O carte pe zi: „Cronovizorul” de Ştefan Manasia

În 1952, părintele Pellegrino Ernetti afirma că ar fi inventat, în laboratorul de electroacustică al Universităţii Catolice din Milano, cronovizorul, un aparat care ar capta imagini din trecut - ale lui Iisus sau Napoleon Bonaparte, între alţii. Ernetti a fost un personaj real, dar nu există nicio dovadă despre existenţa cronovizorului inventat de el, sau că acest aparat ar fi funcţionat. Cronovizorul ar fi captat imagini din trecutul apropiat sau îndepărtat sub forma unor holograme proiectate într-un spaţiu cilindric. Părintele Ernetti era cunoscut în lumea clericală ca exorcist şi profesor de muzică prepolifonică la Universitatea din Veneţia. Dar absolvise şi facultatea de fizică, fiind pasionat de experimentele ştiinţifice. „Aparatul poate intra în trecutul oricui. Cu el, orice secret e spulberat: secrete de stat, industriale, private. Uşa ar putea fi deschisă şi unui dictator. Am sfârşit prin a cădea de acord că trebuie să dezasamblăm această maşină“, ar fi spus Pellegrino Ernetti, în 1993.

O parte dintre aceste informaţii apar într-o notă a lui Ştefan Manasia înaintea începutului cărţii sale, un roman al cărui titlu vrea să însemne maşina timpului în literatura lui Ştefan Manasia. „Refăcându-l după planuri bizare şi întortocheate, reconstruindu-l – în cele mai mici detalii – din piese furate, am folosit cronovizorul pentru documentarea acestei cărţi. Am luminat viscerele defunctei-prezentei-viitoarei mele cărţi. Asta vor jura, desigur, conspiraţionaliştii. Veneraţionaliştii.” Întâi să spunem că este primul roman al unui poet remarcabil. În doilea rând, să precizăm că legendele urbane privind călătoria în timp par să-l fi frământat pe scriitor de multă vreme, deoarece un poem despre „cronovizor” a existat în precedentul său volum de poezie, din urmă cu cinci ani. De ce spunem că este o maşină a timpului? Pentru că ajunge în diferite zone geografice, în diferite timpuri, ca să nu mai vorbim de limbaj – adică o maşină care poate ajunge oriunde. „Scriu despre ceea ce pot explora” – declara Manasia. Textele mele „sunt cartonaşe colorate care se leagă în puzzle. Am încercat să dau o carte atipică de proză. Merg în contra curentului.” Şi chiar este o carte atipică.

Explicit, are patru părţi foarte diferite între ele. Prima este e o călătorie vizionară, salvatoare în josul unui râu sud-asiatic; a doua – povestiri despre un început de carieră didactică, la începutul anilor 2000; a treia – fragmente distopice petrecute în lumea largă; a patra – chipuri din copilărie, distorsionate.

„Fie că este vorba de experienţele studenţeşti – scrie profesorul Bogdan Creţu într-o excelentă cronică, din care ne permitem, contrar obiceiului, să cităm -, de cele de profesor suplinitor la ţară, de mediul sordid ori de condiţiile umilitoare prin care trece personajul, de momentele goliardice, de candoarea recuperată prin experienţa fundamentală de tată ori de scenarii autobiografice deschise, de consemnarea unor călătorii, de proze de atmosferă sud americană (Bruno Farhadi e capodopera acestui grupaj), de crochiuri sau portrete dintr-o lume apusă, de peştii care îl fascinează – toate îşi pierd ritmul firesc, sunt smulse din spaţiu şi timp şi devin imagini prinse în chihlimbarul textului. De aceea, aş spune, toate poveştile din Cronovizorul au un singur timp: prezentul naraţiunii, atemporalitatea textului. Ele au devenit, din biografeme, elemente de discurs, ingrediente pe care un artist cu nesfârşite posibilităţi le dispune într-o nouă ordine muzicală. Cărtărescu, Sabato, Bolaño se întrevăd în aceste proze, sunt modele asumate.”

Să mai precizăm că romanul este splendid scris, scriitura, stilul fiind printre cele mai remarcabile între scriitorii generaţiei sale.

Un roman care, din păcate, pentru multe dintre caracteristcile arătate până acum şi îndeosebi apelul la mulţimea de nume din literatura şi film pe care eroul la va fi savurat (citit, văzut), va avea, probabil, priză, doar la un anumit gen de cititor şi nu-şi va apropia publicul larg, care se va pierde sau va fi reticent.

Ştefan Manasia – Cronovizorul. Editura Polirom, colecţia Egoproză. 219 pag.