O carte pe zi: „Domnul Preşedinte” de Miguel Ángel Asturias

Iar acesta din urmă scria: „Ceea ce e cu adevărat frumos şi transformă această carte demonică, plină de episoade atroce, într-o operă de artă autentică este structura sa formală şi, mai ales, limbajul.”

„Cine n-are lacăt să-şi pună la gură, o să aibă cătuşe!” Sentinţa aceasta, apărută spre sfârşitul romanului pe care îl semnalăm acum, mi-a rămas în minte de la prima lectură, cu decenii în urmă, şi cred că este revelatorie pentru carte.
Miguel Ángel Asturias (1899–1974) a fost diplomat, romancier, poet şi dramaturg, a început acest roman pe când era student la drept (1920) şi terminat în 1933, dar publicat abia în 1946. Este cea mai cunoscută operă a sa, a fost adaptată cinematografic, jucată pe scena teatrelor şi tradusă în principalele limbi internaţionale. Asturias este unul dintre primii scriitori care utilizează tehnica realismului magic. În 1967 a primit Premiul Nobel pentru Literatură. A murit la Madrid, pe 9 iunie 1974, dar rămăşiţele sale se află la Paris, în cimitirul Père Lachaise.

Un roman despre dictatură, unul dintre primele de acest fel din bogata literaturî latino-americană. „În personajul <<Domnului Preşedinte>> - scriu editorii -, căruia nu i se dă un nume, descoperim trăsături ale mai multor dictatori sud-americani, iar guvernul pe care îl conduce este oglinda în care se poate recunoaşte, mai mult sau mai puţin, orice regim totalitar, cu toate efectele sale asupra societăţii şi a individului. Limbajul surprinzător, cu valenţe poetice, scenele în care se fac simţite seminţele realismului magic, personajele viu conturate, umorul fin şi, nu în ultimul rând, suspansul fac din acest roman o lectură pasionantă.”

Deşi punctul de plecare este reprezentat de îndelungata dictatură a lui Manuel Estrada Cabrera, care începe în 1898 şi durează până în 1920, majoritatea exegeţilor au ignorat aproape complet nivelul istoric al acestei cărţi. Romanul este un fel de cronică a epocii acelui preşedinte, o perioadă marcată de teroare, abuzuri şi cruzimi, definită în primul rând de sentimentul de frică. Fiecare personaj implicat în acţiune se teme, iar preşedintele devine prizonierul propriului sistem opresiv. Dictatorul deţine puterea pentru că aceasta i-a fost încredinţată la un moment dat de către un grup influent, în principal pentru ca privilegiile respectivului grup să fie menţinute în noua orânduire politică. Ştim, peste tot într-o dictatură se întâmplă aidoma, doar că Asturias a fost printre primii au descris literar cruda realitate. Cum sublinia un exeget, „spaima, odată dezlănţuită, va ajunge să domine chiar universul personal al preşedintelui, astfel încât el, cu toate că are impresia că e atotstăpânitor, va fi supus permanentei spaime de complot, de revoltă, de trădare, de lovitură de stat, de atentat. Spaima îl conduce şi pe el; deci, nicidecum nu mai conduce el însuşi. Asturias pune în paralel teroarea de care sunt stăpâniţi oamenii simpli şi spaimele preşedintelui – cu nimic mai prejos. Ironia tocmai aici este, iar forţa romanului constă şi în capacitatea scriitorului de a reda adecvat această realitate.”

Miguel Ángel Asturias – Domnul Preşedinte. Traducere din limba spaniolă şi note de Ioana-Gabriela Dumitrescu. Editura Curtea Veche, colecţia Byblos. 370 pag.