O altfel de schimbare la faţă. Vremea când oamenii se temeau să-şi privească zeii

Schimbarea la faţă - apostolii au căzut cu faţa la pământ când Iisus şi-a arătat adevărata înfăţişare, cea divină

Relatarea schimbării la faţă a Mântuitorului Iisus Hristos este consemnată în Evangheliile lui Matei 17:1–8, Marcu 9:2–8 şi Luca 9:28–36.

Iisus îi ia pe Petru, Iacov şi pe fratele său, Ioan, să urce pe un munte. 

Odată ajunşi pe munte, Iisus s-a transfigurat înaintea lor - faţa îi strălucea ca Soarele, hainele lui au devenit albe ca lumina solară sau ca zăpada. Văzându-l în toată slava, apostolii s-au înfricoşat, acoperindu-şi ochii. 

Şi atunci, la dreapta şi la stânga sa, au apărut profeţii Ilie şi Moise. Iisus, în forma sa glorioasă, a început să vorbească cu ei.

Petru îl întreabă pe Isus dacă ucenicii ar trebui să facă trei corturi pentru el şi cei doi profeţi. Acest lucru a fost interpretat ca încercarea lui Petru de a-i ţine pe profeţi acolo mai mult timp. 

Dar înainte ca Petru să poată termina de vorbit, apare un nor luminos şi un glas din nor strigă: "Acesta este Fiul Meu cel iubit, întru Care am binevoit. Pe Acesta să-L ascultaţi”.

Ucenicii erau culcaţi la pământ şi tremurau de frică, dar Iisus se apropie şi îi atinge, spunându-le să nu se teamă. Când ucenicii ridică privirea, nu-l mai văd pe Ilie sau pe Moise, iar Iisus revenise la înfăţişarea sa umană.

Când coborau de pe munte, Iisus le spune celor trei apostoli să nu spună nimănui cele văzute până când "Fiul Omului nu va învia din morţi".

Apostolii se întreabă între ei cu privire la ce a vrut să spună că Iisus va "învia din morţi”. 

Pe lângă relatările din evangheliile sinoptice; în cartea Petru 1:16–18 , apostolul Petru se descrie pe sine ca un martor ocular „al măreţiei Sale”. 

Creştin-ortodocşii sărbătoresc  Schimbarea la Faţă în fiecare an, pe 6 august.  

Care e semnificaţia? 

Muntele Schimbării la Faţă se referă la Muntele Horeb sau Muntele Sinai , două locuri simbolice ale Vechiului Testament datorită prezenţei alături  lui Moise şi Ilie alături de Hristos.

Norul din care iese vocea Tatălui e acelaşi ca cel din Cartea Exodului - momentul traversării lor prin deşert şi când Moise primeşte Tablele cu cele Zece Porunci. Propunerea Sfântului Petru de a ridica trei corturi se referă, după unii observatori, şi la cortul întâlnirii din Vechiul Testament.  

Pentru Biserica Catolică, scopul imediat al Schimbării la Faţă a fost să-i pregătească pe ucenici pentru a depăşi mometul devastator al crucificării.

Schimbarea la Faţă nu este o anticipare a Învierii – în care trupul său va fi transformat în Dumnezeu – ci dimpotrivă prezenţa Dumnezeului  al Sfintei Treimi care relevă scopul mântuirii omenirii prin trupul lui Hristos, predestinat să ajungă pe cruce. 

Vei muri dacă te uiţi la chipul lui Dumnezeu? Moise şi-a acoperit ochii la vederea rugului aprins. Dumnezeu i-a spus că oricine se uită la chipul Său poate muri 

Deşi Dumnezeu, cunoscut ca YAWHEH în Vechiul Testament, este invizibil, imaterial, omniprezent şi omnipotent, se arată câteodată Poporului său Ales. 

Iacov se întâlneşte cu Dumnezeu faţă în faţă, şi se miră că nu a fost omorât şi  viaţa i-a fost cruţată. 

