O carte pe zi: „Celălalt”, de Cornel George Popa

Cornel George Popa este prozator, dramaturg şi regizor. S-a născut în iulie 1957, în judeţul Iaşi, a absolvit Facultatea de Construcţii (Iaşi, 1986) şi UNATC, secţia Regie Film (Bucureşti, 1997). A lucrat peste zece ani în presa scrisă, a făcut televiziune, teatru, film şi publicitate, a publicat 11 cărţi. Cea de faţă este cel mai nou roman al său.

Romanul are un subiect mai puţin obişnuit. O femeie, Amalia, se îndrăgosteşte de o fotografie. Soţul ei, Gelu, moare într-un accident şi fotografia, pe care femeia o încredinţează unui meşter fotograf iscusit să-i realizeze o copie în mărime naturală şi color, ajunge pe peretele dormitorului. Femeia discută cu fotografia care se transformă în om. E celălalt.

Înainte să înceapă acţiunea, autorul are o dizertaţie despre fotografie şi poză. „O fotografie înseamnă mai mult decât o poză. Poza, în general, e verişoara săracă a fotografiei. Poza e nepoata venită din provincie să se mărite la oraş. Ca să devină fotografie, o poză are destule de învăţat. Oamenii, prin albume sau aiurea, au, cel mai adesea, poze. Fotografiile sunt rare. Fotografiile, vulgar vorbind, sunt poze inteligente. O fotografie are contur magic şi linii de forţă. O fotografie se poate povesti şi eventual descrie artistic. Fotografiile, spre deosebire de poze, au valoare. Dar diferenţa principală e următoarea: fotografia este executată de un om talentat. Pozele sunt rutină.” În sfârşit, „fotografiile îţi oferă posbilitatea de a visa.”

Amalia exact asta făcuse: încredinţase realizare unei copii unui om talentat, iar acum avea posibilitatea să viseze.

Dar soţul n-a murit în accident, se întoarce după câteva luni, cu chipul desfigurat, şi începe calvarul. Amândoi bărbaţi trăiesc în casă, soţul devine celălalt, Amalia oscilează între ei, nu renunţă la niciunul. Nopţile, „Amalia şi Gelu, mână-n mână, plutesc pe deasupra oraşului. Au corpurile alungite şi aproape transparente. Deşi ţin ochii deschişi, parcă ar dormi.” Ca în picturile lui Marc Chagall. Cu care dintre cei doi pluteşte deasuptra oraşului?

Gelu mai pleca de-acasă. Amalia „oricum nu rămânea niciodată singură, fiindcă înăuntru o aştepta celălalt Gelu, care părea că abia aşteaptă să coboare din fotografie şi să se comporte exact ca Gelu, de parcă ar fi exista o competiţie între cei doi. Nu, nu se duşmăneau, dar un fel de rivalitate exista. Sau o anume demnitate.

Amalia a încercat să nu-i încurce. Între cei doi „exista, se pare un pact. Ce-şi vorbiseră, ce-au stabilit, nu ştia, însă e cert că, în lipsa ei, aveau lungi discuţii împreună, fiindcă adesea îi găsea tulburaţi, ba pe unul, ba pe celălalt şi, oricât ar fi vorbit cu fiecare în parte, n-a reuşit să obţină vreo explicaţie, fiecare eschivându-se.”

Femeia are iluzia unei sarcini. Tatăl pare să fie bărbatul din fotografie. ”Eşti o fotografie şi acum ştiu foarte bine asta, dar m-am obişnuit să vorbesc cu tine. Vei fi nevoit să te adaptezi, dragule, cu prezenţa celuilalt în casă. Aţi fost doi, rămâneţi doi, asta e. N-am ce vă face.”

În cele din urmă, apare şi tensiunea, rezolvată ingenios şi surprinzător de autor.

Cornel George Popa – "Celălalt". Editura Trei. 253 pag.