O carte pe zi: „Adio, fantasme” de Nadia Terranova

Semnalăm astăzi un roman nominalizat la Premiul Strega în 2019. Autoarea, născută în 1978 la Messina, a studiat filosofia, a obţinut un doctorat în istoria modernă, a publicat primul roman în 2015, încununat cu un premiu, a scris mai ales cărţi pentru copii. Despre romanul de faţă, criticii au spus că ar fi „o carte cathartică atât pentru autoare, cât şi pentru cititori, prin puterea sa de-a da viaţă fantasmelor, tuturor fantasmelor, nu doar celor personale, scrisă într-un limbaj evocator, superb în concreteţea sa.”

Scriu editorii: „O carte nostalgică şi melancolică, de o sensibilitate rară, Adio, fantasme este povestea unei întoarceri şi a unei eliberări de traumele trecutului. Revenită în oraşul ei natal, Messina, pentru a-şi ajuta mama la renovarea locuinţei, Ida Laquidara retrăieşte în memorie toate despărţirile dinaintea plecării ei definitive la Roma – tatăl dispărut misterios în urmă cu douăzeci şi trei de ani, dar niciodată uitat, înflăcărata prietenie adolescentină cu Sara, destrămată pe nesimţite, conflictele cu mama ei. Toate poverile sufleteşti ale Idei o copleşesc cu o forţă reînnoită şi o împing să înfrunte în sfârşit realitatea. În calea Idei apare şi tânărul Nikos, un meşter de origine greacă ce lucrează la renovarea apartamentului familiei şi care ascunde el însuşi trauma unei iubiri pierdute. Iar acum, când casa copilăriei şi adolescenţei o asaltează cu fantomele ei, Ida trebuie să găsească o modalitate de a-şi trăi viaţa mai departe, rupând vraja ce o ţine legată de peste două decenii.”
Ida Laquidara, eroina, se întoarce la Messina într-o casă care e „un loc plin de nefericire”. „Eram fetiţa născută dintr-un bărbat şi o femeie care se iubiseră câteva zile scurte, gardiana depresiei tatălui meu, fiica furioasă a mamei mele, studenta răbdătoare şi plină de merite, tânăra speriată. În fiecare zi învăţam să-mi ascund ruşinea şi să mă învelesc în duritate, ca marinarii, să comand dintr-un colţ, cum comandă femeile.” Prietena car se îndepărtase de ea îi face un portret nemilos: „nu ţi-ai deschis niciodată sufletul”; „I-ai îngăduit durerii tale să te devoreze şi rana ta a devenit mai mare decât tine. Trăieşti ca o sclavă, eşti sclava a ceea ce ţi s-a întâmplat.” Ida acceptă că trebuie „să învăţ să spun adio. Ne iubim obsesiile şi nu ne iubim ceea ce ne face fericiţi, ci dimpotrivă. Ne agăţăm unii de alţii şi nimeni nu e făcut din materii nobile.” Trecutul refăcut din cioburi e lăsat în urmă, aruncă în urmă toate amintirile concrete de care se crampona. Iese astfel din scenă inclusiv fantoma tatălui dispărut. E singura cale să-şi revină.

„În timp ce scriam romanul, m-am întrebat dacă sunt fantasme de la care trebuie să-mi iau rămas-bun, dar mi-am dat seama că nu există aşa ceva, că nu poţi spune adio la nimic. Trebuie doar să le înfrunţi şi să retrăieşti relaţia cu ele într-un mod diferit. Căci până la urmă timpul nu vindecă nimic, timpul pur şi simplu trece.” (Nadia Terranova)

Nadia Terranova - Adio, fantasme. Traducere din limba italiană de Cerasela Barbone. Editura Polirom, colecţia Biblioteca Polirom Actual. 254 pag.