Când Moise vede rugul aprins atunci când păştea turma socrului său, Ietro, preotul Madianului, cade în genunchi şi îşi acoperă ochii, căci se temea să-L privească pe Dumnezeu

Dumnezeu chiar îi porunceşte să se descalţe, căci locul pe care calcă este un pământ sfânt.

Rugul aprins este un moment important în Vechiul Testament, deoarece acţionează ca un semn că  Dumnezeu l-a ales pe Moise să-şi conducă poporul din Egipt în Ţara Făgăduinţei. 

Rugul aprins reprezintă, în simbolismul iudaico-creştin, energia miraculoasă a lui Dumnezeu, lumina sacră, iluminarea şi inima arzătoare a purităţii, iubirii şi clarităţii. 

Dar mai târziu, după ce eliberează poporul evreu din robia egipteană, Moise se întâlneşte cu Dumnezeu pe Muntele Sinai când îi înmânează Tablele Legii. Şi atunci, Moise îşi acoperă ochii.

Când Moise a coborât de pe muntele Sinai, cu cele două table cu poruncile lui Dumnezeu, Moise nu a ştiut că pielea feţei lui strălucea pentru că vorbise cu Dumnezeu, ca şi cum l-a iradiat. Aaron şi tot poporul lui Israel l-au văzut pe Moise şi iată că pielea feţei lui strălucea şi le-a fost frică să se apropie de el.

Dar cu altă ocazie, când Moise intra în cort, un stâlp de nor ce-l însoţea ziua (noaptea era sub forma unui stâlp de foc) şi îl ghida spre Tărâmul Făgăduinţei, Dumnezeu i-a vorbit lui Moise faţă în faţă , aşa cum cineva vorbeşte cu un prieten.  

Moise, la un moment dat, îi cere lui Dumnezeu să-şi arate faţa. 

Dar Dumnezeu îi spune că nimeni nu poate să-i vadă chipul şi să trăiască. În schimb, îi spune să stea pe o stâncă, iar când Slava sa va fi în trecere, îi poate vedea spatele, dar faţa Lui nu trebuie să fie văzută. 

Când Dumnezeu îi spune lui Moise că-l poate vedea doar din spate, dar nu din faţă, spune că evenimentele pot fi înţelese doar din retrospectivă. 

Faraonii le interziceau supuşilor să-i privească 

Faraonul egiptean, indiferent că era slab, puternic, supraponderal, scund sau înalt, bărbat sau femeie, era încarnarea  lui Horus, zeul regalităţii şi al cerului, ce avea cap de şoim şi purta coroana Egiptului de Sus şi cea a Egiptului de Jos. 

Faraonul era Horus pe pământ, sau cel puţin aşa erau îndemnaţi supuşii să creadă de către elitele preoţeşti care deţineau puterea în Egipt. 

Iar supuşii, că erau săraci sau nobili, oameni liberi sau sclavi, civili sau militari, nu aveau voie să se uite la chipul său, căci ochii lor muritori puteau să-i păteze slava lui Horus. 

Zeus, când şi-a arătat adevărata înfăţişare divină, a mistuit-o pe iubita sa, prinţesa Semele din Teba, care era însărcinată cu fiul său Dionis. Din cenuşa ei, Zeus i-a luat embrionul şi l-a cusut în coapsă. La naştere, Dionis, viitor zeu al vinului, s-a născut cu două coarne de taur pe care s-au încolăcit şerpii

Istoricul grec Diodor din Sicilia spunea prin secolul 1 î.Hr. că Dionis, zeul grec al vinului şi beţiei (cunoscut ca Bacchus la romani),  este fiul lui Zeus (cunoscut ca Jupiter la romani), zeul grec al cerului şi al tunetului, şi al Persefonei, zeiţa primăverii şi a cerealelor. 

Dionis era menit să devină succesorul lui Zeus şi noul rege al Olimpului. Hera, soţia lui Zeus, era invidioasă pe el că fiul ei Ares nu moştenea tronul. 

