O carte pe zi: „Chemarea tribului”, de Mario Varga Llosa

„Liberalismul a fost ţinta politică cea mai defăimată de-a lungul istoriei, mai întâi de conservatorism – să ne amintim de enciclicile papale şi de pronunciamentele Bisericii catolice împotriva lui, care mai dăinuie încă, în ciuda faptului că există atâţia creştini liberali – şi, mai târziu, de socialism sau de comunism, care în epoca modernă au prezentai <

Acestea sunt ideile de la care porneşte celebrul scriitor peruan Mario Vargas Llosa în cea mai recentă carte a sa, de eseuri, care trasează, cum s-a spus. o”originală istorie a liberalismului”.

În plus, cartea descrie în cele opt capitole „propria mea istorie intelectuală şi politică, parcursul pe care l-am străbătut, de la tinereţea impregnată de marxism şi de existenţialismul lui Sartre, la liberalismul maturităţii mele, trecând prin revalorizarea democraţiei, la care mi-au fost de ajutor lecturile din scriitori ca Albert Camus, George Orwell şi Arthur Koestler. M-au împins apoi spre liberalism anumite experienţe politice şi, mai cu seamă, ideile celor şapte autori cărora le sunt dedicate aceste pagini: Adam Smith, José Ortega y Gasset, Friedrich von Hayek, Karl Popper, Isaiah Berlin, Raymond Aron şi Jean-François Revel“.

Un dialog interior cu câţiva dintre marii gânditori ai istoriei, dar şi referiri la propria experienţă de viaţă. Un exemplu: întâlnirea cu fostul prim-ministru britanic Margaret Thatcher: „Graţie unui vechi prieten, istoricul Hugh Thomas, am avut norocul s-o cunosc pe doamna Thatcher personal. În calitatea lui de consilier al guvernului britanic în probleme spaniole şi latinoamericane, acesta a organizat un dineu de intelectuali în casa lui din Ladbroke Grove, pentru a o pune pe doamna Thatcher faţă în faţă cu tigrii. (Stânga a fost, bine-înţeles, duşmanul cel mai încrâncenat al revoluţiei thatcheriene). Au aşezat-o lângă Isaiah Berlin, căruia i s-a adresat toată seara cu cel mai mare respect. Erau prezenţi romancierii V. S. Naipaul şi Anthony Powell; poeţii Al Alvarez, Stephen Spender şi Philip Larkin; criticul şi prozatorul V. S. Pritchett; dramaturgul Tom Stoppard; istoricul J. H. Plumb, de la Cambridge; Anthony Quinton, preşedinte al Trinity College (Oxford), şi încă alţii de care nu-mi mai aduc aminte. Pe mine m-a întrebat unde locuiesc şi, când i-am spus că în Montpelier Walk, mi-a amintit că eram vecin cu Arthur Koestler, pe care era limpede că îl citise. Conversaţia a fost o probă la care intelectualii de faţă au supus-o pe doamna prim-ministru. Delicateţea şi bunele maniere ale curtoaziei britanice abia dacă disimulau o agresivitate ascunsă. A deschis focul amfitrionul, Hugh Thomas, întrebând-o pe doamna Thatcher dacă o interesează opinia istoricilor şi dacă îi este de folos în domeniul guvernării. Ea răspundea la întrebări cu claritate, fără să se intimideze şi fără să pozeze, cu mare siguranţă în majoritatea cazurilor, dar uneori mărturisindu-şi îndoielile. Când cina s-a terminat, după plecarea ei, Isaiah Berlin a sintetizat foarte bine, cred, părerea majorităţii celor prezenţi: <

Mario Vargas Llosa – „Chemarea tribului”. Traducere din spaniolă de Tudora Şandru Mehedinţi. Editura Humanitas fiction, colecţia Raftul Denisei. 261 pag.