătorie şi sănătate
Ţara care nu mai vrea să le cumpere străinii casele. Guvernul a impus taxe uriaşe pentru persoanele din afara UE care vin să cumpere proprietăţi
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Ce s-a descoperit pe cadavrul femeii ucise din Bragadiru. Medicii legiști au examinat trupul
CANCAN.RO
Cu cât se vinde o monedă de 5 lei pe OLX, în 2025. Poate fi o „comoară” pentru colecționari!
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe