O carte pe zi: „Félix şi izvorul invizibil” de Eric-Emmanuel Schmitt

Majoritatea cărţilor celebrului scriitor francez Eric-Emmanuel Schmitt, în orice caz majoritatea celor traduse în româneşte (toate de Editura Humanitas fiction) aparţin unui ciclu celebru – „Ciclul invizibilului”, opt titluri la număr: „Milarepa”, „Ibrahim şi florile din Coran”, „Oscar şi Tanti Roz”, „Copilul lui Noe”, „Lupătătorul de sumo care nu se poate îngrăşa”, „Cei zece copii pe care doamna Ming nu i-a avut niciodată”, „Doamna Pylinska şi secretul lui Chopin”, ” Félix şi izvorul invizibil”. Deşi fac parte dintr-un ciclu, cărţile acestea se pot citi şi separat, îndependent una de cealaltă. Titlul din urmă este şi cel mai recent, apărut în original anul trecut - şi îndată şi în traducerea excelentă, ca de obicei, a lui Doru Mareş.

„Caut particularul şi universalul în fiecare spiritualitate – spunea Eric-Emmanule Schmitt. Sunt fascinat de constante: necesitatea de depăşire a egoismului prin altruism, dobândirea seninătăţii şi a păcii interioare, regăsirea legăturii cu natura, care trebuie respectată. Şi în acelaşi timp încerc să ilustrez şi aspectele specifice. Cercetez comorile de sens pe care ni le oferă formele de spiritualitate şi încerc, prin scrierile mele, să îl iau pe cititor de mână şi să îl fac să descopere ceva“

Scriu ediorii români: „În cartierul parizian Belleville, cafeneaua La Muncă e un reper al bunei dispoziţii. Fatou, tânara patroană, o senegaleză plină de viaţă, şi-a câştigat, cu veselia ei molipsitoare şi ştiinţa de a asculta şi sfătui, o clientelă fidelă şi pestriţă. Simone, travestitul cu talent contabil, domnul Sophronides, filozoful pesimist, sau înduioşătorul Robert Larousse, neobositul cititor de dicţionare, alcătuiesc o mare familie pentru ea şi pentru fiul ei, Félix, pe care îl creşte singură. Dar echilibrul perfect al vieţii lor este spulberat într-o zi, odată cu planurile de viitor ale lui Fatou, care devine brusc o umbră. Pentru a-şi recăpăta mama, Félix, ajutat de pitorescul unchi Bamba, apelează la vraci şi vrăjitori, care se dovedesc însă nişte şarlatani. Fatou nu-şi va putea găsi liniştea decât prin întoarcerea acasă – pe malul fluviului Senegal. Sufletul ei, asemenea baobabului străvechi de lângă satul natal, este adânc înrădăcinat în pământul fierbinte al Africii şi se adapă din izvorul invizibil al energiei şi iubirii care animă tot ce e viu. Iar secretul acestui izvor îi va fi dezvăluit şi lui Félix”.

Felix are doar doisprezece ani, îşi iubeşte la nebunie frumoasa mamă şi face orice s-o readucă la starea în care îi anima pe toţi din jur. Iclusiv să se întoarcă cu ea în malului fluviului Senegal, pentru a-i vindeca depresia, „a-şi regăsi rădăcinile”. Subiectul cărţii e grav, dar tonul e uşor, cu un anume umor. Eric-Emmanuel Schmitt alunecă uşor în pielea băiatului. Într-atât încât prima parte a romanului alunecă şi ea în banal. Dar cartea îşi revine.

O fabulă în serviciul credinţei – aici animismul.

Eric-Emmanuel Schmitt - Félix şi izvorul invizibil. Editura Humanitas fiction, colecţia Raftul Denisei. Traducere din franceză de Doru Mareş. 136 pag.