O carte pe zi: „Clipelnic”, de Alexandru Purcăruş

„Aici nu locuieşte nimeni. Nu insistaţi, vă rog, în van,/ E doar o casă bântuită de mii de duhuri simultan,// Un straniu punct de întâlnire, un fel de piatră de hotar,/ Un loc pe care Universul nu l-a trecut pe inventar.// Şi chiar de uşa e deschisă şi nu a cunoscut lăcată,/ Aici nu locuieşte nimeni, nici nu va locui vreodată”.

Alexandru Purcăruş este doctor în istorie şi publicist. În 2006 a primit Premiul Clubului Român de Presă pentru Cea mai bună ştire de agenţie, fiind nominalizat şi în 2008; tot în 2008 a obţinut Premiul pentru Cel mai bun comentariu de agenţie, premiu oferit de RADOR în cadrul Zilei Agenţiilor de Presă din România. A lucrat şi în presă, de exemplu la „Ziarul de duminică”, înainte de a se dedica cercetărilor istorice, în institute de profil.

A publicat mai multe cărţi interesante de istorie. De mulţi ani scrie şi poezie şi iată că s-a încumetat să publice un volum. Unvolum admirabil prezentat de poetul Ioan Es. Pop: „Poezia lui Alexandru Purcăruş funcţionează în cel puţin două dimensiuni, una metafizică şi alta istorică. Prima este vizibilă în poemele care deschid volumul, bunăoară în <<De obicei mor singur>>, <<Tata a început să dea înapoi">>, <<Călătorie în timp>>, <<Anotimpuri>>, dar mai ales în acest <<Avertisment>> muzical şi straniu care reprezintă chintesenţa primei secţiuni: <<Aici nu locuieşte nimeni. Nu insistaţi, vă rog, în van,/ E doar o casă bântuită de mii de duhuri simultan,/ Un straniu punct de întâlnire, un fel de piatră de hotar,/ Un loc pe care Universul nu l-a trecut pe inventar./ Şi chiar de uşa e deschisă şi nu a cunoscut lăcată,/ Aici nu locuieşte nimeni, nici nu va locui vreodată.>>

Degustătorii acestui fel de poezie se vor deda cu voluptate la parfumurile ei blânde, la incantaţiile formulate în dulcele stil clasic, la acel nu ştiu ce şi nu ştiu cum care însoţeşte mai toate piesele.

În partea a doua a cărţii (graniţele sunt nemarcate, dar cititorul le intuieşte) intră în scenă Alexandru Purcăruş-istoricul, iar universul poetic se schimbă radical, în prim-plan păşind diverse personaje ale istoriei mai mult sau mai puţin recente pe care autorul îşi poate exersa ironia şi spiritul ludic. Excelent şi ciclul Mioriţelor, debordând de umor şi de luare-n răspăr.

Din cartea lui Alexandru Purcăruş - poetul şi istoricul - se iese pe uşa din faţă a poeziei”.

Iată un alt exemplu de poezie („Rătăciri”):

„Toamna se strecoară pretutindeni/ neagră ş-amară,/ Ceaţa aruncă linţoliu pe ziduri, ziua-i murdară,/ Stropii de ploaie bat toaca pe streşini de case,/ Văzduhu-i tot o apă şi-mi intră apă-n oase.// Aş plânge, vreau să plâng, dar ochii mi-s de iască,/ În mine clipa s-a uscat, nu vrea să mai trăiască./ Mi-e sufletul bolnav şi inima bolnavă,/ Cu fiece bătaie îmi toarnă-n trup otravă./ Tristeţea risipeşte pe uliţi rugină şi aramă,/ Iar gândul meu se frânge, se destramă,/ Şi mă tot pierd precum se pierde/ podoaba unui nuc./ În mine şade viaţa ca-n cuibul unui cuc.”

Alexandru Purcăruş - Clipelnic. Editura Ecou transilvan. 138 pag.