O carte pe zi: „Tatăl meu la izolare” de Cristian Teodorescu

„Într-o dimineaţă, la Medgidia, a fost înhăţat de pe stradă. Era inginer chimist şi conducea laboratorul de la IMUM, care era la marginea oraşului. A fost mai întâi dus la Constanţa unde a fost interogat şi bătut îndelung, metodic. La Constanţa s-a experimentat pe el, printre primii, o tortură specială: a fost băgat în seiful băncii, unde după câteva ore se termina aerul respirabil.”

Cristian Teodorescu a publicat un număr însemnat de romane şi povestiri pentru care a primit o seamă de premii ale Uniunii Scriitorilor, Academiei Române şi ale unor reviste culturale. În urmă cu 12 ani a publicat o carte remarcabilă, „Medgidia, oraşul de apoi”. Romanul pe care îl semnalăm astăzi poate fi considerat şi o continuare a acelei cărţi, în care apar şi personaje de atunci.

Mai înainte să cităm însă mărturisirile autorului, în legătură cu conceperea romanului: „Voiam de mult timp să scriu cartea asta, de când a început tata să-mi povestească una, alta din câte a păţit. Îi plăceau hiperbolele, aşa că în seara când mi-a spus cum a luat documentele TUNŢ-ului politehnist, peste care era preşedinte, ca să nu dea Securitatea peste ele — pe atunci Politehnica era pe strada Polizu —, nu mi-a venit să cred că zicea. Era o poveste în care mai apărea un coleg de facultate cu care ajunsese pe acoperişul clădirii în timp ce Securitatea şi Miliţia intrau pe uşa principală şi nişte soldaţi înconjuraseră clădirea. Tata susţinea că într-o mână avea servieta cu documente şi în cealalată ţinea un pistol Parabellum. Au izbutit să scape. El a stat ascuns mai mult de un an, să i se piardă urma. (…) Mi-a povestit ce i s-a mai întâmplat fiindcă îl băteam eu la cap. Nu-mi făceam însemnări, ca să nu-l stingheresc. Pe atunci n-aveam reportofon. După 1989 am vorbit cu foşti deţinuţi politic, doi dintre ei îl cunoşteau pe tata din puşcărie. Altora le-am citit amintirile din revista Memoria, ale doctorului-scriitor Banu Rădulescu. În Medgidia nu-şi mai amintea nimeni de tata. Anul trecut, când am început să scriu cartea, lucrurile s-au orânduit aproape de la sine. (…) Tata a murit în anul când Nicu Ceauşescu a tăiat panglica inaugurării canalului Dunărea-Marea Neagră. A făcut infarct chiar în noaptea inaugurării canalului.”

Prin urmare, romanul este un fel de saga de familie. Gigi Teodorescu este un om care ar fi avut un destin remarcabil, dacă viaţa nu i-ar fi fost dată peste cap de regimul comunist. Ridicat de pe stradă („Nu era nici o epidemie cînd tata a fost băgat la «izolare», acum 65 de ani şi aproape opt luni“) şi torturat pentru a recunoaşte acte de trădare imaginare, Gigi Teodorescu, şef al Tineretului Universitar al studenţilor ţărănişti de la Politehnică, fugise pe acoperişul instituţiei, cu o servietă într-o mână ca să facă pierdute documentele care, căzute în mâinile regimului, ar fi dus la arestarea tuturor colegilor. Stă ascuns doi ani şi jumătate şi înceracă să-şi piardă urma într-un oraş de provincie; alege Medgidia, unde ajunge să conducă laboratorul de cercetări. Crede că a scăpat, pentru că e un bun profesionist. Înttr-o dimineaţă e săltat de pe stradă, nu pentru activitatea sa dinainte de comunism, ci pentru că se manifesta ca un om liber şi devenise, astfel, un duşman al regimului.

Scriu editorii: „Un orăşel din Dobrogea, un inginer chimist, fost ţărănist, care încearcă să se pună la adăpost de epurările comuniste, o fată frumoasă, casieră la Alimentara locală, fiica unui fost cârciumar, un stigmat de neşters în toiul obsedantului deceniu. Noul roman semnat de Cristian Teodorescu este o poveste desprinsă din cartea- fenomen Medgidia, oraşul de apoi, care pune sub lupă viaţa unei mici comunităţi din cea mai neagră perioadă a comunismului românesc. (…) Şi, în mijlocul haosului şi nedreptăţii, o poveste de dragoste improbabilă, cu un destin inevitabil, marcată atât de sprijinul celor care au reuşit să îşi depăşească frica şi să îşi păstreze bunătatea, cât şi de trădări dureroase. Tatăl meu la izolare este un roman cu o imensă încărcătură emoţională şi o perspectivă nouă asupra coliziunii micilor istorii cu istoria mare.”

Eroul este un om care nu renunţă la verticalitatea sa, chiar şi în momentele în care, în izolare, îl cuprinde frica, dar rămâne demn. În vremea detenţiei i se naşte fiul. Dar ce se întîmplă după ce este eliberat, nu mai e viaţa lui, se desparte de soţie, trăieşte, într-un fel, din inerţie. O viaţă distrusă de un regim.

Cristian Teodorescu – Tatăl meu la izolare. Ediura Polirom, colecţia Fiction Ltd. 439 pag.