O carte pe zi: "Giacomo Casanova. Sonata inimilor frânte", de Matteo Strukul

De aproape 250 de ani personalitatea lui Giacomo Casanova fascinează, a fost prezentată în fel şi chip, cavaler, supirant, cuceitor de femei, intrigant, diavol, memoriile i-au fost tipărite în zeci de ediţii, prescurtate sau dimporivă adnotate, traduse în numeroase alte limbi, s-au scris cărţi de istorie şi romane. Cel mai recent este cel pe care îl semnalăm astăzi, apărut în original în 2018, încununat cu Premiul Emilio Salgari, dedicat literaturii de aventuri. Autorul adaugă la final o notă uriaşă cu o parte dintre cărţile care l-au avut ca erou pe Casanova.

Autorul este Matteo Strukul, cel mai cunoscut autor italian de romane istorice, opera sa multipremiată fiind tradusă în peste 20 de limbi. S-a născut în 1973, la Padova, unde a studiat Dreptul; a obţinut titlul de doctor în Drept European la Universitatea Ca’ Foscari din Veneţia. După cum declară el însuşi, trăieşte în mai multe locuri, împărţindu-şi timpul între Padova natală, Berlin şi Transilvania. A publicat până în prezent douăzeci de romane, două biografii muzicale, romane grafice, benzi desenate şi proză scurtă, lucrând de asemenea şi ca traducător. În anul 2009, împreună cu Matteo Righetto, a pus bazele mişcării literare SugarPulp, devenind curând şi directorul artistic al Festivalului SugarCon. Din 2015 este directorul artistic al Festivalului Chronicae, primul festival italian dedicat exclusiv romanului istoric.

„De prea multe ori în viaţă am plătit dublu ceea ce credeam a mi fi oferit din prietenie.“ Însă pentru dragoste Casanova a plătit o singură dată. Soarta lui şi a celei care i-a furat inima este hotărâtă într-un joc al intrigilor politice şi al hazardului ce se desfăşoară, pe rând, în luminile orbitoare ale unui palazzo somptuos, în clarobscurul unui canal cu gondole tremurându-i pe ape şi în bezna unei temniţe unde Inchizitorul Negru îşi aşteaptă victima.

„Combinând elementele romanului istoric şi de aventuri cu cele ale romanului libertin şi apelând la o documentare solidă pentru a susţine ficţiunea – scriu editorii români -, Matteo Strukul îmbogăţeşte cu tuşe inedite portretul lui Giacomo Casanova, cel mai faimos seducător din istorie. Eroul său este un iubitor al cărţilor şi teatrului, un călător, un alchimist, o figură extrem de complexă şi de interesantă.”„Casanova – preciza Strukul într-un interviu -, e adevărat, a fost protagonistul altor romane (…), dar lipsea o naraţiune modernă care să pună accentul pe un personaj ce merită să fie cunoscut. Casanova e un libertin, deci un seducător, dar şi un rebel, un outsider, cum se spune azi, şi un bărbat care făcea marketing pentru el însuşi.“

Tot editorii sugerează succint acţiunea: În 1775, proaspăt întors la Veneţia, iubit şi urât deopotrivă de cetăţenii Serenissimei Republici, Giacomo Casanova o întâlneşte pe duplicitara contesă austriacă Margarethe von Steinberg, care-i propune s-o cucerească pe tânăra şi virtuoasa Francesca, fiica nobilului Niccolò Erizzo. Crezându-se infailibil, seducătorul acceptă, ştiind că îşi va afla răsplata în braţele senzualei contese. Dar inima lui rece se va dovedi vulnerabilă, iar pariul libertin ce anunţa un palpitant joc amoros maschează un complot politic. Când Casanova îşi dă seama, nu mai există cale de întoarcere.

Un roman plin de intrigi la nivel înalt (între Asutria şi Veneţia), şi intrigi nenumărate la nivelul personajelor, de trădări, iubiri mai mult sau mai puţin romantice, scene erotice explicite, suspans, acţiune trepidantă, întorsături deaşteptate ale acţiunii şi în care, până la urmă, eroul, Casanova, iese biruitor, ca în toate romanele de acest gen.

Cum e văzut Casanova de tânăra pe care o seduce: „Pentru prima oară, întâlnise un bărbat cu adevărat fermecător. Un funambul, un acrobat, un călător, un seducător înnăscut, un bărbat de acţiune, un cozeur strălucit: Giacomo Casanova era toate astea la un loc, ba chiar mai mult! E normal ca femeile să şi piardă minţile după el. Inegalabila lui frumuseţe era chiar ultima dintre calităţile sale. (…) Casanova era un rebel, e clar că Veneţia se temea de el. Era tot ce oraşul nu voia. O spusese chiar el: nu va ceda niciodată în faţa şantajului de a renunţa să mai fie el însuşi, mai ales pentru cine ştie ce avantaj de doi bani. Era atât de mult orgoliu în fraza aceea, încât înspăimânta. Acesta era adevărul: Veneţia se temea de Casanova, şi de aceea Inchizitorii de Stat, şi toţi spionii şi gărzile de cartier îl urmăreau. (…) Era cât se poate de clar ce mult se iubea pe sine însuşi, şi aerul acela al său de erou romantic putea să se dovedească a fi doar o faţadă de convenienţă. Şi totuşi, exista în el ceva decadent şi eroic în acelaşi timp, ceva care te orbea. Era ca şi cum în spatele ochilor săi de un albastru acvamarin se ascundea un foc, o foame de viaţă şi de emoţii care i ardea inima şi sufletul şi care ar fi făcut o să freamăte de viaţă, dacă i s ar fi dat măcar o posibilitate. De aceea îi era recunoscătoare lui Casanova: de când apăruse, se simţea vibrând de pasiune. Şi înţelesese că va lupta pentru a fi ea însăşi, fără să cedeze în faţa nici unui şantaj. Cu orice preţ.”

Matteo Strukul - "Giacomo Casanova. Sonata inimilor frânte". Editura Humanitas Fiction, colecţia Raftul Denisei.Traducere şi note de Gabriela Lungu. 299 pag.