O carte pe zi: „Lună albastră” de Lee Child

Încă un roman din seria Jack Reacher. Celebrul scriitor britanic Ken Follett spunea că Jack Reader este James Bond al zilelor noastre, un erou de care nu te mai saturi. În mod cert are dreptate, dacă urmărim doar bucuria cu care este întâmpinată orice nouă apariţie a acestui erou, în întreaga lume. În urmă cu doi ani, Lee Child a publicat al 24-lea roman al seriei, tradus după mai puţin de un an şi în româneşte – romanul pe care îl semnalăm astăzi.

Ca de obicei, Jack Reader rătăceşte fără ţel prin America şi evident ajunge într-o încurcătură, care îl duce la încurcături şi mai mari, pe care e nevoit să le rezolve, pentru că n-a ajuns încă atât de bătrân încât să cedeze, ori alţii să-l oprească din acţiunile sale. Călătoreşte şi acum tot modest, cu un autobuz Greyhound, în care observă cum un tânăr intenţionează să-i fure protofelul vizibil doldora de dolari unui bătrân obosit. Coboară toţi trei într-un oraş în care Reacher nu mai fusese. Îl scapă pe bătrân de hoţul de buzunare şi îl conduce acasă. Află o poveste tristă, bătrânul şi soţia lui datorează o sumă imensă unor cămătari periculoşi care aparţin uneia din cele două organizaţii criminale care îşi dispută supremaţia în oraş. Şi începe propriu zis povestea: Jack Reacher are un talent absolut unic de a intra in bucluc. Se oferă să intermedieze şi intră într-un carusel în care devine ţinta gangsterilor – de o parte mafia ucrainiană, de altă parte mafia albaneză. Oraşul este împărţit exact în două de bandele rivale, pe drumul principal. Şi fireşte, amândouă ţintesc teritoriul celeilalte, încălcând adesea armistiţiul stabilit cu greu. Iar Jack Reacher contribuie din plin ca ambele bande să se suspectze una pe cealaltă şi să să vâneze reciproc: „Asta-i opera lui Dino. Cred că ne dăm seama cu toţii de asta. E un om care are o misiune. I-am lichidat doi oameni, folosindu-ne de trucul cu spionul de la secţia de poliţiei, aşa că şi el i-a lichidat pe doi dintre ai noştri, la reprezentanţa Ford. Ceea ce a fost corect. N-ai cum să conteşti asta. Pierzi, câştigi, negustor te numeşti. Atâta doar că nu i-a plăcut că a pierdut afacerea cu cămătăria, aşa că a decis să ne pedepsească lichidându-ne alţi doi inşi, în zona de restaurante. După care, astă-noapte, noi i-am lichidat alţi doi oameni, lângă magazinul de băuturi. Scorul era patru la patru. Un schimb corect. Final de poveste. Numai că Dino nu e de acord. Se pare că are senzaţia că trebuie să demonstreze ceva. Poate că e ceva ce ţine de orgoliu. Vrea să fie cu doi oameni în faţă tot timpul. Poate că asta îl ajută să se simtă mai bine. Prin urmare, acum a făcut ca scorul să fie şase la patru.”

Din acest citat extras din discursul unuia din şefii de bandă cititorul îşi poate face o idee despre faptul că romanul are nu numai o acţiune complicată, ci este şi unul violent, dintre cele mai violente ale lui Lee Child. Chiar dacă lupta lui Jack Reacher e pentru o cauză bună, să obţină banii cu care bătrânul întâlnit în cursa Greuhound să-şi poate opera fiica de un cancer invaziv. Că, întâmplător, ajunge să cureţe oraşul de cele două mafii pare mai degrabă un fapt adiacent.

„E nespus de reconfortant să te laşi în mâinile lui Child şi ale eroului său – un om bun despre care ştim că va face dreptate înainte de a-şi continua călătoria, cu periuţa de dinţi în buzunar.” - The Guardian

Lee Child – Lună albastră. Traducere din engleză de Constantin Dumitr-Palcus. Editura Trei, colecţia Fiction connection. 443 pag.