Într-o zi, Dionis a fost omorât de titani la îndemnul Herei, iar Zeus a fost îndurerat de pierderea fiului său. Fiindcă îl iubea atât de mult, voia să-l readucă la viaţă, să-l facă să se nască pentru a doua oară. 

Gaius Iulius Hyginus, care a trăit între anii  64 î.Hr. – 17 d.Hr., spune că Zeus a curtat-o pe frumoasa muritoare Semele, fiica Harmoniei şi a lui Cadmus, regele Tebei, şi i-a dat o băutură cu fragmentele inimii lui Dionis. 

Semele a rămas însărcinată, iar Zeus s-a deghizat în servitoarea ei, Beroe, şi i-a spus: "Fiică dragă, roagă-l pe Zeus să vină la tine ca să ştii ce plăcut este să te culci cu un zeu".

Nonnus, un poet grec din secolul V d.Hr., descrie în detaliu în poemul Dionysiaca  cum a avut loc întâmplarea.

„ Anotimpurile, acele fete încă bucuroase,  ghirlande împletite pentru zeii numai ai ierbii de luncă. Căci Vinul lipsea. Fără Bacchus să inspire dansul, graţia lui era doar pe jumătate completă”

Zeus transmitea tuturor zeilor Olimpului că îl va trimite pe pământ pe fiul său să-i înveţe pe muritori cum să cultive struguri şi să facă vinul, să le uşureze truda, războiul şi suferinţa, într-un fel, să-i mântuiască. 

Prinţesa muritoare Semele a avut atunci un vis  în care Zeus a distrus un pom fructifer cu un fulger, dar fructul nu a ars deloc. A trimis o pasăre să-i aducă unul dintre fructe. Zeus a luat fructul şi l-a cusut în coapsă.

Ea a văzut apoi cum un taur măreţ a ieşit din coapsa lui Zeus şi apoi şi-a dat seama că ea însăşi fusese copacul.

Tatăl ei Cadmus, temându-se de visul profetic, a instruit-o pe Semele să-i dedice jertfe lui Zeus pentru a-i cere îndurare.

Într-o noapte, Zeus a venit la Semele în patul ei. S-a transformat într-un şarpe şi a strigat „Euoi”. 

Imediat, patul şi camerele lui Semele au fost acoperite de viţă de vie şi flori, iar pământul a râs în hohote. Zeus a vorbit apoi cu Semele, şi deghizat ca un bărbat puternic cu barbă şi părul lung pe spate aşa cum îl înfăţişează statuile greceşti în forma sa umană, şi-a dezvăluit adevărata identitate şi i-a spus Semelei să fie fericită: „Tu vei naşte un fiu care nu va muri şi pe tine te voi face nemuritoare. Oh, femeie fericită, ai conceput un fiu care îi va face pe muritori să-şi uite necazurile şi le va aduce bucurie zeilor şi oamenilor”.

În timpul sarcinii, Semele s-a bucurat că fiul ei va fi un zeu.

După ce Zeus a plecat la cer, ea, veselă fiind, se îmbrăca cu ghirlande de flori şi coroane de iederă, şi alerga desculţă către pajişti şi păduri pentru a se zbuciuma ori de câte ori auzea muzica.

Dar Hera, cunoscută ca Iuno la romani, zeiţa căsniciei, a devenit invidioasă şi se temea că Zeus o va înlocui cu Semele ca regină a Olimpului. Aşa că s-a dus la Semele deghizată într-o bătrână care fusese doica lui Cadmus.Ea a făcut-o pe Semele geloasă pe atenţia pe care Zeus i-a acordat-o Herei, şi îi spunea că relaţia ei cu regele Olimpului e de scurtă durată. A provocat-o să-i ceară lui Zeus să-şi arate adevărat înfăţişare în deplina sa divinitate.

Când Zeus a coborât pe pământ, tot în forma sa umană binecunoscută, Semele i-a cerut să intre în locuinţa ei.

Apoi, ea l-a rugat pe Zeus să-şi arate adevărata faţă. 

Zeus i-a spus că-i va arăta adevărata înfăţişare, dar a avertizat-o că niciun alt muritor nu l-a văzut vreodată în adevărata sa formă divină. 

Şi Zeus a făcut schimbarea la faţă - era glorios, strălucitor, fulgerător! 

Dar Semele şi-a întins mâna să-l atingă şi a fost mistuită pe loc de fulgere şi foc până a ajuns cenuşă. Zeus s-a preschimbat la forma sa umană. 

Deşi era întristat de moartea iubitei sale, a văzut în cenuşa Semelei un embrion strălucitor, încă plin de viaţă. Şi-a făcut o incizie în coapsă, a luat embrionul, l-a băgat în coapsă şi a cusut rana, devenind el purtătorul pruncului. 

Când a venit timpul naşterii, coapsa lui Zeus s-a despicat şi a ieşit din ea un băieţel cu o pereche de coarne în formă de semilună. Anotimpurile au venit vesele să-l încoroneze cu iederă şi flori, şi şerpii s-au încolăcit în coarnele băiatului nou-născut. 

Zeus l-a dat în grija zeului Hermes, zeul mesager al zeilor. Când a crescut, Dionis a inventat meşteşugul vinului şi l-a dat drept dar omenirii.  

Ce semnificaţie poate avea această legendă? 

Persefona simboliza vegetaţia, iar mama ei, Demetra, era zeiţa recoltei şi a agriculturii. Zeus, zeul cerului,  era talăl Persefonei. 

Atâta vreme cât Persefona era la suprafaţa pământului, copacii aveau frunze, iarba dădea un aer de  prospeţime,  crinii, trandafirii şi lalelele înfloreau, vrăbiile zburau vesele, animalele îşi vedeau de cursul vieţii lor,  iar Demetra le oferea muritorilor recolte bogate de grâu.

Numai că într-o zi, Hades, zeul Infernului, îndrăgostit fiind de fiica Demetrei, a răpit-o şi a dus-o în Infern.

Demetra a intrat în depresie. Florile s-au vestejit, frunzele au îngălbenit şi au căzut din copaci, animalele au intrat în hibernare, păsările au emigrat, şi îngheţul s-a lăsat.

Pentru a-i salva pe muritori de îngheţ,s-a dus în Infern şi a negocia cu Hades ca Persefona să rămână la suprafaţă timp de 6 luni, şi celelalte 6 luni să le petreacă în Infern alăturri de soţul ei. 

Astfel, au apărut anotimpurile - Iarna şi Toamna = cele şase luni când Persefona stătea înlănţuită în Infern. Primăvara şi Vara = cele şase luni când Persefona umbla liberă la suprafaţă.

De fiecare dată când Persefona revenea la suprafaţă, pământul se încălzea şi natura îşi revenea la viaţă, iar Demetra oferea recolte bogate muritorilor. 

Zeus s-a culcat cu propria fiică (era la modă incestul în familia olimpică, mai ales că Hera, soţia regelui Olimpului, îi era soră) şi aşa s-a născut Dionis. 

Dionis trebuia să ofere struguri zemoşi şi dulci încă de când începea anotimpul primăverii, dar din cauza că a fost omorât de titani, Zeus l-a conceput din nou şi l-a readus la viaţă spre sfârşitul verii, după o perioadă de arşiţă şi furtuni cu fugere la care erau supuşi muritorii pe durata verii, înspre amintirea prinţesei Semele care a fost mistuită de fulgerele şi flăcările lui Zeus. După o vară aspră, creşteau strugurii mari, dulci şi zemoşi, gata pentru a fi zdrobiţi şi din siropul lor să se prepare mustul. 

Şi aşa explicau grecii antici că strugurii creşteau numai la sfârşitul verii şi către începutul toamnei. 

Grecii produceau vin şi îl păstrau pe durata iernii ca să se îmbete şi să se încălzească atunci când venea îngheţul.