O carte pe zi: „Fata A” de Abigail Dean

Abigail Dean este o britanică de profesie avocat, iar la treizeci de ani a decis să se apuce serios de scris - rezultatul este „Fata A”, romanul ei de debut, apărut în ianuarie anul trecut. Acum este avocat pentru Google şi scrie la al doilea roman. „Un clasic modern” (Jeffery Deaver). „Un debut năucitor” (Washington Post). „Răvăşitoare şi puternică” (The New York Times).

Scriu editorii: „Lex Gracie nu vrea să se gândească la familia ei. Nu vrea să se gândească la copilăria petrecută în casa părinţilor ei, supranumită Casa Ororilor. Şi nu vrea să se gândească la identitatea care i-a fost atribuită: Fata A – fata care a evadat. Împreună cu sora ei mai mică, Evie, Lex vrea să transforme casa într-o forţă a binelui. Dar mai întâi trebuie să se împace cu ceilalţi şase fraţi şi surori – şi să înfrunte demonii acelei copilării întunecate prin care au trecut cu toţii, chiar dacă în moduri nebănuit de diferite”.

În Casa Ororilor, copiii erau ţinuţi în mizerie, printre resturi de tot felul adunate mormane în timp, de multe ori fără mâncare, nu mergeau la şcoală, erau pedepsiţi crunt pentru orice, uneori înlănţuiţi de paturi, bătuţi dacă încercau să evadeze. Totuşi, una dintre fete a reuşit să fugă. A fost găsită, internată într-un spital pentru refacere, încredinţată unei familii adoptive (ca şi fraţii ei, băieţi şi fete, după aceea). „Poliţiştii au ajuns la casă la treisprezece minute după ce am evadat. Mirosul i-a făcut pe primii agenţi să se retragă din dreptul uşii. L-au găsit pe Taică-miu căzut lângă uşa din spate, ca şi cum ar fi încercat să fugă, apoi se răzgândise. Maică-mea era lângă cadavrul lui, bineînţeles, şi bocea de mama focului. L-au găsit pe Daniel ca pe un gând rătăcit, într-un sac de plastic, îndesat într-un dulap din bucătărie; se transformase de multe luni într-o materie amorfă. Noah era în pătuţul lui, acoperit de fecale. Gabriel şi Delilah aveau ochii ieşiţi din orbite şi erau scheletici. Evie era încă în camera noastră, cu lanţurile încă puse. Îşi pierduse cunoştinţa. Poliţistul care a ridicat-o a zis că era uşoară ca fiica lui. Fiica lui încă nu începuse să meargă la şcoală. A încălcat protocolul şi a rupt chiar el lanţurile. A scos-o din camera noastră şi a dus-o la parter, apoi a scos-o pe stradă, aşteptând sosirea paramedicilor. Fata C. Avea zece ani. A fost declarată moartă la spital, o zi mai târziu, fără să-şi mai fi recăpătat cunoştinţa. După părerea mea asta era partea cea mai rea. Ultimul lucru pe care l-a văzut a fost camera aia”.

Oroarea fusese şi mai cumplită: unul dintre băieţii mai mari nu-şi ajutase fraţii să evadeze, deşi ar fi putut, ci dimpotrivă.

Toate sunt rememorate, fragmentar, de protagonista care istoriseşte totul, într-un roman dintre cele mai complexe psihologic.

Abigail Dean – Fata A. Traducere din limba engleză de George Arion Jr. Crime Scene Press. 392 pag.