O carte pe zi: „Foloasele pesimismului şi pericolul falsei speranţe” de Roger Scruton

Roger Scruton (1944-2020) a fost un filozof, scriitor, publicist, compozitor şi realizator de emisiuni de televiziun şi editor britanic, socotit una dintre cele mai marcante şi mai originale personalităţi. A mai fost şi profesor de filozofie la Londra şi Boston. Ajucat un rol important în trezirea interesului, în Occident, asupra situaţiei disidenţilor din ţările comuniste, fiind decorat pentru sprijinirea rezistenţei anticomuniste de către preşedintele ceh Václav Havel. A publicat mult, iar cartea de faţă a apărut în 2010.

Scriu editorii: „Marile tragedii istorice care au marcat lumea noastră şi care ameninţă şi azi buna aşezare a civilizaţiei sunt, în mare parte, consecinţa optimismului netemperat, lipsit de scrupule. Fascinaţia intelectualilor şi a oamenilor politici pentru idealism şi utopie este expusă în acest tur de forţă eseistic unei analize riguroase; antidotul capătă forma valorilor consensuale, ale tradiţiei, la care s-a ajuns de-a lungul timpului prin sacrificiu şi compromis. Ironia şi iertarea sunt semnele pesimismului înţelept, care ne poate salva de utopiile primejdioase, îndemnându-ne spre ceea ce este poate singurul progres care ne e îngăduit – să devenim mai buni şi mai lucizi.”

„Tema mea este mai puţin <<nebunia maselor>>, cât individul uneltitor: acela care, deranjat de prescripţiile imperfecte ale tradiţiei, ale bunului-simţ şi ale legii, este in căutarea unui alt fel de viitor, în care vechile forme de compromis nu mai sunt necesare. Optimiştii fără scrupule cred că necazurile şi defectele omenirii pot fi depăşite printr-un fel de reglaj de mare amploare: este suficient să creăm o nouă orânduială, un nou sistem, pentru ca oamenii să se elibereze din închisoarea lor temporară şi să păşească pe tărâmul succesului. Prin urmare, atunci când vine vorba de a-i ajuta pe ceilalţi, toate strădaniile lor se îndreaptă spre îmbunătăţirea abstractă a omenirii, şi nu spre virtutea personală care i-ar ajura să îndeplinească rolul mărunt ce le-a fost dat oamenilor pentru a ameliora situaţia semenilor lor. Din punctul lor de vedere, speranţa nu mai este o virtute personală care alină suferinţa şi necazurile, care încurajează răbdarea şi sacrificiul, care pregăteşte sufletul pentru agape. Dimpotrivă, ea devine un mecanism de transformare a problemelor în soluţii şi a suferinţei în exaltare, fără a mai lua în considerare dovezile acumulate în timp despre natura umană care ne arată că singura îmbunătăţire ce ne stă în putinţă este îmbunătăţirea de sine. (...) S-ar cuveni să reflectăm din nou la natura noastră de fiinţe stabile, ale negocierii, şi să ne întoarcem la sarcina care ne este la înbdemână – aceea de a privi condiţia noastră actuală cu ironie şi detaşase şi de acăuta să înţelegm cum putem tări în pace cu ceea ce descoperim.”

„Gânditorii de stânga şi de dreapta deopotrivă ar trebui să fie recunoscători că un astfel de om s-a aplecat asupra problemelor care îi preocupă. Iar filozofii ar trebui să se bucure că el abordează marile probleme ale zilei prin lentila lor. Cea mai însemnată contribuţie a lui Scruton este, poate, că a întruchipat adevărul care ne arată că fără filozofie nu suntem nimic.“ — The Sunday Times

Roger Scruton - Foloasele pesimismului şi pericolul falsei speranţe. Traducere din engleză de Andreea Eşanu. Editura Humanitas.227 pag.