O carte pe zi. „Jurnalul din anul Nobelului” de José Samarago

„Nu voi încerca să spun că literatura nu poate schimba lumea, dar găsesc din ce în ce mai mult motive să cred că viaţa unui om poate fi transformată de o singură carte”.

José Samarago (1922 – 2010) este scriitorul portughez care a luat Premiul Nobel pentru literatură în anul 1998. O parte din romanele lui descriu diferite epoci istorice ale Portugaliei, însă nu sunt în primul rând romane istorice, ci caracterizări, uneori ironice, alteori triste, de destine umane. Stilul narativ al lui Saramago, uneori comparat cu cel al lui Kafka, cu fraze lungi, întinse uneori pe o pagină întreagă, cu reguli de punctuaţie proprii, cu propoziţii scurte, ritmice, aproape ca într-o poezie. Totul la aceste scriitor este expresiv, clar, detaliat. A scris enorm, proză şi poezie, a fost tradus în toată lumea, inclusiv la noi, mai bine de douăzeci de titluri, toate la Editura Polirom.

Între scriierile sale s-au numărat şi o seamă de jurnale (Cadernos de Lanzarote), şase la număr.

Este scriitorul care spunea: „Nu voi încerca să spun că literatura nu poate schimba lumea, dar găsesc din ce în ce mai mult motive să cred că viaţa unui om poate fi transformată de o singură carte”.

Cartea de faţă este prefaţată de Pilar del Rio, care merită şi ea cunoscută de cititorii români. María del Pilar del Río Sánchez s-a născut în 1950, este un ziarist, scriitor şi traducător spaniol (în deceniul trecut a dobândit cetăţenia portugheză) care a lucrat la televiziunea spaniolă din Sevilla. În 1986 l-a cunoscut pe José Saramago, cu care s-a căsătorit doi ani mai târziu. Din 1993, cuplul s-a mutat la Lanzarote, una din insulele Canare. Pilar del Rio i-a tradus soţului ei în spaniolă mai toate cărţile publicate după mariajul lor, iar după moartea acestuia a fundat José Saramago Foundation, al cărei preşedinte este. Dar a şi prefaţat multe dintre scrierile soţului, precum acest jurnal.

În care scrie: „Unele cărţi au nevoie de o explicaţie, iar aceasta este una dintre ele. (...) Lămurirea are mai degrabă de-a face cu împrejurările care permit ca azi, dragă cititorule, dragă cititoare, aceste pagini să ajungă în mâinile voastre, la douăzeci de ani după ce au fost scrise şi la 17 ani după ce autorul anunţase că vor apărea în curând, pentru că destinul cărţilor scrise este să ajungă la cititori, şi nu să rămână în uitarea pe care o reprezintă hard diskul computerului. (…) Desigur, volumul apare aşa cum l-a lăsat scris José Saramago. Şi nu, nu ajunge târziu, Caietul apare în momentul în care este mai mare nevoie de el: veţi înţelege la ce mă refer când veţi înainta cu lectura. Douăzeci de ani mai târziu este momentul potrivit pentru anumite reflecţii şi confidenţe”.

„Autorul Memorialului ne lasă, ca Chateaubriand, ultima verba a sa pe un computer. Îi mulţumim dispozitivului magic că a păstrat acest dialog al lui José Saramago cu sine însuşi şi cu timpul său, într-un spaţiu şi în reverberaţii fără sfârşit”. (Eduardo Lourenço)

José Samarago –Jurnalul din anul Nobelului. Traducere din limba portugheză şi note de Simina Popa. Editura Polirom. 235 pag.