O carte pe zi: „Cum moare democraţia”, de Benjamin Carter Hett

„Cum moare democraţia este o lectură care îţi dă fiori.” (The Washington Post)

S-a scris enorm, în toate limbile pământului, pe tema acestei cărţi: ascensiunea lui Hitler şi prăbuşirea Republicii de la Weimar. Şi totuşi, îmi permit să vă îndemn să cumpăraţi şi această carte. E cu totul altfel decât cele care tratează aceste teme, e nu numai plină de informaţii, multe dintre ele foarte puţin cunoscute publicului, dar e atât de captivantă şi bine scrisă, încât aproape nu poate fi lăsată din mână, fapt rar pentru o carte de istorie. Autorul ei este profesor d eistorie la Hunter College şi Graduate Center din cadrul The City University of New York şi a mai scris şi alte cărţi pe teme asemănătoare.

Scriu editorii: „De ce s-a prăbuşit democraţia atât de rapid în Germania în anii 1930? Cum a fost posibil ca un guvern democratic să-i îngăduie lui Hitler să pună mâna pe putere? Cartea lui Benjamin Carter Hett, un foarte reuşit portret al omului Hitler şi al celor din preajma sa în anii de început ai ascensiunii lui politice, de la Hermann Göring la Alfred Rosenberg, este în acelaşi timp o amplă expunere a intrigilor şi manevrelor prin care aceştia au acaparat treptat puterea în Germania după Primul Război Mondial. Însă şi mai important e poate faptul că prezintă şi explică pe larg felul în care obtuzitatea unor politicieni democraţi precum Franz von Papen, de exemplu, a contribuit, direct sau indirect, la ascensiunea lui Hitler şi a nazismului. O lecţie importantă pentru prezent, când democraţia este din nou luată cu asalt.”

Fragmente: „În afară de finanţele internaţionale, germanii se simţeau vulnerabili şi în faţa altor forţe ostile din afară. Germania avea o nouă frontieră cu Polonia, lungă şi şerpuită. Teritoriile care fuseseră germane înainte de Primul Război Mondial (părţi din Silezia şi Prusia Occidentală) au fost date Poloniei în cadrul acordului de pace.” „Pierderea acestor teritorii i-a mâniat pe mulţi germani. Gottfried Treviranus, ministrul pentru Teritoriile Ocupate în cabinetul lui Bruning, vorbea despre cum <<ne amintim în adâncul sufletului>> de <<rănile nevindecate din flancul nostru estic>>. Se vorbea frecvent despre <<graniţa sângerândă>> a Germaniei.” „Nu era vorba doar despre teritoriile pe care majoritatea germanilor şi le doreau înapoi. Graniţa în sine era şi ea o ameninţare. De-a lungul existenţei sale, Republica de la Weimar nu a avut niciodată efectivele militare sau poliţieneşti necesare pentru a controla eficient frontiera. Aceasta era parţial o problemă de securitate naţională: într-un moment în care amiata gennană număra doar 100. 000 de soldaţi, Polonia era o potenţială ameninţare şi acesta era un motiv de îngrijorare pentru mulţi decidenţi politici germani.” „Sfârşitul Marelui Război a dus la o criză a refugiaţilor nemaivăzută până atunci. în special în estul Europei, fostul Imperiu Rus şi Orientul Apropiat, aproximativ 9, 5 milioane de oameni au fost dezrădăcinaţi de violenţă sau foamete ori s-au trezit de partea greşită a unei frontiere nou-trasate. Faptul că Germania se afla în centrul continentului european o făcea în mod inevitabil o răscruce pentru refugiaţi.” ”Intre 1918 şi 1922, aproximativ un milion şi jumătate de refugiaţi au ajuns în Germania. Peste un milion dintre ei erau gemiani din fostele teritorii germane din Franţa şi Polonia. Sute de mii erau ruşi care fugeau de revoluţia bolşevică şi aproximativ 80. 000 erau evrei ce voiau să scape de violenţele antisemite comise mai departe spre est. Această criză a refugiaţilor a fost unul dintre motivele pentru care Statele Unite au combătut imigraţia între 1921 şi 1924, lăsând problema să se acutizeze cu atât mai mult în Europa...”

Benjamin Cartyer Hett – Cum moare democraţia. Ascensiunea la putere a lui Hitler şi prăbuşirea Republicii de la Weimar. Traducere de Cristina Felea. Editura Polirom. 267 pag.