O carte pe zi: „Dincolo de frontiere” de Andreï Makine

Născut la Divnogorsk, Siberia centrală, Andreï Makine a studiat la Krasnoiarsk şi Moscova, unde a şi obţinut un doctorat, şi a ajuns în Franţa în 1987. După o licenţă la Sorbona, despre opera lui Ivan Bunin, a publicat peste douăzeci de cărţi – romane, eseuri şi o piesă de teatru, a obţinut mai multe premii importante şi a fost ales la 3 martie 2016 în Academia franceză.

Într-un interviu din 2011 pentru Le Figaro, Andreï Makine a dezvăluit, spre stupefacţia generală, că sub semnătura scriitorului Gabriel Osmonde se ascunde tot el. Sub propriul nume, încoronat de laurii premiului Goncourt în 1995, a publicat 18 volume, sub cel de-al doilea, doar patru. În romanul de faţă Osmonde devine personaj, mentor spiritual, mag şi călător prin interstiţiile lumii vizibile.

Cartea de faţă începe cu aproximativ zece pagini dintr-un roman apocaliptic nepublicat - şi nepublicabil - scris de un oarecare Vivien de Lynden, personaj el însuşi, roman numit evocator „Marea Strămutare” (autor care se sinucide după scrierea romanului). O distopie. Potrivit naratorului, romanul e nepublicabil pentru că descrie cele mai sordide aspecte ale realităţii franceze. Tom, alter ego al lui Vivien, trăieşte într-o Franţă măcinată de război civil rasial şi religios, unde multe cartiere ale Parisului şi ale altor oraşe sunt dominate de charia, şi îşi pierde parţial vederea şi ambele picioare într-un atentat. În acelaşi atentat îşi va pierde şi iubirea pentru o jurnalistă, pe care o va vedea într-un reportaj televizat printre strămutaţii în Libia, alături de un alt bărbat, ajungând la concluzia că nu l-a iubit niciodată. Paginile care relatează „cum a sărit oala în aer” amintesc cumva de alte romane franceze recente care au avut ca subiect islamizarea Franţei („Supunerea” mai ales, a lui Michel Houellebecq): milioane de imigraţi islamişti au cotropit Occidentul şi Franţa îndeosebi, fără să se integreze, cu „o previzibilă întoarcere a biciului spre foştii colonizatori”, după care fluxul de migranţi care refuză asimilarea „avea să se întoarcă la punctul de origine, un exil care devenea o pedeapsă cât se poate de meritată”.Adică migranţii sunt forţaţi să meragă în Libia.

Manuscrisul romanului i-a fost trimis naratorului de Gaia de Lynden, mama lui Vivien.

Publicat, romanul ar risca să nemulţumească pe toată lumea: stânga, promotorii multiculturalismului, alogenii neasimilabili, rasiştii, anisemiţii, feminiştii ş.a. făcând nevandabilă cartea.

Naratorul este prieten cu scriitorul Gabriel Osmonde care aparţine comunităţii spirituale „diggers” (termen care până la urmă semnifică un fel de camaraderie egalitară) şi care a scris el însuşi un roman, „Alternaştere”, care evocă această comunitate a diggerilor. Deci un roman în roman. Discuţiile dintre narator şi Osmonde şi dintre narator şi Gaia au în centru această alternaştere sau a treia naştere, etapă cheie în procesul de experimentare a diggerilor, plecând de la scrierile unui oarecare Théodore Godbarsky, prin care se experimentează „metapraxia” (Metapraxia este haosul de după lume, care diferă de haosul de dinaintea lumii într-un singur punct, anume că lumea trebuie cucerită şi eliminată; e o filosofie a creaţiei pure, milioane de lumi imaginate sunt în egalăî măsură posibile şi reale. Un capitol al romanului se cheamă „Metapraxie”) Ce se însemne toate acestea? O posibilă explicaţie: într-o lume în care războiul împotriva tuturor e la modă şi se accentualizează, nu va fi salvare decât prin renunţarea la rolul social pe care l-am acceptat cu toţii şi să dăm naştere acestei „a treia naşteri”, singura transcendenţă posibilă - adică supravieţuirea dincolo de identităţile noastre, biologică şi socială, şi chiar „dincolo de dispariţia noastră fizică”. La a „treia naştere” fiecare are dreptul. Complicate lucruri!

„Dincolo de frontiere” e un roman cu o arhitectură complexă, cu multe planuri, pe alocuri greu de urmărit.

„De data aceasta, Andreï Makine nu ne mai ia cu el în călătorie în Siberia, ci împinge tot mai departe limitele noastre psihologice. În Dincolo de frontiere, el pune sub semnul întrebării atît condiţia umană, cît şi pe cea de scriitor: poate acesta din urmă să scrie totul? Un roman sclipitor şi exploziv.” (La Voix du Nord)

Andreï Makine – Dincolo de frontiere. Editura Polirom. Traducere din limba franceză şi note de Daniel Nicolescu. 255 pag.