- Home
- Cultură-Media
- BUCUREŞTI, (15.03.2019, 09:40)
- Stelian Turlea
O carte pe zi: "Intelectualii lui Ceauşescu", de Cosmin Popa
"Într-o relativă umbră, populând compartimentele sistemului de învăţământ şi cercetare, conducând diverse academii ale României ceauşiste, savanţii «epocii de aur» s-au catapultat cu succes în perioada postcomunistă".

O carte pe zi: "Intelectualii lui Ceauşescu", de Cosmin Popa
Cosmin Popa este cercetător în cadrul Institutului de Istorie "Nicolae Iorga" al Academiei Române, specializat în istoria URSS/ Rusiei şi istoria Europei Centrale şi de Sud-Est, perioada comunistă şi contemporană. Şi-a făcut studiile universitare la Bucureşti şi la Moscova. Este doctor în istorie al Universităţii Bucureşti din 2007, cu studii postdoctorale între 2011 şi 2013. A lucrat în mass-media ca documentarist, reporter, şef de departament, între altele şi la Mediafax. Este membru al Comisiei Mixte a Istoricilor din România şi Federaţia Rusă, membru al Comisiei româno-ruse pentru studierea problemelor izvorâte din istoria relaţiilor bilaterale, inclusiv problema Tezaurului României, depus la Moscova în timpul Primului Război Mondial. În anul 2002 a câştigat premiul Societăţii de Gestiune a Drepturilor de Autor "CopyRo", pentru volumul "Naşterea imperiului sovietic - URSS şi primele crize intercomuniste, 1945-1953", Editura Fundaţiei Pro.
Scriu editorii: "Transformarea în sistem a mariajului dintre politică şi ştiinţă are în România un an de naştere: 1970. Este anul formării la iniţiativa lui Ceauşescu a Academiei de Ştiinţe Sociale şi Politice. Contrar aparenţei de ordine cazonă pe care regimul căuta să o degaje, România ceauşistă, ca şi Germania lui Hitler, era un stat dezorganizat. În absenţa unei viziuni complexe de funcţionare a noului tip de stat imaginat de Ceauşescu, dar şi ca urmare a concentrării totale a puterii în mâinile acestuia, coridoarele puterii erau scena unor lupte acerbe între diversele aripi ale nomenclaturii. Ştiinţa de partid nu a făcut excepţie. Policentrismul academic - existenţa mai multor instituţii cu atribuţii asemănătoare, unele create de Ceauşescu (ASSP, Institutul de Studii Social-Politice al CC al PCR, Academia Ştefan Gheorghiu) -, fenomen tipic unui stat care funcţiona în baza «indicaţiilor» liderului, nu ascundea o deosebire fundamentală de vederi între actorii săi. Simbioza dintre activistul de partid şi omul de ştiinţă reuşise. În numai câţiva ani de la începutul reformelor ceauşiste, nomenclatura de partid s-a umplut de academicieni şi de profesori universitari cu specializări incerte şi competenţe neverificate în afara forurilor de partid. Sistemul avea la bază colaborarea dintre intelectualii afirmaţi în «epoca Ceauşescu» şi «constructorii» acesteia. Primii confereau celei de-a doua categorii credibilitate ştiinţifică, în schimb, decidenţii ceauşismului le facilitau accesul extraordinar la resurse şi înaintarea în ierarhiile instituţionale. Parazitarea reciprocă era justificată printr-o gamă foarte largă de pretexte, de la frică la simpla dorinţă de a parveni".
Prin urmare, o relaţie complicată.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Donald Trump reacţionează la exit-poll-ul alegerilor din Germania: Este o zi mare pentru Germania
-
Alegeri în Germania. Care este categoria de vârstă care a votat mai mult cu extrema dreaptă şi extrema stângă
-
Comandant ucrainean: Rusia nu reuşeşte să-şi atingă obiectivul de a cuceri Ucraina
"Nefericitul amestec - scrie Cosmin Popa - între ştiinţă şi politică este o parte consistentă a moştenirii otrăvite a clanului Ceauşescu. Instituţionalizarea imposturii ştiinţifice, mai ales în ştiinţele sociale, a fost unul dintre efectele devastatoare ale comunismului târziu românesc. La originea multora dintre titlurile academice contrafăcute îi regăsim pe influenţii «intelectuali de partid» ai epocii Ceauşescu. Într-o relativă umbră, populând compartimentele sistemului de învăţământ şi cercetare, conducând diverse academii ale României ceauşiste, savanţii «epocii de aur» s-au catapultat cu succes în perioada postcomunistă. Beneficiind de avantajele unei imense reţele informale, buni cunoscători ai moravurilor şi slăbiciunilor sistemului, cei mai mulţi dintre ei şi-au conservat cu succes poziţiile, reuşind să controleze sistemul de profil cel puţin timp de un deceniu şi jumătate după căderea comunismului. Mutaţia, aproape similară cu cea înregistrată în politică, a fost rezultatul unui parteneriat solid între in telectualii ceauşismului şi actorii politici ai acestuia, ambele categorii cauţionându-se şi sprijin indu-se reciproc în efortul de adaptare la noile realităţi".
Cosmin Popa - "Intelectualii lui Ceauşescu şi Academia de Ştiinţe Sociale şi Politice (1970-1989)". Prefaţă de Florin Anghel. Editura Litera, colecţia Kronika. 352 pag.





Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 22:50
LIVE UPDATE Exit-POLL alegeri federale în Germania. Victorie pentru alianţa CDU/CSU / Cine sunt pierzătorii şi câştigătorii în urma scrutinului / Reacţiile liderilor germani / Lidera AfD: „Cancelarul interimar Merz nu va rezista patru ani fără noi”
-
ieri, 22:35
Cancelarul Scholz spune că nu va reprezenta SPD în negocierile pentru formarea guvernului