Număr record de spectatori la Festivalul de Jazz de la Gărâna (Galerie Foto şi Video)

Aproximativ 30.000 de persoane au participat la a douăsprezecea ediţie a Festivalului de Jazz de la Gărâna, judeţul Caraş-Severin, desfăşurată la sfârşitul săptămânii, iar potrivit organizatorilor numărul spectatorilor înregistrat în acest an este unul record.

Urmărește
586 afișări
Imaginea articolului Număr record de spectatori la Festivalul de Jazz de la Gărâna (Galerie Foto şi Video)

Număr record de spectatori la Festivalul de Jazz de la Gărâna (Imagine: Mediafax Foto)

Organizatorul festivalului, Marius Giura, a declarat luni, că cei mai mulţi participanţi au fost înregistraţi sâmbătă, în cea de-a doua seară a evenimentului.

"În total, cred că au fost aproape 30.000 care au participat la festival în cele trei seri, doar în cea de-a doua seară au fost aproximativ 13.000 de persoane. Este explicabilă această prezenţă, pentru că a fost ziua cea mai accesibilă pentru iubitorii de jazz, care au stat până duminică", a spus Marius Giura.

GALERIE FOTO

El a adăugat că numărul de participanţi la care se aşteptau organizatorii era de 15.000.

Cu ocazia Festivalului de Jazz de la Gărâna, toate pensiunile şi hotelurile au fost ocupate, iar zona Semenic s-a umplut cu mici sate de corturi, ale persoanelor care nu au reuşit să găsească un loc de cazare.

În cadrul ediţiei din acest an a Festivalului de la Gărâna a concertat Charles Lloyd (SUA), muzician de legendă, acompaniat de Jason Moran, considerat "cel mai valoros protagonist al jazz-ului mondial din 2005 până azi".

Unul dintre fondatorii grupului Genesis, Steve Hackett, a fost invitatul celui mai important grup de jazz-rock din Ungaria, Djabe.

Legendarul basist de pe discurile lui John Mclaughlin, Dominique di Piazza, a cântat împreună cu Horia Crişovan, unul dintre cei mai talentaţi chitarişti români.

Lars Danielson (Suedia), un important basist, compozitor şi producător european, şi-a prezentat proiectul "Passo Doble", pentru care a primit discul de aur în 2007.

Pe lista muzicienilor invitaţi s-au mai aflat Victor Wooten Grup (SUA), cel care a fost declarat de trei ori cel mai bun basist al lumii, Yellow Jackets feat. Mike Stern (SUA), Nightlosers (România), Harry Tavitian and Orient Expres (România), Jaroslav Smietana (Polonia) şi Lithuanian Jazz Trio (Lituania).

Preţul unui bilet pentru o seară a fost de 40 de lei, iar abonamentul pentru tot festivalul a costat 100 de lei.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici