O carte pe zi: „Bărbaţi fără degete şi alte amintiri penibile”, de Petru Cimpoeşu

Petru Cimpoeşu (n. 1952) este unul dintre prozatorii de primă linie ai ultimilor ani, distins cu mai multe premii literare. Cărţile sale au fost traduse în mai multe limbi. S-a subliniat că e un narator ironic şi muşcător.

Recent, a publicat volumul pe care îl prezentăm astăzi, un amestec de publicistică şi ficţiune pură. Spun editorii: „Majoritatea textelor din acest volum recompun în jur de 20 de ani de exerciţii, evocări şi articole de atitudine cu miză culturală, scrise de Petru Cimpoeşu, unul dintre prozatorii actuali de primă linie. Alături de ele se regăsesc patru povestiri inedite, ecouri de roman, fiecare dintre ele lăsând câte o uşă întredeschisă imaginaţiei cititorului. Bărbaţi fără degete şi alte amintiri penibile este o carte ce reconstituie o lume şi în acelaşi timp depune mărturie despre forţa şi datoria scriitorului de a rezista prin poveste, indiferent de timpul istoric pe care îl traversează”.

În afara celor patru proze, cele mai multe dintre textele apărute iniţial în revista Vatra sau pe blogul ziarului Adevărul sunt articole de atitudine sau referitoare la cultură şi condiţia scriitorului. Spre deosebire de mulţi exegeţi, Petru Cimpoeşu consideră în continuare foarte important rolul scriitorului în societate. „Astăzi, scriitorul este chemat încă o dată să contribuie prin arta sa la salvarea omului nu ca specie, ci ca esenţă. În lumea globalizată şi nevrotică în care tărim, aflată sub domnia cantităţii şi golită de simbolurile ei originare, rolul scriitorului continuă să fie acela de custode al imaginarului colectiv, de mesager al acelei realităţi la care nici formulele matematice şi nici speculaţia filosofică nu vor reuşi vreodată să ajungă. În acest fel, cred că îşi merită atributele despre care am învăţat cândva la şcoală. Scriitorul continuă să fie vocea conştiinţei unui popor, reperul săiu moral, învăţătorul neamului şi aşa mai departe, atâta timp cât şi în măsura în care ştie să-şi gestioneze libertatea, pentru a oferi apoi şi celorlalţi; adică atâta timp cât continuă rezistenţa sa prin poveste. Şi trebuie să reziste prin poveste chiar dacă prestigiul său de gestionar al mitului s-a diminuat până la a nu mai conta, chiar dacă, sub presiunea ficţiunilor industrializate, opera literară tinde să degenereze într-o anexă la industria divertismentului”.

Cum excelent spune unul dintre articole: „Nu e nicio ruşine să fii intelectual, aşa cum nu e nicio ruşine să fii scriitor”.

Petru Cimpoeşu – „Bărbaţi fără degete şi alte amintiri penibile”. Editura Polirom. 259 pag.