O carte pe zi: "Copiii de pe Volga", de Guzel Iahina

Vă semnalăm astăzi o carte excepţională, superb scrisă, într-o excelentă traducere. Autoarea este Guzel Iahina, născută în 1977, la Kazan. A absolvit Facultatea de Limbi Străine a Institutului Pedagogic de Stat din Kazan, a urmat cursurile Şcolii de Cinematografie, secţia scenaristică, la Moscova, a lucrat în relaţii publice, publicitate şi marketing şi şi-a publicat primul roman, "Zuleiha deschide ochii", în 2015. A obţinut cu această carte mai multe premii, ruseşti şi internaţionale. Cel de-al doilea roman al său, cel de faţă, publicat în 2018, a câştigat în anul 2019 Bolşaia Kniga şi Marele Premiu Ivo Andrić în Serbia.

"Am vrut să vorbesc despre lumea coloniilor germane de pe Volga - vibrantă, aparte, vie - o lume creată cândva de oameni veniţi din altă ţară şi pierdută astăzi în negura timpului. Dar este şi o poveste despre cum poate o mare dragoste să nască spaime în sufletul nostru şi totodată să ne ajute să le depăşim".

Pe vreme împărătesei Ecaterina cea Mare, un mare număr de ţărani germani au fost chemaţi să se stabilească în stepa rusească, pe malurile Volgăi, în apropierea oraşului Saratov, şi să muncească pământul. Li s-a permis să-şi păstreze credinţele, religia şi limba. Au întemeiat mai multe oraşe, cu nume asemănătoare celor pe care le ştiau din ţinuturile germane - cum ar fi Gnadental, orăşel din Saxonia. Aproape două secole şi-au dus viaţa liniştiţi şi au prosperat, până a venit primul război mondial, apoi revoluţia bolşevică şi toate s-au schimbat. Atunci începe povestea imaginată de Guzel Iahina, pornită de la fapte reale.

Scriu editorii: "Iakob Ivanovici Bach, profesor în satul german Gnadental de pe Volga, duce o viaţă simplă, anonimă. Într-o zi, este chemat pe celălalt mal al fluviului ce <<împarte lumea în două>> să-i dea lecţii unei tinere fragile şi timide, Klara, fiica unui straniu personaj Udo Grimm. Nu e deloc surprinzător că între cei doi se înfiripă o poveste de iubire. Este însă singurul fapt previzibil din acest roman ameţitor, căci în clipa următoare istoria dă năvală, răsturnând reguli şi destine, realitatea capătă accente supranaturale, adevărul nu mai este acelaşi şi totul se topeşte într-o grandioasă epopee din ritmul căreia nu te mai poţi desprinde".

Klara fuge de acasă, pe când părintele ei fuge în lume de bolşevici, ajunge la învăţătorul ei, e violată de scursuri ale societăţii care se târau după armatele ce veneau şi plecau, naşte o fetiţă, moare la naştere, copila e crescută de fostul profesor care, în faţa năpastelor istoriei, decide să nu mai vorbească. Ca să-şi hrănească copila, face un pact cu un politruc stabilit în sat, să obţină mâncare în schimbul scrierii unor basme (pe care politrucul le publică sub numele lui în ziar). "Basmele şi legendele, ele sunt temelia". "Eşti un Platon al nostru, un Platon de pe Volga! Un Herodot lăţos!", "Tu parcă nu înşiri cuvinte, ci împleteşti dantele". Scrie basme, în timp de bolşevicii transformă satul, îl colectivizează, rechiziţionează recoltele, îi arestează pe cei îndestulaţi numindu-i chiaburi, închid biserica, introduc propaganda în orice. Fostul profesor Bach vede şi lumea: "Aceste schimbări erau atât de incredibile, încât Bach se străduia să găsească o comparaţie pe măsură. Cele întâmplate nu puteau fi numite nici cutremur, nici uragan: după cataclismele naturale, lumea, răscolită de stihiile dezlănţuite, îşi păstrează totuşi elementele principale - cerul, soarele, pământul. Astăzi însă în Gnadental nu mai era nici unul, nici al doilea, nici al treilea: noua putere instaurată la Petersburg abolise cerul, declarase soarele inexistent, iar pământul îl înlocuise cu aer. Oamenii se bălăceau în acest aer, deschizând speriaţi gurile, neştiind să se revolte şi nevrând să accepte. Credinţa, şcoala şi comunitatea - cele trei nuclee de nezdruncinat ale vieţii în colonie - le fuseseră confiscate gnadentalienilor, aşa cum îi fuseseră confiscate morarului Wagner casa şi vitele: biserica fusese închisă, pastorul Händel şi soţia lui fuseseră cât pe-aici să fie trimişi în Nord (turma lui înarmată cu furci şi cârlige sărise în apărarea lui şi câştigase); profesorul fusese izgonit din şcoală, promiseseră să trimită altul, dar nu mai trimiseseră; conducerea obştească fusese declarată anacronică şi înlocuită cu sovietele, care trebuiau să se afle în fruntea noii societăţi, şi cu colhozul, care era văzut drept mâinile şi picioarele Gnadentalului reînnoit. Câţiva colonişti au hotărât să fugă de această viaţă de neînţeles: cei mai iuţi şi mai curajoşi au ajuns în America, cei mai perseverenţi şi mai abili - în patria istorică; majoritatea însă, după ce s-au chinuit luni în şir la graniţa poloneză, după ce au rătăcit prin lagăre de refugiaţi din Bielorusia, Ucraina şi Germania, s-au vărsat înapoi în Gnadental - toate râurile se varsă, după cum se ştie, în Volga.

Aşa trăia acest nou Gnadental, care acum trebuia să fie numit sovietic-, colonia pe jumătate distrusă, oamenii pe jumătate deznădăjduiţi, vitele pe jumătate moarte de foame".

Povestea continuă, complicându-se, până la al doilea război mondial, cu teroarea care se dezlănţuie asupra populaţiei de origine germană, cu apariţia lui Lenin păzit până la moarte de următorul conducător, Stalin, hotărât să fie unicul cîrmuitor şi stăpân al lumii. Sunt câteva scene antologice inclusiv cu Stalin care se plimbă cu un tren blindat pe malurile Volgăi, sau joacă biliard, imaginându-şi că partenerul său e Hitler, sau înconjurat de o haită de câini flămâni cărora le împarte un peşte fript.

O carte nepărat de citit.

Guzel Iahina - "Copiii de pe Volga". Traducere din limba rusă şi note de Luana Schidu. Editura Humanitas Fiction, colecţia Raftul Denisei. 444 pag.