O carte pe zi: "Ilie Stepan în dialog cu Mircea Mihăieş"

Drumul cel mai sănătos este cel în care faci ceea ce ştii, atât cât ştii să faci. Acesta ar fi idealul. Urmează-ţi drumul.” (Ilie Stepan)

Prezentăm astăzi o carte cum nu s-a prea mai făcut şi cum ar trebui să fie făcute pentru mulţi, foarte mulţi muzicieni. Autorul cărţii e Mircea Mihăieş, profesor de literatură engleză şi americană la Universitatea de Vest din Timişoara, redactor şef al revistei Orizont şi autor al unui mare număr de cărţi de referinţă. "Subiectul" cărţii este un compozitor timişorean, şi el de referinţă - autorul cântecului "Timişoara", considerat imnul Revoluţiei române de la Tmişoara. Dar cel mai bine îl portretizează profesorul în "nota explicativă": "Compozitor, ghitarist, conducător de trupe folk-rock-blues, muzician complex, implicat de-a lungul vremii în mari proiecte artistice, Ilie Stepan este, dincolo de orice alt epitet, un personaj. Ne cunoaştem de multe decenii şi decizia de a explora evenimentele care i-au jalonat existenţa şi creaţia îşi au, pentru mine, originea în admiraţia durabilă pe care i-o port. Un artist de talia lui llie Stepan merită să fie cunoscut şi dincolo de ipostazele publice menţionate, ca lider al formaţiei PRO Musica, protagonist al grupului-fusion Stepan Project şi maestru de ceremonii al Stepan Project Blues Foundation. Am încercat de câteva ori, în pagini de revistă, să-i desenez profilul. Cred însă că adevăratul său portret se decupează în aceste discuţii. L-am reîntâlnit afabil, concentrat, plin de vervă, serios, jucăuş, precis, sentimental, ferm, delicat, decis să scoată la lumină cât mai multe din amănuntele care i-au jalonat existenţa. Cuvintele lui s-au înşirat fără ezitare într-un discurs al rememorării şi al afirmării unor valori, alcătuind un dosar de existenţă pe cât de captivant, pe atât de impresionant. Cartea de faţă a devenit, fără să ne propunem în mod explicit, nu doar biografia unui personaj, ci şi portretul unei epoci.

Farmecul irezistibil al lui Ilie Stepan este rezultanta unei combinaţii de directeţe şi eleganţă, de fervoare şi un fel, nemaiîntâlnit de mine, de naivitate. Îi spun "naivitate" în absenţa unui cuvânt mai potrivit, deşi cred că este vorba de bună-credinţă şi onoare, valori ce nu par să mai existe în lumea în care trăim".

Cartea de faţă este rezultatul discuţiilor pe care cei doi le-au purtat în vara timpurie a lui 2018 - o zi în luna mai şi şase în iunie. O discuţie încântătoare, care se citeşte cu sufletul la gură. Căreia i se adaugă trei articole publicate anterior în România literară de Mircea Mihăieş, despre Ilie Stepan, formaţia sa şi proiectele sale; un "Fragmentarium" cu o selecţie din meditaţiile, notaţiile şi răspunsurile date de Ilie Stepan întrebărilor unor ziarişti de-a lungul anilor; şi o impresionantă iconografie.

Nu pot încheia această prezentare fără să preiau un mic fragment din crezul lui Ilie Stepan, care apare şi pe coperta a patra: "Se poate trăi fără compromis, fără să te înjoseşti? Se poate, aşa cum s-a putut şi în comunism. Nu toţi au făcut compromisuri. Unii au făcut compromisuri şi au dus-o mai bine. Au avut avantaje. Se fac şi azi compromisuri jenante, dizgraţioase. Cum se poate face artă fără compromis? Simplu: făcând arta în care crezi. Şi strângând din dinţi pentru că nu ai banii pe care-i are X sau Y. Sigur că aş fi tentat să-i spun unui tânăr artist de azi să meargă înainte şi să rupă norii. Dacă se poate, asta trebuie să facă. Dar fără nici un compromis. I-aş sfătui pe tineri să aibă verticalitate şi să încerce să discute, dimineaţa, cu ei înşişi. În intimitatea dimineţii. Dacă atunci când te uiţi în oglindă poţi să te priveşti înseamnă că e bine. Trebuie să ştii să renunţi şi să urmezi drumul pe care ţi-l propui. Drumul cel mai sănătos este cel în care faci ceea ce ştii, atât cât ştii să faci. Acesta ar fi idealul. Urmează-ţi drumul".

Superb totul.

"Ilie Stepan în dialog cu Mircea Mihăieş. Şapte zile, plus una". Editura Polirom. 372 pag.