O carte pe zi: "Berlin - iar introvertiţii au ieşit din casă", de Krista Szöcs

Mai întâi trebuie să ştiţi, în cazul în care abia aţi auzit de această poetă: Krista Szöcs s-a născut în 1990, la Sibiu. A terminat masterul la Facultatea de Litere si Arte din Sibiu, cu o disertaţie despre post-punk şi poezie. Este editor al revistei Zona Noua şi unul dintre organizatorii festivalului cu acelaşi nume. In anul 2013 a debutat cu volumul de poezie Cu genunchii la gura, iar în 2017 i-a fost publicată o plachetă, locked in silence, in cadrul proiectului Poetry will be made by all, din Zürich. Cartea de faţă a apărut în acest an. În prezent locuieşte în Germania.

Declară :„Ştii momentul acela când eşti mega obosit şi îţi e frig, dar eşti fericit pentru că ştii că în curând o să te poţi întinde în pat, unde e cald şi o să adormi imediat pentru că nimic nu te mai poate ţine treaz? Asta simt eu de fiecare dată când scriu. O fericire de scurtă durată care mă consumă, dar care mă face să mă simt cea mai extrovertită dintre introvertiţi, pot scrie orice despre oricine, sunt superkrista. Din poziţia aceasta pot vedea mai clar şi pot înţelege mult mai multe decât ordinarykrista.” Mai declară că scrie greu, pentru că e foarte critică cu poezia ei.

Volumul nou apare în excelenta colecţie de pioezie coordonatî de Svetlana Cârstean. Criticii sau colegii de breaslă care prezintă volumul pe coperta a patra spun că e vorba despre o poezie muzicală, extrem de depresivă, dar şi de o deconstrucţie interioară. Paginile tipărite au din loc în loc trimiteri la videouri muzicale (The Cure – Love will tear us apart; Teho Teardo &Blixa Bargeld – Come up and see me; Jacob Bellens – Untouchables; Todd Terje – Johnny & Mary; Jonathan Bree – You’re so cool şi încă multe altele). Dacă cititorul le va asculta în paralele cu versurile va dobândi o surprinzătoare înţelegere a poemelor.

Iată şi un exemplu de cum scrie Krista Szöcs:

„mă gândesc acum cât de des am închis ochii în ultimii zeci de ani
privind acele feţe de oameni pe care nu le-am putut înţelege. au
devenit ceva insesizabil, un miros de mucegai cu care te
obişnuieşti. şi nu îl mai simţi. sunt un om al exceselor pentru
că tot ce gândesc este gândit de încă o mie de ori şi tot de o mie
de ori îmi cer scuze pentru gîndurile mele.
basul se aude mai tare în urechea stângă decât în cea dreaptă.
nu ştiu dacă ritmul tobei e în sincron cu inima sau invers.
vreau creierul meu să fie mai gol decât puşculiţa unui copil de
zece ani.
încă nu m-am decis care parte a zilei
e cea mai inutilă
mă gândesc la asta tocmai când
analizez colţul plictisitor al camerei”
Sau:

„MĂ ÎNDREPT către tine
un picior în faţa celuilalt
în spatele meu
un wave care nu îmi pare
familiar

dintr-o dată fericirea. fără definiţii, filozofii, fără video-urile lui watts. pur şi simplu.

mă îndrept către tine
şi poveştile despre prietenie
sunt alegeri
pe care le-am făcut împreună”

Sau:
„dacă aş fi CEA MAI BUNĂ PARTE din mine, nu m-ar deranja deloc să ştiu, atunci când mă privesc în oglindă, că dintr-o eroare a creierului aş putea să mă văd un monstru. braţe bărbăteşti şi piele închisă la culoare. părul subţire, foarte rar. smeagol mai puternic şi mai înalt. dacă aş fi cea mai bună parte din mine, nu ar conta că nu sunt samwise gamgee, că prietenia mea trece de limitele unui sat liniştit, de curajul de care nu am dat niciodată dovadă. de foamea asta care nu trece nici cu pâine de elf.”

Krista Szöcs - "Berlin - iar introvertiţii au ieşit din casă". Editura Nemira, colecţia Vopral. 66 pag.