O carte pe zi: "Brisbane", de Evgheni Vodolazkin

Semnalăm astăzi o carte excepţională a unui autor rus tradus în peste 30 de limbi, Evgheni Vodolazkin, care a primit cele mai prestigioase premii literare din Rusia şi a publicat multe cărţi de succes, între care „Soloviov şi Larionov”, „Laur” şi „Aviatorul”. Născut în 1964 la Kiev, unde şi-a făcut studiile universitare, Evgheni Vodolazkin este doctor în ştiinţe filologice, specialist în literatura rusă veche. În perioada 1998–2002 a fost (cu întreruperi) bursier al Fundaţiei Alexander von Humboldt, desfăşurând o activitate de cercetare şi publicând, în 2000, la München, monografia Istoria universală a Rusiei Vechi. Din anul 2012 este redactor-şef al revistei Text şi tradiţie, editată de institutul său.

Scriu editorii: „La 50 de ani, Gleb Ianovski, un virtuoz al chitarei recunoscut internaţional, născut la Kiev, cu studiile făcute la Sankt-Petersburg şi care cunoaşte succesul la München, e diagnosticat cu boala Parkinson. Un autor rus întâlnit întâmplător vrea să-i scrie biografia, şi astfel Gleb porneşte pe firul amintirilor, în încercarea de a găsi un nou sens existenţei sale. Tot întâmplarea îi prilejuieşte întâlnirea cu Vera, fiica de 13 ani a unei iubite din tinereţe, şi ea extrem de talentată la pian, şi ea măcinată de o boală gravă. Conceput pe două voci, pendulând între prezent şi trecut, Brisbane e un roman simfonic în care moartea e învinsă nu prin muzică, nici prin iubire, ci prin puterea memoriei şi a cuvântului.”

„Cred că mesajul romanelor mele – declara Evgheni Vodolazkin - este acesta: «Nu te lăsa pradă disperării». El se aude şi în Brisbane, în care eroul principal pierde sensul vieţii; dar viaţa e mai cuprinzătoare decât sensul ei.“

Oraşul Brisbane din Australia e o ficţiune. „În familia noastră, locul acesta era socotit a fi raiul.” Mama chitaristului, separată de tătăl acestuia pe când băiatul era pe băncile şcolii, a început să corespondeze cu un bărbat din Brisbane. „Nu ştiu de unde i-a luat adresa, dar i-a scris mulţi ani. A fost o corespondenţă impresionantă.” Apoi a plecat în Australia, cei doi s-au căsătorit şi au trăit fericiţi. Dar nici asta nu e sigur, pentru că, atunci atunci când, mult mai târziu, s-a descoperit la Kiev o bandă de criminali mână în mână cu o bandă de taximetrişti care le furnizau pasageri singuri în drum spre aeroport pe care îi jefuiau şi ucideau şi s-a pronunţat şi numele mamei chitaristului, dispărută într-o pădure de la marginea oraşului, lucrurile apar în altă lumină.

În anii pe care Gleb Ianovski şi-i aminteşte, s-au schimbat multe în mediul în care trăise, a căzut comunismul, Uniunea Sovietică s-a destrămat, tensiunile dintre ruşi şi ucrainieni s-au exacerbat, a apărut „Maidanul”, cu alte noi tensiuni, Gleb şi-a pierdut postul de profesor, s-a căsătorit cu o nemţoaică venită să studieze în Rusia, a emigrat în Germania şi abia acolo un impresar priceput i-a descoperit talentul şi l-a propulsat pe scena internaţională. Dar Gleb iubise dintotdeauna muzica şi trăise mereu într-un fel aparte concertele. „După ultima notă a Tocatei urmează secunde de linişte. Muzica a avut o asemenea densitate, încât, odată sfârşită, spaţiul nu reuşeşte să se umple cu alte sunete. În secunde din acestea iese la suprafaţă natura de dinaintea muzicii, a sunetului, a pământului. Interpretul ştie valoara liniştii acesteia: ea posedă ovaţiile furtunoase. Aşa dă înapoi marea cu sute de metri înaintea unui tsunami, lăsând la vedere fundul. Dar undeva departe, chiar la orizont, aleargă deja, gigantic, chiar dacă deocamdată nevăzut, primul val.” „Gleb se contopea cu sala, asemeni celor care, iubindu-se de mult, fac un singur organism, intrând în extaz în acelaşi timp. În aceste clipe trepidante, Gleb vedea cum în întunericul sălii apăreau descărcări electrice – sus, la nivelul etajelor superioare. Rămâneau deasupra pluşului lojilor ca nişte mici scântei strălucitoare. Uneori, chiar de mai multe ori în timpul unui concert.”

Sunt multe scene cutremurătoare în roman, dar remarcabile sunt ultimul concert Gleb Ianovski în care mâna nu-l mai ajută să cânte şi totul e tăcere; sau moartea fetiţei pianiste, după primul şi singurul ei concert, în timpul unei operaţii de transplant.

Un roman superb care nu vorbeşte despre Brisbane („Cu oraşul Brisbane propriu-zis romanul meu nu are nici o legătură; altfel nu i-aş fi dat acest titlu“, declara Vodolazkin într-un interviu.) Şi totuşi Brisbane e cheia întregii poveşti. E o ţintă a visurilor.

Evgheni Vodolazkin - "Brisbane". Traducere din rusă şi note de Adriana Liciu. Editura Humanitas, colecţia Raftul Denisei. 370 pag.